Vreme calda la sfarsit de saptamana

Vreme calda la sfarsit de saptamana

0 254

Daca inceputul acestei saptamani a fost mai racoros, obligandu-ne la o haina in plus, si din cauza ploilor, de ieri vremea a inceput sa se incalzeasca din nou, u temperaturi ridicate in unele zone ale tarii
Este drept, nu putem spune, din punct de vedere strict meteorologic, ca va fi canicula, caci aceasta se socoteste de la temperaturi de peste 35 de grade, dar nici cele 32 de grade anuntate pentru acest sfarsit de saptamana nu sunt chiar departe.
Tot sud-estul Europei este sub influenta unei mase de aer tropical extrem de cald. Iar daca ieri am vorbit de temperaturi de cel mult 27 de grade, sambata si duminica mercurul va urca pana spre 30-32 de grade in sud, cum ar fi la Alexandria, Giurgiu, Timiºoara, Craiova, Arad si Bucuresti.
Nu numai ca va fi foarte cald, dar diferenþa de 6-7 grade dintre maximele de vineri si cele de sambata ne va face adaptarea cu atat mai grea. Daca vreti putina racoare, alegeþi litoralul, acolo nu vor fi mai mult de 23-25 de grade, precum si zona de munte sau nordul Moldovei, Suceava si Botosani.
Pe scurt, un weekend incendiar, dar, atentie, nu si lipsit de ploi. Astazi dupa-amiaza se asteapta sa extinda aria averselor si descarcarilor electrice de la deal si munte spre vest, centru si nord.
Concluzie? S-ar putea, in drumetiile noastre de maine si de duminica, sa fim obligati la slalom printre stropii de ploaie. Dar si in aceste conditii, o iesire in natura este placuta.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.