Voturi cu efect de bumerang

Voturi cu efect de bumerang

0 146

Va mai amintiti probabil de galagia facuta cand cu neaplicarea legii care prevedea marirea salariilor in invatamant cu 50%, in fruntea galagiosilor aflandu-se pedelistii – in opozitie pe atunci – si pesedistii, destul de majoritari in Parlament. Va mai aduceti aminte, probabil, si de momentul votarii acestui proiect de lege. Reprezentantii in legislativ ai celor doua formatiuni politice ramasesera cu mainile de tavanul salii parlamentare si nu si le mai puteau da jos, cu alte cuvinte – mai ales pedelistii – „las’ ca-l aranjam pe Tariceanu”. Nici pesedistii nu au fost mai breji, ei insa gandind pe atunci la o guvernare solo, sau in cel mai rau caz la o coalitie cu liberalii – de fapt, ar fi fost ceva mult mai aproape de firesc decat cu un partid fara doctrina, cum este PD-l.
Reactiile si declaratiile fara sare si piper, dupa ce si Basescu a fost de acord cu legea, numai ca sa-si infunde rivalul dusman de moarte, nu mai luau sfarsit, cu totii latrand la luna.
In zadar ii atentiona Tariceanu – nu il socotesc nicidecum cel mai reusit exemplar de prim-ministru, dar totusi capabil sa adune o para si un mar – ca nu sunt bani, in zadar le explica babeste, pe degete, sau cu calculatorul. Cele doua formatiuni politice, actuala coalitie parlamentara, ii dadeau inainte cu ale lor, incitand chiar la proteste, prin anumite voci. Nimeni, existand interes politic, nu social, nu mai rationa.
Astazi, cand coalitia da din colt in colt pe chestia (ne)punerii in fapta a acelor promisiuni electorale legate de mariri de venituri, stau cu pielea oii belite in fata si nu stiu de unde sa ia animalul. Subterfugiile la care apeleaza dor, cu toate ca sunt de tot rasul. Si dor pe cei mintiti, care, chiar daca nu s-au asteptat la belsugul promis, au sperat la jumatatea plina a paharului. Dar s-au pomenit cu paharul promisiunilor pierzandu-si si carpacelile sparturilor, astfel ca obiectul a ramas gol, ei urmand sa bea apa de la cismeaua bunastarii abia cand se vor finaliza niste reparatii facute de carpaci.
Iar cei care propteau in toamna tavanul Parlamentului votand o lege moarta de inanitia lipsei de hrana a fondurilor nu mai guita nimic in acest sens, ba din contra, loviti de efectul bumerangului azvarlit atunci, nu mai nimeresc nici buda si fac pe ei.
Din pacate si ce este mai rau e ca stropii ne ating pe noi, caci ne-au plasat sub jetul minciunilor ilogice in nerusinare.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.