Yearly Archives: 2018

0 387

Deputatul PNL Pavel Popescu a depus un proiect de lege potrivit căruia cei care doresc să ocupe un fotoliu de parlamentar vor fi nevoiţi să depună la dosarul de cadidatură şi un aviz psihologic favorabil….

“În vederea înregistrării candidaturilor, fiecare partid politic, alianţă politică, alianţă electorală sau organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale depune la biroul electoral de circumscripţie 4 dosare”, care includ și un “aviz psihologic”, se arată în proiectul depus, care completează articolul 53 din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor.

Deputatul PNL susține că este necesar ca parlamentarii care obțin un mandat din partea cetățenilor să facă dovada unui aviz psihologic favorabil, așa cum este necesar pentru angajați, “fie bugetari, fie din companiile private”.

Astăzi, 16 iunie 1989, odată cu celebrarea funeraliilor victimelor represiunii revoluţiei maghiare din 1956, eveniment de o deosebită importanţă pentru popoarele Europei şi, în special, pentru cele care trăiesc încă sub dictaturi comuniste, a avut loc o întâlnire între membrii Forumului Democratic Maghiar şi un grup de „Români patrioti”, semnatari ai următoarei DECLARAŢII
Noi, români si unguri,
Consideram ca libertatea si propasirea celor doua popoare pot fi realizate si garantate numai intr-un cadru politic pluralist de respectare integrala a drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului. O actiune comuna a fortelor democratice maghiare si romane se impune pentru atingerea acestui scop.(?!)
Regimurile comuniste si in special politica dusa de dictatura ceausista a creat o situatie de criza acuta care impiedica comunicarea dintre romani si maghiari. Dialogul inceput astazi intre noi doreste sa invinga aceste piedici si sa stabileasca bazele unor relatii normale intre cele doua natiuni care s-au format in acelasi spatiu geografic (?!)….

Data fiind configuratia hartii etnice, solutionarea conflictelor nu poate veni in nici un caz din revizuirea frontierelor, ci din schimbarea rolului lor in sensul liberei circulatii a persoanelor, a informatiei si a ideilor,(?!) in conformitate cu acordurile de la Helsinki. Situam deci imbunatatirea relatiilor romano-maghiare in perspectiva procesului de restructurare democratica general-europeana, care singur va fi in stare sa rezolve problemele acumulate de-a lungul istoriei intre popoarele continentului intr-un mod care sa satisfaca interesele legitime ale fiecaruia in parte.(!?!) Transilvania a fost si este un spatiu de complementaritate si trebuie sa devina un model de pluralism cultural si religios. Este in folosul popoarelor noastre ca diversitatea culturala, religioasa si de traditii care a facut specificul Transilvaniei sa fie prezervata.(!?!)
Dreptul la o reprezentare politica autonoma si la autonomie culturala a fiecarei natiuni trebuie garantat. Realizarea sa implica, printre altele, asigurarea unei scolaritati de toate gradele in limba maghiara, inclusiv reinfiintarea universitatii maghiare din Cluj.Principiile enuntate mai sus vor sta la baza tuturor actiunilor comune pe care semnatarii inteleg sa le duca in viitor. Apelam la organizatiile democratice precum si la acele persoane care impartasesc aceste principii sa se alature acestei actiuni. Budapesta, 16 iunie 1989.

SEMNATARI:
Antal G. Laszlo, Antall Jozsef, Balogh Julia, Biro Gaspar, Csoori Sandor, Fur Lajos, Illzes Maria, Jeszensky Geza, Keszthelyi Gyula, Kodolanyi Gyula, Molnar Gusztav, Stelian Balanescu, din partea Cercului Roman din RFG, Mihnea Berindei, vicepresedinte al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania (LDHR), Ariadna Combes, vicepresedinte al LDHR, Mihai Korne, director al revistei “Lupta”, Ion Vianu, reprezentant al Ligii pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania din Elvetia, Dinu Zamfirescu, membru al Biroului LDHR.

Acestei declaraţii s-au mai alăturat:
Rockenbauer Zoltan si Vagvolgyi Andras, din partea Federatiei Tineretului Democrat (FIDESZ), Partidul Liber Democrat, Asociatia Maghiarilor din Transilvania, prin presedintele Kiss Bela si secretarul Spaller Arpad, intregul colectiv redactional al revistei “2000″, Bojtar Endre, seful sectiei pentru Europa rasariteana a Institutului de Istorie Literara, prof. Bela Kallman, Dan Alexe, Daniel Boc, Theodor Cazaban, Matei Cazacu, Antonia Constantinescu, Sofia Cesianu, Florica Dimitrescu, Neagu Djuvara, Paul Goma, Virgil Ierunca, Eugen Ionescu, Marie-France Ionescu, Monica Lovinescu, Bujor Nedelcovici, Adrian Niculescu, Alexandru Niculescu, Alain Paruit, Alex. Sincu, Sanda Stolojan, Vlad Stolojan, Ileana Vrancea, Doru Braia, Dina Bratianu-Missirliu, Alexandru Missirliu, Ileana Verzea.
La o lună după difuzare, într-o “Marţi, 4 iulie 1989, Majestatea Sa regele Mihai a primit la reşedinţa sa de lîngă Geneva o delegaţie din grupul românilor care au redactat la Budapesta o declaraţie comună împreună cu Forumul Democratic Maghiar. Această delegaţie compusă din dna Ariadna Combes, dr. Ion Vianu şi Dinu Zamfirescu a înmînat Majestăţii sale textul declaraţiei de la Budapesta. Majestatea sa a aprobat întrutotul conţinutul declaraţiei care exprimă convingerile sale privind relaţiile dintre popoarele român şi maghiar”.

REACŢIA EXILULUI ROMANESC LA DECLARAŢIA DE LA BUDAPESTA:
Diaspora românească a reacţionat prompt şi categoric împotriva DECLARAŢIEI DE LA BUDAPESTA, pe care a considerat-o un precedent periculos, care a făcut un mare deserviciu istoriei şi chiar viitorului poporului român.
ION RAŢIU: „E prima dată când un grup de români a recunoscut implicit că Transilvania nu e pământ românesc“Uniunea Mondială a Românilor Liberi a adoptat o poziţie ne-echivocă în problema relaţiilor româno-maghiare. „SĂ NE ÎNFRĂŢIM“, a fost apelul ce am lansat ungurilor, cu litere de o şchioapă, în numărul nostru din iunie 1986. Să luptăm împreună împotriva comunismului. Pentru democraţie.
Am repetat aceeaşi idee în Declaraţia din 11 aprilie 1986, în care am cerut „solemn, fraţilor unguri, să înceteze calomnia că ungurii sunt supuşi etnocidului“ în Transilvania. Aşa cum am declarat din nou la BBC şi la „Vocea Americii“, noi avem o reconciliere istorică cu ungurii şi depunem eforturi reale, verificabile, pentru a o realiza, mai ales ajutând pe toţi refugiaţii din România, astăzi în Ungaria, fără absolut nici o distincţie etnică.
Prea mare importanţă nu trebuie să dăm Declaraţiei de la Budapesta.Fără îndoială, vasta majoritate a poporului român nu poate să adopte o astfel de poziţie şi să-şi nege originea. Şi e absolut sigur că românul ardelean, fără excepţie, o respinge.
Declaraţia, însă, a făcut un mare deserviciu istoriei şi chiar viitorului poporului român.E prima dată când un grup de români a recunoscut implicit că Transilvania nu e pământ românesc, că ne-am format acolo împreună cu ungurii.
E destul să citeşti Erdey Tornete ca să-ţi dai seama că nu vor înceta, de acum încolo, să ne reamintească că această Declaraţie a fost făcută de români patrioţi nesiliţi de nimeni, în deplină libertate, în Lumea Liberă. Mie, personal, mi-a atras atenţia asupra acestui lucru dl. Kszorus, unul din conducătorii militanţi maghiari, la o masă ce ni s-a dat la Washington, în iunie anul acesta. La timpul său UMRL îşi va defini poziţia: pozitiv ca întotdeauna.

Dar astăzi e rândul ungurilor să condamne şovinismul multora dintre ei – de care sunt pline ziarele şi programele de televiziune din lumea întreagă.
Astăzi e rândul ungurilor să recunoască explicit că Transilvania e pământ românesc.Dar ca să nu rămână nici o umbră de îndoială: ÎNTR-O ROMÂNIE DEMOCRATĂ, UNGURII ŞI CELELALTE MINORITĂŢI VOR AVEA EXACT ACELEAŞI DREPTURI CA ŞI ROMÂNII ÎN MIJLOCUL CĂRORA TRĂIESC.

LICINIU FĂINĂ: „Între români şi unguri nu există conflicte, în afara celor create artificial de propaganda maghiară“Subsemnatul Liciniu Faina, fost avocat în oraşul Blaj, fost deputat al judeţului Târnava Mică, membru al Comitetului Central P.N.Ţ. din anul 1966, în numele meu personal, al românilor ardeleni şi al Partidului Naţional Ţărănesc, protestez cu toată energia împotriva „Declaraţiei de la Budapesta“ din 16 iunie 1989, publicată în ziarul „Lupta“ din 22 iunie 1989 şi semnată de un grup româno-maghiar…Socotesc, împreună cu alţi români ardeleni ajunşi în exil şi care cunoaştem bine istoria relaţiilor româno-maghiare, că „Declaraţia de la Budapesta“ este un act politic deosebit de dăunător românilor din Ardeal şi din statul român.Transilvania nu este un spaţiu de complementaritate, ci un spaţiu de naştere şi dezvoltare a poporului român, oprimat veacuri de-a rândul de maghiarii ce au ajuns în acest spaţiu ca popor năvălitor şi opresor, de abia în sec. XI-XIII.
Între români şi unguri nu există conflicte, în afara celor create artificial de propaganda maghiară cu scopul de a modifica statutul social al Transilvaniei şi de a-şi asigura promovarea intereselor proprii.

Problema grupurilor etnice, de pe teritoriul Transilvaniei şi al întregii Ţări, este de resortul relaţiilor interne, rezolvarea lor nereclamând altceva decât aplicarea corectă şi nediscriminatorie a Declaraţiei Drepturilor Omului şi a Actului de la Helsinki.Represiunea ceauşistă o suferă în mod egal toate naţionalităţile din România şi în primul rând naţiunea română. Liberarea Ţării de sub regimul comunist va aduce deplina libertate politică şi culturală a tuturor locuitorilor de pe teritoriul României, fără nici o discriminare, aşa cum a fost în perioada interbelică. Poporul român a fost întotdeauna tolerant şi iubitor de dreptate.Autonomia politică şi culturală a fiecărei naţiuni în parte, nu poate duce decât la o vastă anarhie politică şi administrativă în spaţiul transilvan, cu prejudicii grave pentru naţiunea română. Ea ar avea ca prime consecinţe o periculoasă animozitate între români şi unguri.
Declaraţia de la Budapesta întăreşte puterea tiranică a lui Ceauşescu, românii fiind obligaţi să vadă în el un apărător al intereselor naţionale împotriva pericolului maghiar.

ALEXANDRU MIELE (RFG): “Noroc că semnatarii nu reprezintă poporul roman”
Am fost consternat de imprudenţa unor confraţi de exil în formularea Declaraţiei de au semnat, împreună cu mai mulţi unguri,la 16 iunie, la Budapesta. Au folosit cuvinte necorespunzătoare. De exemplu, „ne-am format“, în loc de „am trăit în acelaşi spaţiu geografic“.
Pe urmă, se vorbeşte despre o autonomie politică şi culturală a minorităţii maghiare în Transilvania, de parcă n-ar fi avut depline drepturi în România Mare? Declaraţia aceasta vorbeşte de un neadevăr, ştiut de toată lumea, când cer „redeschiderea Universităţii maghiare din Cluj“. Din acest text cei neiniţiaţi, sau de rea-credinţă, pot deduce că, între cele două războaie, ea a existat. În realitate o astfel de universitate n-a existat niciodată şi nici Partidul Naţional Maghiar n-a cerut aceasta, având deschise, nelimitat, toate universităţile din ţară.Din semnarea acestei declaraţii de la Budapesta, s-ar putea deduce că noi, românii, suntem de acord cu aceste doleanţe maghiare. Noroc că aceşti 6 semnatari nu reprezintă poporul român, sub nici o formă, decât pe ei înşişi. Eu cred că ei, în marele entuziasm de la 16 iunie de la Budapesta, au semnat fără să-şi dea seama…La 4 iulie a.c., o parte din aceşti confraţi au prezentat-o M.S. Regelui ca o mare realizare, iar Regele, la fel, a aprobat-o şi i-a felicitat. Sigur că nici el, Regele, n-a sesizat termenii necorespunzători ai acestei declaraţii. Dar, El a dat, totuşi, dovadă de înţelepciune şi simţ politic, declarând că ungurii s-au bucurat totdeauna de drepturi egale în România, conform Constituţiei din 1923.

ION VARLAM (Franţa): „Declaraţia reia tezele revizioniste ale actualului regim de la Budapesta“Un grup de exilaţi români au semnat la 16 iunie 1989, la Budapesta, textul unei declaraţii „româno-maghiare“, care a scandalizat în egală măsură pe compatrioţii noştri din Transilvania şi din diasporă, pentru că reia tezele revizioniste ale actualului regim de la Budapesta formulate în 1987 de autorii oficialului tratat de istorie a Transilvaniei.Din ideile confuze şi termenii ambigui ai „declaraţiei“ reiese că autorii ei se pronunţă pentru dislocarea teritorială a Statului român, în favoarea unor considerabile transferuri de suveranitate, şi pentru subordonarea independenţei naţiunilor faţă de interese străine.
În ciuda inconsistenţei ei, „declaraţia“ este un fapt grav deoarece ar putea deveni un precedent în mâna minorităţilor alogene din Basarabia şi Bucovina.

CORIOLAN BRAD (R.F.G.): „Transilvania trebuie apărată şi nu scoasă la mezat“
Dialogul „între cele două naţiuni care s-au format în acelaşi spaţiu geografic“ afirma Declaraţia semnatarilor de la Budapesta. Aceasta ar însemna că şi românii sunt un popor migrator, pripăşit pe meleagurile carpatine, la fel ca ungurii ce au năvălit din Asia Centrală şi s-au aşezat în câmpia Panonică.Prin girul semnăturii lor au confirmat teoria maghiară de dezvoltare a celor două naţiuni, respectiv română şi maghiară, în acelaşi timp formarea poporului român cu mult înainte de venirea lor şi pe un spaţiu mult mai mare decât este azi România, incluzând bineînţeles şi Transilvania.
Autonomia politică a Transilvaniei, înseamnă a fărâmiţa şi mai mult ţara şi poporul român şi eliminarea lui din istorie va fi mai sigură şi mai rapidă.
Azi Transilvania ne aparţine ca teritoriu legitim, pentru că este vatra de naştere şi suferinţă a poporului român din Transilvania. Acest drept legitim a fost recunoscut şi confirmat prin pacea semnată la Trianon. Amputarea Transilvaniei nu va schimba cu nimic structura politico-socială a României actuale, care în momentul de faţă este simţită mai mult de naţia română decât de naţionalităţile conlocuitoare.

„Românul liber” (Londra), V, nr. 9, septembrie 1989

0 836

O figură interesantă a spațiului virtual, Felix Roncea, inițiator al cunoscutei pagini MOV (Mișcarea Oamenilor Visători), postează o discuție mai veche cu Florin Bădiță, fondatorul paginii „Corupția ucide”, motorul de promovare al mișcării „#REZIST”.

Despre # REZIST și #CORUPTIA UCIDE doar atât mai am de zis… uitați cine vă scoate în stradă”, scrie Roncea, adăugând „Acum fac „caterinci” pe tema cu Soros”.

Roncea se referă la negarea de către organizatorii demonstrațiilor din stradă a legăturilor cu controversatul miliardar George Soros. „REZIST — O MISCARE SPONTANA? din părți”, scrie Roncea.”A fost aranjată de acum ani de zile. Sunt aceiași și aceiași securiști cu odraslele lor la butoane”.

„Îmi blochează contul constant, fiind în strânsă legătură cu angajații FB care îi și ajută să-si distribuie evenimentele #rezist cu un impact peste măsura obișnuită, toate postările pe care mi le-au șters din 2013 până azi erau cele în care menționam despre USR că ar fi singurul partid care a profitat de moartea celor din #COLECTIV, erau postări în care criticam mișcările lor manipulatoare aka „proteste spontane de stradă”, unde aduceam și dovezi că nu sunt atât de spontane precum credeți voi, dar în mod special au șters toate postările care aveau legătură cu asociațiile lor non-profit sau cu reprezentanții lor, în speță cei care „se nasc” cu nehotărâri în domeniul sexualității, precum Badiță asta care vă scoate în stradă. NOUA DICTATURĂ E A LOR, NU A CIUMEI ROȘII!”

Un printscreen din 2013 în care Bădiță recunoaște legătura cu George Soros și faptul că a lucrat la „proiecte” finanțate de acesta. Referirea la „bisexualitatea” lui Bădiță este doar un element de culoare, pe care nu îl considerăm relevant în acest caz, dar e de reținut și comentariul lui Felix Roncea; în trecut, persoane cu asemenea caracteristici erau vizate de serviciile speciale nord-americane.

Recent, premierul Canadei a avut o intervenție remarcabilă în acest sens.

Evan Răutu.

0 389

"Vreți să vă dau numele fiecăruia dintre voi, câți bani ați luat fiecare de la partid, cum ați fost numiți pe funcții, ce ați făcut acolo??? Dacă eu nu vă torn, măi lichelelor, o fac pentru mine, să nu fiu și eu una că voi.

Fostul ministru al Turismului și Dezvoltării, Elena Udrea, a postat miercuri pe Facebook, un text în care aduce o serie de acuze unor personaje din viața politică și mass-media, dar fără să nominalizeze.

Voi, niște nulități ipocrite vorbiți de mine astăzi???
„Măi lichelelor, ați uitat când lingeați clanța să vă sprijin să luați funcții în partid, că de proști și corupți ce erați v-a dat partidul la o parte, de la ANAF spre exemplu, să vă susțin candidaturile, pe la primăriile de sectoare spre exemplu, să vă finanțeze Cocoș, pe unii în politică, pe alții în presă… Voi, niște nulități ipocrite vorbiți de mine astăzi???” — scris Udrea.

Eu am dosare penale și sunt ‘coruptă’ pentru că v-am plătit vouă prestația politică de rahat prin campanii, sau salariile de jurnaliști ‘deontologi’, #rezist acum. Acestea sunt acuzațiile care mi se aduc, banii aceștia sunt ‘banii furați de Udrea’!!!” — a mai scris aceasta.

Fostul ministru mai spune că ar putea să dea și nume, dar nu vrea să facă așa ceva.

„Vreți să vă dau numele fiecăruia dintre voi, câți bani ați luat fiecare de la partid, cum ați fost numiți pe funcții, ce ați făcut acolo???

Dacă eu nu vă torn, măi lichelelor, o fac pentru mine, să nu fiu și eu una că voi.

Dar dacă vă faceți calculul că o să fiți lăsați în pace dacă va mutați limba în fundul Sistemului acum și, pentru că ați sărit în barca lui Johannis, eu va spun că sunteți proști până la capăt” — a tunat Udrea.

Ea și-a încheiat postarea cu o previziune amenințătoare: „Lichelele tot plătesc odată și odată!”.

„Vaccinurile nu sunt sigure!” „Citeşte prospectele!”, „Informează-te!”, „Cunoaşte riscurile!” sunt mesajele inscripţionate pe panoul amplasat pe 13 Decembrie, una dintre cele mai circulate artere din oraş

Un panou publicitar considerat atentat la sănătatea cetăţenilor face obiectul unei anchete la Braşov.

-„Vaccinurile nu sunt sigure!”
– „Citeşte prospectele!”,
– „Informează-te!”,
– „Cunoaşte riscurile!”

Acestea sunt mesajele inscripţionate pe panoul amplasat pe 13 Decembrie, una dintre cele mai circulate artere din oraş.

Prefectul Braşovului pretinde că ştie cine a montat panoul şi cât a costat, dar nu poate preciza ce sancţiuni riscă cei care au iniţiat campania.

Nici braşovenii nu agreează mesajele controversate; cei câţiva trecători chestionaţi de către jurnalişti în apropierea panoului consideră că mesajele care boicotează campania oficială de vaccinare sunt periculoase.
Vaccinarea este singura care salvează vieţi, spun medicii, şi singura care protejează împotriva unor boli precum poliomielita.

Dr. Claudia Bularca, purtător de cuvânt DSP Braşov, îi îndeamnă pe părinţi să se uite în ochii copiilor lor şi să spună că, datorită faptului că au văzut un panou publicitar, au luat decizia de a nu-şi vaccina copilul şi acum acesta este condamnat la scaunul cu rotile.
În anul 2017, 37 de persoane au murit din cauza rujeolei, dintre care una la Braşov. Din cele peste 10.000 de cazuri de îmbolnăviri de rujeolă confirmate în România, 900 au fost în Braşov.

În privinţa panoului publicitar, prefectul spune că acum este o anchetă în derulare.
„Ştim exact cine l-a pus acolo, ştim exact cât s-a plătit pentru conţinutul acelui panou, care este un atentat la siguranţa cetăţenilor”, a declarat ieri prefectul Marian Rasaliu.
În prezent, potrivit reprezentanţilor DSP, braşoveni au la dispoziţie vaccinuri din toate tipurile, inclusiv cel pneumococic.

Vifor Rotar

0 416

Intervenţie dificilă miercuri seară la o casă cuprinsă de flăcări in Timişu de Sus. Trei autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară şi un echipaj SMURD s-au deplasat la faţa locului

Intervenţie dificilă miercuri seară la o casă cuprinsă de flăcări in Timişu de Sus. Trei autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară şi un echipaj SMURD s-au deplasat la faţa locului
Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Oamenii au reuşit să iasă afară însă nu au putut salva nimic din bunurile din interior. Se strânseseră ciopor în faţa clădirii, de unde priveau neputincioşi la fumul gros care se degaja după ce pompierii începuseră intervenţia.
O persoană a suferit un atac de panică şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Pompierii vor stabili de la ce anume a pornit incendiul care a afectat peste 80 de metri pătraţi din acoperişul locuinţei.

Vifor Rotar

Mesajul „Vaccinurile nu sunt sigure” a fost acoperit cu o bandă neagră, dar nu se ştie cine a făcut acest lucru. Prefectul Braşovului continuă să fie misterios cu detaliile anchetei pe care a declanşat-o

Mesajul „Vaccinurile nu sunt sigure” a fost acoperit cu o bandă neagră, dar nu se ştie cine a făcut acest lucru. Prefectul Braşovului continuă să fie misterios cu detaliile anchetei pe care a declanşat-o, după ce spune că a semnalat secretarului de stat Raed Arafat apariţia acestui panou la Braşov.

Prefectul Marian Rasaliu refuză să spună cine a acoperit mesajului controversat şi ce riscă cei care au iniţiat la Braşov campania anti-vaccinare, deşi se declară vehement împotriva iniţiatorilor.
Panoul a apărut de câteva zile nu doar în Braşov, ci şi în alte oraşe din ţară.

Nevaccinarea este vinovată de izbucnirea epidemiei de rujeolă, anul trecut în România, când s-au înregistrat 37 de decese în toată ţara. Medicii continuă să spună vaccinarea rămâne singura metodă eficientă de prevenire a unor maladii foarte periculoase.

Vifor Rotar

0 488

Practic, după şapte ani consecutiv în care a fost adusă Crucea, la iniţiativa preotului militar Constantin Ciobanu, tradiţia se întrerupe din cauza căldurii neobişnuite din această perioadă, când ar fi trebuit să fie Gerul Bobotezei

Tradiţionala Cruce de gheaţă care veghea Boboteaza braşovenilor, la Biserica de la Academia Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, nu va mai fi adusă în acest an.

Practic, după şapte ani consecutiv în care a fost adusă Crucea, la iniţiativa preotului militar Constantin Ciobanu, tradiţia se întrerupe din cauza căldurii neobişnuite din această perioadă, când ar fi trebuit să fie Gerul Bobotezei.

Crucea era adusă din zona Glăjerie, de la Râşnov, dar din cauza temperaturilor ridicate, grosimea gheţii nu depăşeşte 2 centimetri.

Aşa se face că, în acest an, de Bobotează, în sfântul lăcaş va fi oficiată slujba şi va fi sfinţită apa, iar apoi vor fi eliberaţi porumbei.

Vifor Rotar

Minorii plecaseră miercuri după amiază din Şaua Tâmpei şi voiau să ajungă în Masivul Postăvarul. Au luat-o spre Peştera de Lapte dar nu au mai apucat să ajungă. Speriaţi că afară se înnoptase şi au pierdut traseul, copiii au sunat la 112

Minorii plecaseră miercuri după amiază din Şaua Tâmpei şi voiau să ajungă în Masivul Postăvarul. Au luat-o spre Peştera de Lapte dar nu au mai apucat să ajungă.

Speriaţi că afară se înnoptase şi au pierdut traseul, copiii au sunat la 112. Jumătate de oră mai târziu, jandarmii montani îi localizau pe minori, teferi, însă îngheţaţi şi speriaţi.
Jandarmii spun că s-au mobilizat rapid pentru a ajunge la copii, având în vedere că afară se înnoptase iar temperaturile erau deja negative.

Cei cinci minori au fost coborâţi în siguranţă şi duşi la Postul de Jandarmi Poiana Braşov unde-i aştepta şi un echipaj SMURD.

Doi dintre ei au fost post preluaţi de mama lor, unul de tatăl său iar ceilalţi doi au fost conduşi acasă de unul dintre jandarmi.

Jandarmii montani recomandă turiştilor care nu sunt obişnuiţi cu drumeţiile montane să evite plimbările pe munte mai ales dacă nu au echipament adecvat.

Mr Ciprian Aldea, purtător de cuvânt IJJ Braşov, atrage în special atenţia asupra ţinutei celor care se aventurează în drumeţii şi care trebuie să fie adecvată sporturilor de iarnă să permită izolarea corpului şi protecţie individuală.
Nu este singurul caz la care salvamontiştii au fost solicitaţi în această perioadă. Din fericire, niciunul nu s-a soldat cu vătămări grave.

Vifor Rotar

 

0 367

Specialiştii Facultăţii de Construcţii a Universităţii Transilvania au realizat mai multe studii care au scos la iveală faptul că gaura poate fi umplută. Mai sunt însă necesare şi alte investigaţii

Încă nu se ştie când se vor putea muta acasă braşovenii care locuiesc în blocul cu fundaţia surpată de pe strada Molidului. Specialiştii Facultăţii de Construcţii a Universităţii Transilvania au realizat mai multe studii care au scos la iveală faptul că gaura poate fi umplută.

Mai sunt însă necesare şi alte investigaţii pentru a avea garanţia că locatarii vor fi în maximă siguranţă în momentul în care se vor muta în apartamentele lor.
Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, speră ca până la sfârşitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie lucrările să fie finalizate.

Expertize se vor efectua pentru întreaga zonă şi se va face o evaluare a clădirii pentru a se vedea în ce măsură a fost afectată construcţia de caverna apărută ca din senin în toamna anului trecut.

În funcţie de toate aceste lucrări se va lua şi decizia legată de mutarea înapoi a proprietarilor apartamentelor din blocul buclucaş.

Vifor Rotar

0 282

Duelul sută la sută românesc, Simona Halep – Irina Begu, din semifinalele turneului de tenis de la Shenzen, s-a încheiat conform previziunilor, cu victoria numărului 1 mondial.
Scorul final: 6-1, 6-4, Halep consemnand cea de a sasea victorie din tot atatea meciuri cu Irina Begu.
Halep nu a avut însă un meci ușor, mai ales în setul secund, când Irina Begu și-a îmbunătățit jocul și a manifestat o dăruire exemplară.
Halep și-a valorificat însă experiența și puterea, a trimis mingi lungi, pe fundul terenului, care și-au atins ținta. Ele două partenere de dublu se vor reîntâlni, de data aceasta, de aceeași parte a fileului, după a doua semifinală de simplu.

Simona Halep vs Irina Camelia Begu:
2007, Bucuresti: 6-3, 6-4 pentru Halep
2008, Bucuresti: 7-5, 6-2 pentru Halep
2012, Hobart: 6-4, 6-2 pentru Halep
2016, Madrid: 6-3, 0-6, 6-1 pentru Halep
2016, Wuhan: 6-3, 2-0 pentru Halep
2018, Shenzhen: 6-1, 6-4 pentru Halep

Halep și Begu sunt calificate în semifinalele de dublu, unde se vor confrunta cu dublul Blinkova – Geuer. Revenind la proba de simplu, a doua semifinală se va disputa între rusoaica Șarapova și cehoaica Siniakova, ultima câștigând ediția precedentă a competiției.
Simona are un succes la Shenzen în 2005 și dorește să-l confirme anul acesta, însă finala va fi dificilă, indiferent cine va fi adversara.
După semifinală, Halep a declarat : ,,A fost un meci dificil, Irina a opus rezistanță, a avut un joc mai bun în setul al doilea. Mă bucur însă că sunt în finală și doresc să câștig turneul, deși o să fie un meci greu

Calificarea in finala ii aduce Simonei 81.251 de dolari si 180 de puncte WTA.
Castigatoarea turneului va primi 163.260 de dolari si 280 de puncte WTA.

Dorin Dușa

Cei 70 de medici de familie braşoveni care au protestat împotriva subfinanțării sistemului medical, au semnat contractele adiționale valabile până pe 31 martie 2018

Cei 70 de medici de familie braşoveni care au protestat împotriva subfinanțării sistemului medical, au semnat contractele adiționale valabile până pe 31 martie 2018.

În acest moment, toți medicii de familie din județ prescriu rețete și semnează trimiterile la specialişti necesare pacienților.

La finalul anului trecut şi în primele două zile lucrătoare din acest an, peste 1000 de medici de familie din ţară au refuzat să semneze contractele adiționale pentru furnizarea serviciilor de medicină primară cu Casa de Asigurări de Sănătate.

Medicii sunt nemulţumiţi de birocraţia excesivă din sistema şi de subfinanţarea actului medical pe care îl prestează.

Vifor Rotar

0 356
In ultimele luni de zile, intetind articolele despre Mihai Lucan, am primit mai multe semne ale fortei sale: amenintari, propuneri de „conciliere” in care mi se sugera cati bani vreau ca sa ma potolesc. Aceleasi presiuni enorme le-a avut si acum deputatul Emanuel Ungureanu. Sper ca, in noua sa calitate, pe care, sincer, o detest, caci preferam mai mult activitatea de ONG-ist, sa recunoasca faptul ca si el a primit amenintari in miez de noapte si diverse „semne”.
In ciuda lor, si eu, si Emanuel Ungureanu am continuat, cred eu, cu curaj, lupta impotriva dumnezeilor medicali de tip Mihai Lucan.
Am spus si o repet: Mihai Lucan nu a fost lasat sa creasca de catre Sistem, precum Sebi Ghita, el s-a autodospit singur subjugand Sistemul incet si constant, operand mame, surori, frati, copii sau soti de judecatori, procurori, ministri, moguli media, jurnalisti de top, sefi de regii de stat, ofiteri de nivel inalt din servicii, neuitand niciodata sa se foloseasca de faptul ca i-a ajutat intr-un moment crucial.

Lucan este mason de peste 20 de ani – vezi AICI, Lucan s-a tras de chiloti cu toti ministrii Sanatatii, cu toti premierii, Lucan a devenit un rechin relational cu statut special in oceanul smecherilor Romaniei.

Intre timp, DIICOT investigheaza activitatea lui Lucan si, in stil traditional, s-a oprit genetic dupa niste perchezitii. Fiindca sigur s-a intervenit pe undeva, pe la esalonul superior. Forta lui Lucan e enorma, si ea poate opera si asupra procurorilor.

Iata pentru toata lumeadovada.
E un biletel semnat de Lucan. Cei care il cunosc stiu ca tupeul sau nemasurat, de Dumnezeu medical, mergea pana intr-acolo incat emitea bule papale prietenilor APROPIATI sau SLUGILOR, carora le trimitea diverse biletele cu diverse „comenzi”.
Nivelul tupeului era (si este) atat de mare incat Lucan, cam ca si Basescu, nu avea greata sa mascheze ordinele de casapire ale cuiva, ci le semna ca un secretar de partid, pe fata si transparent.

In acest biletel pe care noi l-am primit de la femeia de serviciu, ratacit dupa perchezitiile DIICOT, avem dovada clara a fortei acestui om. Pe mine m-a scuturat cand l-am citit, fiindca Lucan este intim cu multi procurori, nu numai cu Fanica, ci si cu Danut.
Daca SRI Cluj mai exista, atunci le cer ca cetatean ajutorul. Nu sa ma apere pe mine, eu sunt un fir de praf, ci sa apere acest oras de abuzuri demente ca cel din biletel, de alterarea Justitiei. Voi trimite acest articol si in atentia Presedintelui Romaniei, K;aus Iohannis, si in atentia lui Eduard Hellvig, sef SRI.

La o carieră bogată s-au adăugat si medaliile
De-a lungul anilor în care profesorul Mihai Lucan și-a construit cariera, realizând cu succes multe operații, acesta a fost susținut și încurajat de politicieni de rang înalt din România și chiar de șefii unor instituții prestigioase, precum SIE.
Astfel, doctorul Lucan a fost decorat de 2 ori de fostul președinte al României, Traian Băsescu, și o dată de Patriarhul Daniel.
Iată și evenimentele: În noiembrie 2006, președintele României Traian Băsescu a acordat Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Mare Ofiţer profesorului doctor Mihai Lucan, Şeful Disciplinei de Urologie din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca.
Cu această ocazie, ”șeful statului a precizat că ordinele și medaliile acordate reprezintă o recunoștință a națiunii române pentru valoarea și capacitatea de a fi repere morale și profesionale”.

 Sursa: (Liviu Alexa,Ziar de Cluj)

0 459

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană la rata personalului angajat în sectoarele de producție de înaltă tehnologie și de servicii bazate pe cunoaștere, conform unui grafic interactiv realizat de Biroul european de statistică Eurostat, cu date până la nivelul anului 2016.  

Conform statisticii UE, în anul 2016, o pondere de 27% din totalul angajaților din România activau în producție de înaltă tehnologie și de servicii bazate pe cunoaștere, mult sub media UE, de 45,8%.

Totuși, țara a făcut unele progrese, ponderea acestor salariați crescând constant din anul 2008, când se înregistra o rată de 24%.

Thumbnail
Spre comparație, în anul 2016, vecinii noștri din UE stăteau mult mai bine ca noi: Ungaria – 45,6%, iar Bulgaria – 35%. Asta ca pondere, pentru că în cifre absolute România are, evident, mai mulți salariați în domeniile menționate, în condițiile în care avem o populație de aproape 3 ori mai mare ca a Bulgariei și de 2 ori mai mare decât a Ungariei.

Pe primele locuri, ca pondere a lucrătorilor din sectoarele producție de înaltă tehnologie și servicii bazate pe cunoaștere în total lucrători, în anul 2016, erau: Suedia (57,6%), Danemarca (53%) și Luxemburg (52,3%).

În ceea ce privește personalul din cercetare-dezvoltare, România „cedează” ultimul loc Ciprului. În 2016, 0,4% din totalul angajaților din România activau în cercetare-dezvoltare, mult sub media UE, de 1,2%.  În Cipru, rata era de 0,3%.

Ungaria avea 0,8%, iar Bulgaria, 0,7%.

Pe primele locuri la ponderea angajaților în R&D figurează Danemarca (2,1%), Luxemburg (1,9%), Suedia (1,7%).

Reamintim că în România personalul din sectoarele cercetare-dezvoltare și tehnologia informației, în anumite condiții, beneficiază de impozit pe venit zero, însă în urma transferului contribuțiilor de la angajator la angajat începând cu anul 2018 firmele private din sector pierd o parte din acest stimulent, fiind obligate să-și majoreze cheltuielile salariale cu câteva procente, pentru a nu le scădea angajaților respectivi salariile nete.

Guvernul a adoptat un memorandum prin care și-a anunțat intenția de a lansa o schemă de ajutoare nerambursabile pentru firmele din IT și R&D, pentru a menține stimulentele acordate acestor sectoare.

Puteți naviga în graficul interactiv al Eurostat selectând și deselctând țări din butonul Select Countries (sus-dreapta) și domenii de referință de la pictogramele galbene de pe rândul de jos.

Sursa: Euronews

0 430

La revenirea din vacanța de Revelion, echipa feminină de baschet Olimpia Brașov, din Liga Națională, a transferat o jucătoare născută în Canada, dar care are dublă cetățenie : sârbă și canadiană. Este vorba despre Jez Silvana, care a umplut golul lăsat de plecarea americancei Protia Durrett, care nu a mai revenit din vacanță, după Sărbători. Dealtfel, jucătoarea americană nu este la prima tentativă eșuată de a se acomoda cu o echipă, aceasta fiind cauza plecării de la Brașov. Jucătoarea canadiană a fost prezentată oficial, cu prilejul unei conferințe de presă.

Ne-am despărțit amiabil de Portia. Este o jucătoare foarte valorosă, sper să găsească ce își dorește. Chiar dacă este o perioadă în care jucătoarele au angajamente, am găsit soluția pentru înlocuirea ei. Am discutat cu cei de la Cluj și am ajuns la o înțelegere pentru transferul Silvanei. În proporție de 90%, acesta este lotul cu care vom aborda competițiile din actualul sezon. Chiar dacă avem cel mai mic buget, vom face tot posibilul să repetăm rezultatele din campionatul trecut”, a declarat antrenorul principal, Dan Calancea.
Este o nouă provocare pentru mine. Orice schimbare este dificilă, dar cred că este un pas bun pentru mine. Voi face tot posibilul să ajut echipa. Am văzut această formație jucând, sunt multe sportive de valoare și sunt sigură că putem avea rezultate bune”, a spus Silvana Jez.
Pentru Olimpia Brașov urmează două partide în deplasare, împotriva formației CSU Alba Iulia. Prima va fi sâmbătă, de la ora 18,00, Liga Natională, iar a doua, duminică, de la ora 13,00, în Cupa Europei Centrale. Pentru aceste partide, antrenorii echipei brașovene se pot baza pe nou transferata la Olimpia dar și pe Gabi Irimia, care s-a refăcut 80 la sută, după accidentarea de la mână.
D. D.

Numarul: 7914 | Data: 2025-12-18


ROMANIA MARE 100 ANI







INFOBRASOV.NET 2004-2024

Aniversam 20 de ani de activitate neintrerupta
Aprilie 2004 - Aprilie 2024

Titlurile saptamanii












SE INTAMPLA IN BRASOV















Noutatile din SPORT