Mai mulți antrenori au obținut Licența PRO și pot antrena echipe din...

Mai mulți antrenori au obținut Licența PRO și pot antrena echipe din Liga I ; printre ei se află și brașoveanul Sandu Andrași!

0 204

Nume importante din fotbalul românesc au obţinut marţi, 17 iulie, licenţa UEFA PRO, astfel că pot antrena ca principali în Liga 1. Anunţul a fost făcut printr-un comunicat publicat pe site-ul FRF, iar printre ei se află nume cunoscute de tehnicieni, precum Nicolae Dică, Adrian Mihalcea, George Ogăraru, Aurel Țicleanu dar și brașoveanul, fostul jucător ,,stegar”, Alexandru Andrași!
”Vă felicit pentru parcursul vostru! Un antrenor nu trebuie să pună capăt procesului de învăţare odată ce a luat licenţa, aşa că nu ezitaţi să apelaţi la noi dacă vă putem sprijini în diferite programe de pregătire.Vom face în aşa fel încât Şcoala Federală de Antrenori să vă poată prezenta periodic noi tendinţe în fotbalul european prin participarea la cursuri de perfecţionare. Noi ne dorim să lucrăm cu voi, cu cei mai buni antrenori, aşa că vă urez să câştigaţi trofee şi să creşteţi cât mai mulţi jucători români! Multă baftă în noua provocare!”, au fost cuvintele preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu.

Lista cu absolvenţii cursurilor licenţei UEFA PRO:
Alexandru Andraşi, Cosmin Bărcăuan, Octavian Benga, Sorin Brîndescu, Alin Chiţa, Aristică Cioabă, Sorin Colceag, Mugurel Cornăţeanu, Nicolae Dică, Laurenţiu Diniţă, Daniel Dobai, Florin Fabian, Constantin Giurescu, Diego Longo, Iulian Matei, Adrian Mihalcea, Iosif Nastai, Vasile Neagu, George Ogăraru, Constantin Oprescu, Alin Pânzaru, Cristian Petre, Ioan Petrescu, Ladislau Popovits, Cristinel Ţermure, Aurel Ţicleanu, Valeriu Tiţă.
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.