Duminica Sfinților Români – Sfinții studenți VASILE BACIU și ION MOLDOVEANU
Vreodată, se va face dreptate până la capăt și pentru legionari. Ceea ce, după mintea mea, înseamnă și trecerea în rândul sfinților a dumnealor VASILE BACIU și ION MOLDOVEANU. Vor fi „sfinții studenți”, care au trecut în lumea celor drepți prin moarte de martir, în cumplita zi de 22 septembrie 1939. VASILE BACIU la Tecuci, ION MOLDOVEANU la Ploiești.
Aidoma biblicului Irod, regele criminal, criminalul cel mai sângeros din Istoria Neamului românesc, fie-i spurcatul nume uitat!, a dat ordin să fie uciși, pe loc, fără nicio judecată, toți legionarii aflați în temnițele regimului, la care să se adauge câte trei legionari în fiecare județ, luați la întâmplare, numai legionari să fie! Un total de circa 300 de martiri ai credinței în Iisus și în Neam. O crimă fără egal…
VASILE BACIU nu a fost ales de poliția din Tecuci să fie împușcat în mod „exemplar”, la răscruce de drumuri, să fie văzut de toată lumea: cine va face ca el, ca el s-o pățească! Nu se număra printre legionarii cei mai cunoscuți, cu vechime în Mișcare… Poliția a desemnat un grup de trei legionari, i-a târît prin oraș până la locul execuției și când se pregăteau să ducă la îndeplinire ordinul nemernicului „Vodă”, a intervenit tînărul VASILE BACIU, aflat printre privitorii care se întâmplau a fi de față. Tînărul s-a apropiat de polițistul mai mare în grad și i-a vorbit cam așa – cuvinte reconstituite, imaginate de subsemnat: „Domnule polițist, știu că aveți ordin să ucideți trei legionari, indiferent cine sunt aceștia. Și eu sunt legionar! Vă rog să mă luați pe mine în locul camaradului X – al cărui nume nu se mai știe. Dînsul este tată a trei copii care rămân astfel orfani. Luați-mă pe mine în locul său, eu nu am copii…”
Așa a ajuns VASILE BACIU din Tecuci pe Lista de sfinți legionari martirizați din ordinul regelui scelerat și sperjur.
Povestea studentului ION MOLDOVEANU din Ploiești este la fel de minunată, de nemaipomenită: Când cei trei legionari desemnați de jandarmeria Ploieștiului să fie dați ofrandă Bestiei regale au fost aduși în Piața Gării de Sud, unde circulația este cea mai intensă, s-a auzit o voce: „Opriți execuția! Stați! Opriți execuția!”… Și s-a văzut un tînăr alergând disperat spre locul cumplitei execuții! Cu greu trăgându-și sufletul de cât alergase ca să ajungă la timp, tînărul arătă spre unul dintre cei trei: „Dumnealui nu este legionar! Este o confuzie de nume. Eu sunt legionarul ION MOLDOVEANU! Pe dumnealui îl cheamă la fel, dar nu este legionar! Ați greșit!”
Jandarmul șef nu a avut nimic de obiectat și s-a …corectat, împușcându-l pe adevăratul legionar ION MOLDOVEANU!
Minune curată a fost și felul cum s-a aflat de cele povestite mai sus abia în urmă cu un an. Alături de VASILE BACIU și ION MOLDOVEANU au mai fost executați și alți studenți – mai mult de patruzeci, printre ei și un elev, LEVIZCHI ȘTEFAN.
NOTA BENE
Legionarii au și ei multe păcate. Păcatul cel mai mare, după umila mea părere, constă în neglijența cu care au tratat consemnarea propriilor fapte. A isprăvilor legionare. Arhiva legionară este extrem de lacunară. Ce se mai poate salva trebuie urgent trecut din memoria orală în cea scrisă. Site-ul nostru, www.ioncoja.ro , stă la dispoziția celor ce mai știu câte ceva…
Scrisoarea dlui prof. Ion Coja catre conudcerea BOR
Povestea studentului ION MOLDOVEANU din Ploiești este la fel de minunată, de nemaipomenită: Când cei trei legionari desemnați de jandarmeria Ploieștiului să fie dați morții fără nicio judecată, fără nicio vină, au fost aduși în Piața Gării de Sud, unde circulația este cea mai intensă, s-a auzit de departe o voce: „Opriți execuția! Stați! Opriți execuția!”… Și s-a văzut un tînăr alergând disperat spre locul cumplitei execuții! Cu greu trăgându-și sufletul de cât alergase ca să ajungă la timp, tînărul arătă spre unul dintre cei trei: „Dumnealui nu este legionar! Este o confuzie de nume. Eu sunt legionarul ION MOLDOVEANU! Pe dumnealui îl cheamă la fel, dar nu este legionar! Ați greșit! Pe mine trebuie să mă împușcați!”
Jandarmul șef nu a avut nimic de obiectat și s-a …corectat, împușcându-l pe adevăratul legionar ION MOLDOVEANU!
Minune curată a fost și felul cum s-a aflat de cele povestite mai sus abia în urmă cu un an… Dar acesta este alt subiect!
Vă scriu, Prea Fericite, îndemnat de o informație pe care am primit-o în ultimele 24 de ore. O informație despre preotul catolic MAXIMILIAN KOLEB, care, în 1941, la Auschwitz, a fost eroul unei întâmplări la fel de pilduitoare, pildă de jertfă cristică zguduitoare pentru orice suflet de om, de creștin. Iată cum este relatat pe Wikipedia miracolul care l-a avut ca autor pe MAXIMILIAN KOLBE:
„În ajunul zilei Adormirii Maicii Domnului din anul 1941, creștinii din lumea întreagă, deși sub apăsarea celui de al II-lea război mondial, se pregăteau pentru sărbătoarea ridicării cu trupul și sufletul la cer a Preacuratei Fecioare Maria, sărbătoare care se celebrează în biserica romano-catolică. Pe când mulțimile credincioșilor aduceau la altarele Maicii Domnului buchete de flori, din infernul creat de ura și lăcomia oamenilor, din Oswiecim (Auschwitz), un suflet curat și curajos se îndrepta către lăcașurile cerești, spre a depune la tronul Celei fără de pată omagiul unei vieți jertfite Fecioarei Neprihănite și mântuirii sufletelor.
Era sufletul preotului polonez Maximilian Kolbe, care în ziua de 14 august 1941, după două săptămîni de înfometare absolută și în urma unei injecții cu formol a murit în «celula morții» din lagărul de exterminare, de tristă amintire, Auschwitz. Maximilian Kolbe, spre deosebire de alții a fost aruncat în celula morții la cererea sa, în locul unui deținut care, la momentul începerii procesului de beatificare, a dat mărturie despre viața exemplară pe care a dus-o preotul. Se afla la lagărul de la Auschwitz din luna mai, și, cu toate că era aproape o epavă, a fost supus tratamentului special aplicat preoților. Insultele nu i-au atins sufletul, iar prin modul în care s-a comportat i-a întărit pe ceilalți deținuți, spovedindu-i.
Legile lagărului erau foarte dure și prevedeau ca în momentul în care un deținut evadează și nu este găsit în 48 de ore, alți deținuți din lotul său erau condamnați la moarte prin înfometare. La sfîrșitul lunii iulie evadează un deținut din blocul 14, bloc în care se afla și preotul Maximilian Kolbe. Deoarece nu a fost descoperit în termenul fixat, brigada de deportați este ținută în picioare pe platou o zi întreagă, apoi sunt desemnați cei sortiți morții, prin decimare (fiecare al zecelea deținut trebuia să moară). Între acești deținuți se afla unul care, tată a mai mulți copii, a început să-și strige pe nume copiii de acasă. Deodată din rândul celor rămași să supraviețuiască se desprinde silueta firavă a unui preot slab, cu chipul străveziu, care se oferă să moară în locul deținutului ce-și striga cu disperare copiii.
„Domnule Comandant, vă rog să-mi permiteți să raportez”
„Ce vrei? ”
„Vă rog să-mi permiteți să merg eu în locul numărului N.”
Era o cerere nemaiauzită, printre deținuți, de neînchipuit, imposibilă, pentru un om care considera că în fața morții se uită totul, dar nu și propria existență. Comandantul întreabă:
„Cine ești? ”
„Sunt un preot catolic.”
„Sunt de acord.”
În locul preotului catolic, deținutul care fusese cruțat se reîntoarece în rândurile brigăzii și va supraviețui celui de al doilea război mondial. Va da mărturie despre modelul de credință al preotului catolic Maximilian Kolbe.
Ultima scrisoare din lagăr trimisă de preotul Kolbe după ce alesese jertfa:
„Dragă mamă, Spre sfârșitul lunii mai am sosit cu un convoi în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Totul este în regulă, dragă mamă. Poți fi liniștită în legătură cu mine și cu sănătatea mea, deoarece bunul Dumnezeu este pretutindeni și El se gândește cu o iubire mare la toți și la toate. Ar fi bine să nu îmi mai scrii până nu îți trimit eu o altă scrisoare, deoarece nu știu cât timp voi mai fi aici. Te salut cu drag și te sărut, Raymond Kolbe.”
Împreună cu cei nouă care erau trimiși la moarte, Maximilian Kolbe, se îndreptă spre celula în care au fost dezbrăcați și azvârliți pe podeaua rece. Celula nu avea ferestre și nici aerisire. „Unul dintre paznici va povesti mai târziu cum după câteva ore, din mormântul celor îngropați de vii a început să se audă murmur de rugăciuni și cântări în cinstea Maicii Domnului”. Aceste cântări au început să se audă din ce în ce mai putin, odată cu trecerea timpului, pe măsură ce deținuții mureau.
După terminarea războiului, au început demersurile pentru ridicarea lui MAXIMILIAN KOLBE la cinstea sfintelor altare. În anul 1974 papa Paul al VI-lea l-a trecut în rândul „fericiților”, iar la 10 octombrie 1982 papa Ioan Paul al II-lea l-a declarat „sfânt”.
… Aceasta este povestea minunată a preotului canonizat!
Cred că Prea Fericirea Voastră, Părinte Patriarh, ați înțeles rostul celor relatate mai sus. Supun atenției și înaltei judecăți a Bisericii Ortodoxe Române sacrificiul celor doi studenți ortodocși întrebându-mă dacă nu cumva merită mai mult decât să fie încă doi sfinți din categoria atât de numeroasă a sfinților români neștiuți de nimeni. Vreme de trei sferturi de veac nu s-a știut nimic despre excepționala lor faptă. A lipsit foarte puțin ca amintirea lor să se piardă pentru totdeauna, așa cum s-a mai întâmplat cu atâți și atâți români a căror sfințenie nu a mai apucat să fie consemnată și înregistrată aici, pe pământ!
Iată însă că voia Domnului a fost ca amintirea celor doi jertfitori întru Hristos să nu se piardă!
Adresându-mă Prea Fericirii voastre și implicit Bisericii noastre, îmi îngăduit să trag nădejde că ION MOLDOVEANU și VASILE BACIU își vor găsi în inima tuturor românilor odihna sufletului lor, iar Neamul românesc va dobândi astfel doi stâlpi de credință puternici, de care avem atâta nevoie în zilele de cumpănă și de încercare pe care le trăim.
Facă-se voia Domnului, Prea Fericite Daniel!
ion coja
17.10.2017
