Viktor Orban, Mare Patriot – Arhanghelul Suveranității și Coșmarul lui Soros!(1)
Viktor Orban. Mare Patriot. Ultimul Scut al Creștinătății. Straja Valorilor Tradiționale. Arhanghelul Suveranității și Coșmarul lui Soros. De fiecare dată când aud vorbele astea, îmi vine să îmi fac cruce cu ambele mâini.
Viktor Orban nu e doar un politician. E un maestru de ceremonii al absurdului, un iluzionist care a reușit să transforme Ungaria într-un laborator viu pentru ce am putea numi Gulașul Suveranist.
Dar să nu ne amăgim. Orban nu e un accident geografic la granița noastră. E pacientul zero al unei epidemii care s-a întins pe axa Trump-Putin, o figură care a devenit rampa de lansare pentru un nou tip de eroism politic, cel construit pe tot ce un om normal, cu scrupule medii, ar considera imoral, obscen sau pur și simplu de prost gust.
Dacă privești scena politică globală ca pe un club select, Orban e cel care a scris regulamentul de ordine interioară pentru Secțiunea Suveranistă. A înțeles primul că, dacă strigi destul de tare despre familie, tradiție și glie, poți să faci aproape orice în restul timpului.
E modelul de strongman care îți spune că te protejează de monștri sorosisti de sub pat, în timp ce îți golește frigiderul și îți amanetează casa pe numele unui văr din copilărie.
Când Orban se afișează ca eroul care apără Europa de valorile decadente, pregătește terenul pentru o lume în care regulile sunt doar sugestii pentru fraieri. E o fraternitate a intereselor, unde suveranitatea nu înseamnă independența poporului, ci independența liderului față de lege.
Acești mari patrioți joacă un teatru ieftin, dar cu bilete scumpe, plătite tot de cetățeanul de rând.
Se spune adesea că sub Orban, Ungaria a înflorit, dar ca florile de mucigai. Dacă te uiți sub capota economiei maghiare, imaginea e dezolantă. Sub conducerea sa longevivă, economia s-a paradit ca o mașină uitată ani de zile într-o parcare de la marginea orașului. Cauciucurile sunt dezumflate, tabla e mâncată de rugină, iar motorul tușește de fiecare dată când nu mai primește fonduri europene de la Bruxelles-ul cel rău.
PIB-ul stagnat față de media europeană, forintul prăbușit, tinerii plecați cu o regularitate care ar trebui să fie jenantă pentru oricine pretinde că apără interesul național.
Orban si oamenii lui nu sunt incompetenti, sunt ocupati cu… altceva.
Aplică un mecanism cu care populismul e hrănit din belșug. Actiunile lor, care incep cu metode extractive, au un efect negativ asupra cetățenilor magyari, ca apoi frustrărilor lor sa fie sa fie exploatate pentru capital politic si legitimitate, aratand cu degetul in alta parte, de obicei la „straini”.
E o rețetă pe care o cunoaștem și noi din propria ogradă, unde grupuri notorii, cu un caracter foarte similar, s-au cazat în aparatul de stat ca niște căpușe, hrănindu-se din resurse publice în timp de treizeci si cinci de ani. Este un obicei scarbos cultivat printre cei care au populat functiile statului lasat (convenient) nereglementat.
Si ar fi usor ciudat, daca n-ar fi asa de comun, cand vorbesti de activitatile lui Orban, parca ai vorbi de nomenclatura corupta din mai toate tarile plecate din sfera URSS. Romania, Bulgaria, Slovacia tarile din fosta Yugoslavia, mai prin toate se gasesc in diverse grade de severitate acelasi tipar de coruptie. Ungaria fiind probabil cel mai grav, impreuna
Contractele publice merg spre firmele oamenilor de casă cu o regularitate care a scos din sărite până și Comisia Europeană, care nu e exact renumită pentru reacții rapide. Presa independentă a fost achiziționată metodic sau asfixiată financiar. Sistemul judiciar a fost reorganizat cu oameni fideli.
Asta e dincolo de corupție. E o arhitectură.
Dacă te uiți la figurile care populează scena suveranistă, fie că apar prin parlamentele locale, fie ocazional prin Parlamentul European, observi un tipar remarcabil de consistent indiferent de țara de origine. Nu oameni demni sau de bună credință, deși o joacă ca la nuntă, cu zâmbetul pe buze și mâna pe inimă. Ci oameni cu scrupule subțiri și o lăcomie aproape spirituală, elevată la rang de principiu de organizare a vieții.
Ceea ce e cu adevărat tulburător nu e neapărat corupția lor în sine. E faptul că pentru ei, asta a devenit normalitatea. Nu normalitatea noastră, a celor care mergem la muncă și ne plătim taxele.
E normalitatea unor oameni care au trait si îmbătrânit într-un stil de viață bazat pe beneficii enorme obținute prin trafic de influență, dereglementări și hoție pe față, până când au ajuns să creadă sincer că așa ar trebui să fie lucrurile.
Că extracția de bani publici nu mai e ofensă, furt sau delapidare, ci un privilegiu firesc al puterii. Că viciile care depășesc uneori orice limită a bunului simț sau a moralității nu sunt riscuri legale, ci scăpări simpatice, bune de povestit la un pahar de vin de mii de euro, în timp ce masele se bat pe litrul de ulei la reducere.
Poate astea sunt valorile traditionale la care face referinta cu atata pasiune si seninatate, nu ca ar fi stat cineva sa se gandeasca la acest aspect.
Aici este intruchiparea egoismului extrem, care a scapat maniacal din jugul sovietic si si-a gasit prieteni dragi in occident, carora incepea sa le cam picec cu greata de la prea multe drepturi civile de care se impiedicau. De bani care erau irositi pe a mentine o societate echilibrata, in loc sa umfle conturile baietilor destepti.
Și tocmai asta e ruptura la care suntem martori.
Pe de o parte, o societate care încă mai crede în reguli, în etică și în progres real. Pe de altă parte, un club suveranist global care vinde povești frumoase pentru a-și masca intențiile perverse.
Orban a înțeles ceva pe care mulți lideri europeni nu au vrut să îl vadă, că anxietatea identitară e un combustibil politic inepuizabil dacă știi să o alimentezi corect.
– Va continua –
Autor: Georgee Roman
Sursa: facebook.com
Mai nea Georgee,
Puti de la distanta a neo bolshevism Bruxellez.
Nimeni nu mai crede propaganda asta ieftina pe care o pedalezi.
[…] Nu e o alianță formală cu structuri și statute.E o convergență de interese între oameni care s-au obisnuit intr-un stil de viata foarte similar si care vor cam același lucru, state slăbite, instituții capturate, societăți civile fragmentate și un cadru legal suficient de permisiv ca extracția de avere publică să nu mai fie un risc penal, ci o opțiune de investiție.Oamenii trebuie să înțeleagă ce cumpără când îi urmează pe lideri ca Orban sau Trump sau orice variațiune din clubul suveranist global cu povești frumoase și intenții perverse.Nu cumpără mândrie națională. Cumpără un bilet în rândul întâi la propria lor devalizare. Susținerea pe care acești lideri o primesc e combustibilul care le permite să continue. Ei fac ce fac și prosperă pentru că destul de mulți oameni, orbiți de retorica tribala si fatalista, de noi împotriva lor, de noi suntem buni si curati, iar ei sunt fortele raului, le permit să transforme statul într-o feudă personală.Este probabil visul umed al oricarui baron local care nu poate pune geana pe geana noaptea, tulburat de toate tunurile pe care le-a dat, si ar putea sa-i aduca legea la usa in miezu noptii.E genul de patriotism care miroase a motorină arsă, a parcare uitată și a vicii ascunse sub un costum de catifea politică. E poate cel mai de succes vânzător de iluzii din Europa de Est, un om care a demonstrat că poți distruge viitorul unei țări în timp ce îi convingi pe locuitorii ei că tocmai i-ai salvat.Viktor Orban nu este salvatorul unei civilizații, ci administratorul unui faliment mascat. Un prestidigitator care a învățat să convertească frica în putere și puterea în conturi protejate, sperând că duminica aceasta realitatea nu-i va strica scenariul.Cât despre calul alb din legende?În Magyiaristanul lui Orban, simbolurile nu se călăresc, ci se amanetează. Iar calul a fost probabil prima piesă de inventar scoasă la mezat pentru a finanța ultima campanie de convingere a celor care încă mai cred în basme.Prima parte aici: Viktor Orban, Mare Patriot – Arhanghelul Suveranității și Coșmarul lui Soros!(1) […]