„Vin vremuri grele, aproape imposibile”

„Vin vremuri grele, aproape imposibile”

1 239

În SUA democrații deja își dau arama pe față.
Se vorbește deschis despre tabere de reeducare ale suporterilor lui Trump în care cei care gândesc altfel decât „linia oficială” să fie „deprogramați”. După eșecul asaltului media asupra oamenilor, neomarxiștii scot artileria grea de pe vremea lui taica Mao. Spălarea creierului în lagăre.
Se vorbește deschis, fără să-și pună probleme niciunul dintre influencerii care până mai ieri erau cu „democrația” în gură, despre „eliminarea trump-ismului” din societate.

Dacă stai să asculți ceea ce vor să facă înțelegi deplin cum va intra comunismul pe ușa din față. Dar oare de ce ne mirăm?
La noi, neomarxiștii liberali alături de acoliții lor uSeRIști vorbesc încă înainte de alegeri de următoarele puncte „strategice”:
Desființarea SIIJ – singura structură care poate asigura o cercetare disciplinară independentă și coerentă a neregulilor din justiție;
Desființarea CCR – singura instituție care, de-a lungul vremii, a cenzurat instinctele dictatoriale ale unor dezaxați, uneori în ciuda infiltrărilor reușite acolo prin numiri cu cântec gen nulitatea Zegrean;
creșterea generalizată a impozitelor pe proprietate;
tăieri de salarii cu 20% (mai țineți minte cum minusul de 25% a însemnat, în unele cazuri, un minus de 75%?);
implicarea structurilor militarizate în operațiuni civile (vezi coordonarea vaccinării de către armată);
instaurarea controlului individului prin scor social și urmărire permanentă.
Vin vremuri grele, aproape imposibile. N-o spun ca să vă sperii, ci doar ca să realizați și să vă faceți din timp planurile de supraviețuire într-o lume a terorii.

Autor: Dan Diaconu
Sursa: Trenduri Economice

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.