47 de ani de la cutremurul din 1977

47 de ani de la cutremurul din 1977

0 108

România este expusă unei diversităţi de hazarduri, care rezultă din interacţiunea factorilor naturali, a celor demografici, sociali şi antropici. Ţara noastră prezintă un risc seismic ridicat, hazardurile de acest tip având cel mai mare impact asupra populaţiei. Riscul seismic al României provine, în principal, din Vrancea, regiune seismologică unde se produc cutremure caracterizate prin eliberarea unei mari cantităţi de energie. Astăzi se împlinesc 47 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, când România a fost zguduită de un seism cu magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter. Peste 1.500 de oameni și-au pierdut atunci viața, cutremurul provocând cele mai mari pagube produse de un fenomen natural din istoria României. Seismul s-a produs la ora 21:21, într-o zi de vineri, și a avut durata de 56 de secunde. După cutremur, pe teritoriul României s-au instituit starea de necesitate. Peste 30.000 de pompieri şi militari au fost mobilizaţi pentru operațiunile de salvare, cel mai mare număr de salvatori care au acţionat simultan vreodată în România.

Pentru dezvoltarea culturii preventive și consolidarea nivelului de conștientizare a populației în situația producerii unui cutremur, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a lansat Campania Națională “NU TREMUR LA CUTREMUR”, cu scopul de a promova necesitatea pregătirii individuale sau colective în timpul manifestării unui seism cu o magnitudine ridicată.

Reguli de comportare, individuale şi de grup la locul de muncă, în familie, pe stradă, în timpul producerii seismului

–         Păstraţi-vă calmul, nu intraţi în panică, liniştiţi-i şi pe ceilalţi, protejaţi copiii, bătrânii şi femeile. Nu vă speriaţi de zgomotele din jur.

–         Preveniţi tendinţele de a părăsi camera sau locuinţa, deoarece faza seismică iniţială are o durată redusă, astfel încât tocmai faza puternică a mişcării seismice vă poate surprinde pe scări, holuri, paliere, în aglomeraţie şi panică, conducând la accidente grave, nedorite.

–         Rămâneţi în încăpere sau locuinţă, departe de ferestre care se pot sparge şi vă pot accidenta, protejaţi-vă sub o grindă, toc de uşă solid, sub un birou sau masă care sunt suficient de rezistente spre a vă feri de căderea unor obiecte, mobile suprapuse, lămpi, tencuieli ornamentale etc. În lipsa unor astfel de posibilităţi vă puteţi proteja stând la podea lângă un perete solid, pe genunchi şi coate, cu faţa în jos iar cu palmele împreunate vă veţi proteja capul, ceafa, iar cu antebraţele pe lateral capul. Această recomandare implică o cunoaştere prealabilă a acelor elemente de construcţie rezistente, prin consultarea unui specialist atestat.

–         Dacă este posibil, închideţi sursele de foc cât puteţi mai repede iar dacă a luat foc ceva interveniţi imediat după ce a trecut şocul puternic.

–         Nu fugiţi pe uşă, nu săriţi pe fereastră, nu alergaţi pe scări, nu utilizaţi liftul, evitaţi aglomeraţia, îmbulzeala, iar dacă este posibil deschideţi uşa locuinţei spre exterior, spre a preveni blocarea acesteia, în vederea evacuării după terminarea mişcării seismice.

–         Nu alergaţi în stradă.

–         Dacă vă aflaţi în afara unei clădiri, deplasaţi-vă cât mai departe de clădire, feriţi-vă de tencuieli, cărămizi, coşuri, parapete, cornişe, geamuri, ornamente care de obicei se pot prăbuşi în stradă.

–         Acordaţi prim ajutor persoanelor rănite.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.