Franța a câștigat Campionatul Mondial de fotbal din Rusia : 4-2 în...

Franța a câștigat Campionatul Mondial de fotbal din Rusia : 4-2 în finala cu marea surpriză, Croația

0 318

S-a încheiat Campionatul Mondial de fotbal din Rusia, odată cu marea finală, de la Moscova. Franța a devenit, din nou, după 20 de ani, regina fotbalului mondial. Cupa Mondială 2018 s-a încheiat duminică, la Moscova, după finala dintre Franța și Croația, care a pus punct unui campionat condimentat cu surprize, unele mari, care le-a adus microbiștilor o lună de meciuri la cel mai înalt nivel. Iar întâlnirea dintre Franța și Croația a fost spectacol total. Se putea încheia cu cea mai mare surpriză, una istorică, în cazul în care fotbaliștii din țara cu puțin peste 4 milioane de locuitori ar fi reușit să fie acel David care vine de hac uriașului Goliat. Mai obosiți, croații nu au reușit să facă față mașinăriei franceze, dar nu le-a lipsit mult. Prestația lor a fost una onorabilă, pentru care merită felicitări. Franța s-a impus cu 4-2, destul de clar, obținând al doilea titlu mondial din istorie, după 20 de ani! Pentru Franţa au marcat Mandzukici (min.18, autogol), Griezmann (min. 39, penalti, Pogba (min. 59) şi Mbappe (min.65), în timp ce golurile Croaţiei au fost reuşite de Perisici (min. 28) şi Mandzukici (min. 69). Franța rămâne neînvinsă de aproape un an. Ultima dată a pierdut în 9 iunie 2017. Croaţia, a 13-a echipă care ajunge într-o finală a Cupei Mondiale, reprezintă o ţară de doar patru milioane de locuitori, dar îndrăznește să viseze că are puterea să ajungă printre cele doar opt ţări care au cucerit trofeul în cele aproape nouă decenii ale competiției: Uruguay, Argentina, Brazilia, Italia, Anglia, Franța, Spania și Germania.

Al 900-lea meci din istoria Cupei Mondiale…

Finala de la Moscova a fost meciul cu numărul 900 din istoria Cupei Mondiale. Franţa a jucat şi primul meci al competiţiei, învingând Mexicul cu 4-1 la ediţia inaugurală, din 1930. De asemenea, a fost a noua finală competiţiei care se dispută între echipe de pe continentul european. Croaţia, a 13-a echipă care ajunge într-o finală a Cupei Mondiale, reprezintă o ţară de doar patru milioane de locuitori, dar îndrăznește să viseze că are puterea să ajungă printre cele doar opt ţări care au cucerit trofeul în cele aproape nouă decenii ale competiției: Uruguay, Argentina, Brazilia, Italia, Anglia, Franța, Spania și Germania.

Au evoluat următoarele formaţii:

Franţa: Lloris – Pavard, Varane, Umtiti, Hernandez – Kanté (Nzonzi, min.55), Pogba – Mbappé, Griezmann, Matuidi (Tolisso, min. 73) – Giroud (Fekir, min. 81). Selecţioner: Didier Deschamps
Croaţia: Subasici – Vrsaljko, Lovren, Vida, Strinici (Pjaca, min.82) – Brozovici – Rakitici, Modrici – Rebici (Kramarici, min.71), Perisici – Mandzukici. Selecţioner: Zlatko Dalici
Meciul a fost arbitrat de argentinianul Nestor Pitana, ajutat de asistenţii Hernan Maidana şi Juan P. Belatti, iar arbitru de rezervă a fost olandezul Bjorn Kuipers.
Înaintea partidei a avut loc festivitatea de închidere în cadrul căreia au cântat Will Smith, alături de Nicky Jam şi Era Istrefi imnul oficial al Cupei Mondiale.

Fotbaliștii finalei au fost felicitați de …trei șefi de stat!

La meci au fost prezenţi preşedintele rus Vladimir Putin, cel francez, Emmanuel Macron, şi preşedinta Croaţiei, Kolinda Grabar-Kitarovici. Toți trei au fost prezenți și la festivitatea de premiere. Nu credem că se întâmplă des ca un fotbalist să fie felicitat de trei președinți de stat, așa cum s-a întâmplat cu jucătoarii ambelor finaliste, la festivitatea de premiere…Și încă un amănunt : festivitatea de premiere a fost acompaniată de o ploaie torențială, semn, poate, al belșugului Cupei Mondiale. Mai trebuie menționat și faptul că turneul final al Cupei Mondiale din Rusia a fost organizată impecabil, s-a desfășurat în cele mai bune condiții, a beneficiat de meciuri spectaculoase…

Laureații Mondialului din Rusia

Luka Modric, cu un ochi plânge, iar cu celălalt râde. Nu a reuşit să ridice alături de croaţi Cupa Mondială, însă, sub ochii a 90.000 de spectatori prezenţi pe stadionul Lujniki din Moscova, a fost desemnat ,,Cel mai bun jucător al turneului”. Campionul mondial, Kylian Mbappe, a primit şi el un premiu care îl va apropia şi mai mult de câştigarea Balonului de Aur. Atacantul de 19 ani a fost desemnat ,,Cel mai bun tânăr jucător” al Mondialului din Rusia. Goalkeeper-ul naţionalei Belgiei, Thibaut Courtois, a fost numit ,,Cel mai bun portar” al turneului final, 2018, iar Harry Kane a primit titlul de golgheter al Mondialului după ce a marcat şase goluri în Rusia.
Următoarea Cupă Mondială, din 2022, se va disputa în Qatar
D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.