Regele Mihai I a intrat în grevă regală doar în perioada dintre 21 august 1945 şi 7 ianuarie 1946,  iar la 30 decembrie 1947 a abdicat, în condiţiile cunoscute. Grav  este faptul că a patronat (prin implicarea numelui şi a titlului) condamnarea următoarelor mari personalităţi politice şi patriotice ale României:

 Iuliu Maniu, făuritor al Marii Uniri, cel mai iubit om politic al Transilvaniei în toate mediile româneşti, fie ţărani, fie orăşeni, arestat la 14 iulie 1947, judecat pentru „înaltă trădare” în procesul început la 29 octombrie 1947; prin sentința dată la 11 noiembrie 1947 este condamnat la 9 pedepse, însumând 104 ani de închisoare, plus de două ori muncă silnică pe viaţă.
Capetele de acuzare au fost: trădare naţională, tentativă de surpare a ordinii constituţionale, răzvrătire, insurecţie armată, instigare la trădare prin necredinţă, instigare la trecerea frauduloasă a frontierei.
Sentinţa de condamnare începea astfel: „Mihai I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, la toţi cei de faţă şi viitori, sănătate”.
Urmează enumerarea pedepselor. (Regele Mihai I nu era în grevă regală).  Regele Mihai I nu l-a graţiat pe Iuliu Maniu cât timp a mai fost rege, până la 30 decembrie 1947. Unul dintre cele mai mari simboluri ale democraţiei româneşti interbelice, Iuliu Maniu, s-a stins din viaţă la 5 februarie 1953 la Sighet, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea oraşului Sighet.
Într-un manifest al „Conducerii interimare” a PNŢ, din 29 octombrie 1947, răspândit în Capitală de tineri studenţi ţărănişti (pentru aceasta au intrat în puşcărie peste 100 de tineri), se spune: „Guvernul bepedist [al Blocului Popular Democrat, Petru Groza fiind forţat de ruşi să comunizeze ţara] a trimis în boxă bărbaţi luminaţi, mari patrioţi şi democraţi, lipsiţi cu desăvârşire de dreptul sfânt de apărare, într-o ţară în care cel puţin 90% din populaţie îi stimează şi urmează”.
În alt manifest se spune: „În clădirea de pe un vârf de deal, în clădirea cu trei frontoane a Şcolii Superioare de Război, care întruchipează pe dealul Golgotei cele trei cruci ale răstignirii, iudeii şi fariseii vieţii noastre încep zilele acestea partea finală a celei mai odioase crime, răstignirea unui nou Christos, judecarea martirului neamului, luliu MANIU… Continuăm să trăim, să ne vedem de afaceri, de distracţii şi, în acest timp, în mijlocul nostru şi a celei mai mârşave laşităţi generale, un Om a cărui întreagă viaţă a fost o nesfârşită luptă pentru binele ţării şi al fiecăruia dintre noi e dus spre moarte de un grup de ticăloşi şi vânduţi străinilor. Cum este posibil aceasta?”.
Uluitoare este expresia că totul se petrecea în mijlocul „celei mai mârşave laşităţi generale” (se referea, desigur, de la „opincă” până la „vlădică”) şi în timp ce se continua să se vadă de afaceri şi de distracţii. De menţionat că în perioada arestării fruntaşilor ţărănişti, din ordinul Ministerului de Război se încetase lucrul pentru amenajarea pistei de zbor de la aerodromul Vărădia de Mureş (aerodrom improvizat unde urmase lecţii de pilotaj regele Mihai I), precum şi alimentarea cu combustibil a avioanelor din Serviciul Casei Regale. Aceasta în ciuda „înaltei dorinţe a Maiestăţii Sale de a se lua măsuri pentru ca antrepriza să primească de urgenţă dispoziţiuni imediate de execuţie a lucrărilor prevăzute iniţial, precum şi a lucrărilor noi indicate şi cerute ulterior de Majestatea Sa„.
Deci, regele Mihai I era, de altfel, foarte activ şi luptător. Deosebit de semnificativ este faptul că în ultimul său cuvânt la proces, în 10 noiembrie, Iuliu Maniu a declarat că a trimis „memorii: M.S. Regelui, Comisiei Interaliate şi celor trei miniştri ai celor trei Mari Puteri”, memorii „documentate, pentru că aveam – spune Maniu – răspunderea morală, în care am arătat că guvernul Groza nu respectă tratatele internaţionale şi cele patru libertăţi fundamentale şi, prin urmare, acest guvern nu poate sta în fruntea statului”. Tragic este faptul că memoriile sale nu au avut ecou la niciuna dintre aceste adrese. Iuliu Maniu a ţinut astfel sus demnitatea naţională prin faptul că nu a acceptat mioritic vânzarea României la Yalta şi a căutat să scoată ţara din această stare inacceptabilă pentru ideea de democraţie şi de libertate, de drepturi ale omului.

Ion Mihalache, fondator şi preşedinte al Partidului Ţărănesc, vicepreşedinte al Partidului Naţional-Ţărănesc. La 12 noiembrie 1947, a fost condamnat la temniță grea pe viață, 10 ani degradare civică, confiscarea averii şi 50.000 de lei cheltuieli de judecată. Sentinţa începe cu: „Mihai I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, la toţi cei de faţă şi viitori, sănătate”. Regele Mihai I nu l-a graţiat, cât timp a mai fost rege, până la 30 decembrie 1947. Ion Mihalache, mare simbol, şi el, al democraţiei româneşti interbelice, a decedat la 5 februarie 1963, în închisoarea de la Râmnicu Sărat.

 Ilie Lazăr, fruntaş al Marii Uniri, membru în delegaţia permanentă a P.N.Ţ. Arestat în 1946 şi deţinut 7 luni, apoi  la 12 noiembrie 1947, în urma procesului grupului Maniu, a fost condamnat la 12 ani de temniță grea, 5 ani degradare civică, confiscarea averii şi 50.000 de lei cheltuieli de judecată. Sentinţa începe cu:  „Mihai I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, la toţi cei de faţă şi viitori, sănătate”. Regele Mihai I nu l-a graţiat, cât timp a mai fost rege, până la 30 decembrie 1947. Ilie Lazăr a fost eliberat abia la 9 mai 1964, după 17 ani de închisoare.

Nicolae Haralambie Carandino, ziarist, director al ziarului „Dreptatea” (al PNŢ), cronicar plastic şi dramatic, traducător şi memorialist din România, arestat în 1947, anchetat, judecat în cadrul procesului fruntaşilor Partidului Naţional-Ţărănesc. Condamnat la 6 ani temniţă grea, 2 ani de degradare civică, confiscarea averii şi 1.000 de lei cheltuieli de judecată.
Sentinţa începe cu: „Mihai I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, la toţi cei de faţă şi viitori, sănătate”. Regele Mihai I nu l-a graţiat, cât timp a mai fost rege, până la 30 decembrie 1947.
Nicolae Haralambie Carandino a fost deţinut 9 ani în închisorile din Galaţi, Sighet şi Bucureşti, apoi a avut domiciliu forţat, pînă în 1962, în Bărăgan, la Bumbăcari şi Rubla.

Nicolae Penescu, om politic român, membru al PNŢ, care deţinuse funcţia de ministru al Afacerilor Interne în timpul democraţiei interbelice, era secretar general al Partidului Naţional Ţărănesc în noiembrie 1947; a fost condamnat, în acelaşi proces, la 5 ani de temniță grea, 2 ani de degradare socială, confiscarea averii şi cheltuieli de judecată de 50.000 de lei. Sentinţa începe cu:  „Mihai I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, la toţi cei de faţă şi viitori, sănătate”. Regele Mihai I nu l-a graţiat, cât timp a mai fost rege, până la 30 decembrie 1947.  Penescu a fost  închis la închisoarea Jilava şi eliberat în 1964.

Victor Rădulescu Pogoneanu, diplomat, fruntaş al PNŢ, condamnat tot în lotul Maniu la 2 pedepse de câte 10 ani şi una de 25 de ani temniţă grea, în total la 45 de ani de temniţă grea.
Sentinţa începe cu:  „Mihai I, prin graţia lui Dumnezeu şi voinţa naţională, rege al României, la toţi cei de faţă şi viitori, sănătate”. Regele Mihai I nu l-a graţiat, cât timp a mai fost rege, până la 30 decembrie 1947.  Închis la Galaţi şi Sighet, mutat în 1955 la Râmnicu Sărat, Pogoneanu moare în 1962 în penitenciarul-spital Văcăreşti. Când s-a încercat ca să i se ceară să fie „mai suplu”, el a spus: „Nici sănătatea, nici viaţa mea nu sunt de vânzare”. Iată, un monument de moralitate la români.

Alte mari personalităţi româneşti distruse în timpul regelui Mihai I:

Generalul de armată Gheorghe Avramescu a fost asasinat, la 3 martie 1945, de către agenţii NKVD, în condiţii neelucidate nici pînă astăzi.

Grigore Georgescu, general român, care a luptat în cel de-al Doilea Război Mondial; la 9 octombrie 1946, Tribunalul Poporului l-a condamnat la 10 ani de temniţă grea. Nu se ştie când a murit la Sighet, familia sa nu a fost anunţată.

Ghiţă Pop, luptător pentru Marea Unire, profesor şi gazetar; om politic ardelean; ministrul Cultelor în guvernul Iuliu Maniu; membru al Delegaţiei Permanente a P.N.Ţ.; secretar general al P.N.Ţ., 1944; membru în comitetul redacţional al „Dreptăţii”; participă din partea P.N.Ţ. la încheierea armistiţiului de la Moscova, la 12 septembrie 1944;arestat în cadrul lotului Maniu; acuzat de implicare, alături de ceilalţi lideri ai P.N.Ţ. „într-un complot contra ţării”, în august 1947; judecat; condamnat la închisoare; detenţie la Aiud şi în alte locaţii.

Corneliu Coposu, secretar al lui Iuliu Maniu, apoi secretar general adjunct al Partidului Naţional Ţărănesc. A fost arestat în 1947, condamnat ulterior la 15 ani muncă silnică.

Când fruntaşii politici din lotul Maniu (Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Ilie Lazăr, Nicolae Carandino, Victor Rădulescu-Pogoneanu, colonelul Stoica) erau duşi spre închisoarea de la Galaţi (ulterior au fost duşi la Sighet), la 12 noiembrie 1947, regele Mihai I pleca atunci la Londra pentru a asista la oficierea căsătoriei Principesei Elisabeta a Angliei.
Putea fi o ocazie pentru ca Anglia lui Churchill să fie convinsă să se răzgândească şi să se întoarcă cu „toate pânzele sus” în sprijinirea României, a vieţii democratice din ţara noastră?. Desigur că nu, zarurile erau deja aruncate pentru a se mai putea scoate România din „lagăr”. Avea foarte tânărul rege Mihai iniţiativa, autoritatea şi curajul să-i ceară o întrevedere lui Churchill pentru a-i solicita o intervenţie fermă în favoarea celor închişi pe motive politice, chiar în acele momente, pentru a fi salvaţi? Se ştie că şi neimplicarea noastră în anumite momente limită este culpabilă.

Din start, regele Mihai nu trebuia să accepte implicarea numelui şi a regalităţii în acest proces politic odios, care a desfiinţat de facto un mare partid politic românesc. Soluţia era, desigur, o nouă grevă regală (şi aşa regalitatea era şubrezită, ca să nu zicem, într-o stare jalnică, de vreme ce adevăratul „rege” era Stalin), încă de la arestarea fruntaşilor PNŢ, în iulie 1947, până nu se ajungea la proces, şi apoi, după proces, reluarea activităţii şi imediat graţierea celor condamnaţi.

Acest material se vrea doar o cunoaştere limpede a istoriei naţionale, a limitelor unei personalităţi care a avut/ putea să aibă un rol important în acei ani deosebit de periculoşi, când ţara era deja arondată „influenţei sovietice”.
A evita o istorie eroizantă este impusă de datoria faţă de memoria marilor personalităţi politice româneşti Iuliu Maniu, Ion Mihalache şi a atâtor altora care au sfârşit atât de tragic şi de nedrept. Şi ne impune inclusiv şi datoria faţă de poporul nostru, care prin înţelegerea de la Yalta a avut enorm de suferit.

Vasile LECHINŢAN

In foto: Iuliu Maniu, Ion Mihalache, gen.de armata Gheorghe Avramescu