Vremea se răcește brusc și accentuat ; cod galben și în zona...

Vremea se răcește brusc și accentuat ; cod galben și în zona montană a județului Brașov

0 50

ANM a emis avertizare meteo cod galben, cu interval de valabilitate: 05 martie, ora 14:00 – 06 martie, ora 16:00; Fenomene vizate: răcire accentuată, precipitații mixte, intensificări ale vântului, ninsori viscolite la munte; În intervalul menționat, vremea se va răci accentuat, la început în nordul și nord-vestul țării, iar sâmbătă (06 martie) și în celelalte regiuni.

Vor fi precipitații, vineri (05 martie) în nordul, vestul și centrul țării, iar sâmbătă (6 martie) mai ales în sud. În zonele joase de relief vor fi ploi, ce se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, astfel încât în Maramureș, Moldova și Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Oltenia, Muntenia și Dobrogea vor fi precipitații mixte.

La munte, vor fi mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va avea intensificări cu viteze în general de 60…90 km/h, viscolind temporar zăpada.

Intensificări ale vântului se vor înregistra și în restul teritoriului, cu viteze în general de 45…55 km/h și, trecător,70 km/h.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 05 martie, ora 16:00 – 06 martie, ora 16:00

Fenomene vizate: ninsori moderate cantitativ, viscol. Zone afectate: Carpații Orientali și Carpații Meridionali

În intervalul menționat, la munte va ninge moderat cantitativ (15 – 20 l/mp) și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent, la început în nordul Carpaților Orientali, apoi mai ales în Carpații de Curbură și estul Carpaților Meridionali. Vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la peste 1700 m, rafalele vor depăși 100 km/h și va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.

D.D.

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.