Simona Halep a avut parte de un meci care poate intra în istorie, în sferturile de finală ale turneului de la Toronto, cel împotriva valoroasei Aga Radwanska. Puţini fani ai româncei se gândeau că Simona ar mai putea face ceva, adică un adevărat miracol, după un prim set, în care a fost umilită de adversară. Într-adevăr, Radwanska şi-a adjudecat primul act cu un zdrobitor 6-0, după o prestaţie modestă a jucătoarei noastre…Ceea ce a urmat, pare de domeniul fantasticului, din moment ce Simona şi-a intrat treptat în ritm, a revenit la jocul ei de metronom, care a consacrat-o şi a măcinat ritmul adversarei, până la epuizare. În consecinţă, Halep şi-a adjudecat următoarele două seturi, cu 6-3, 6-1, încheind meciul în stil de mare campioană!
,,Am schimbat puţin tactica, dupa primul set. Am reuşit să ţin mingea mai mult în teren şi să intru în schimburile lungi. Ea a jucat extraordinar în primul set.Cred că am început să joc bine per total în setul al doilea. Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă, pentru a multţumi acest public minunat. Chiar mă gândeam că sunt datoare faţă de ei, când îi auzeam că mă încurajează la 0-5″, a spust Halep.
Arbitru de scaun: Mariana Alves, din Portugalia

Simona Halep vs Agnieszka Radwanksa:
Varsta: 23-26
Locul nasterii: Constanta – Cracovia, Polonia
Inaltime: 1,68 metri – 1,73 metri
Greutate: 60  kg – 56 kg
Ambele sunt jucatoare de mana dreapta
Victorii/infrangeri in 2015: 32-9 vs 28-17
Victorii/infrangeri in cariera: 297-143 vs 479-211
Titluri in 2015: 3-0
Titluri in cariera: 11-14
Bani castigati in 2015: $2,290,765 – $1,255,373
Bani castigati din tenis: $8,850,173 vs $18,620,793
Locul in clasamentul WTA: 3-14
Simona Halep
Intalniri directe: 4-4
2011, Australian Open: 6-1, 6-1 pentru Radwanska
2012, Bruxelles: 7-5, 6-0 pentru Radwanska
2013, Auckland: 6-3, 6-1 pentru Radwanska
2013, Roma: 6-7(7), 6-1, 6-2 pentru Halep
2014, Doha: 7-5, 6-2 pentru Halep
2014, Indian Wells: 6-3, 6-4 pentru Radwanska
2014, Turneul Campioanelor: 6-2, 6-2 pentru Halep
2015, Toronto: 0-6, 6-3, 6-1 pentru Halep..

Halep va juca în semifinale cu învingătoarea dintre Sara Errani şi Lesia Tsurenko.

Dorin Duşa

 

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.