Turneul de tenis ,,Futures Selgros Cup”, Braşov 2015, dotat cu premii totale de 10 mii de dolari, s-a încheiat la arena Olimpia, cu victoria jucătorului român Victor Crivoi, care a trecut în finală de Teodor Dacian Crăciun. Crivoi s-a impus cu 7-5, 6-1, după un prim set echilibrat, început foarte bine de Crăciun, care a dat impresia că ar putea câştiga. Totul s-a lămurit spre finalul primului set şi, mai ales, în setul secund, când după 1-1, Crivoi a câştigat pe serviciul adversarului şi apoi echilibrul s-a rupt ireversibil.

Remarcabilă a fost evoluţia lui Victor Crivoi, care, deşi a întrerupt activitatea de jucător de o bună bucată de timp, dedicându-se antrenoratului în Australia, a dovedit forţă, iar experienţa l-a propulsat spre vârful turneului de la Braşov.

,,Nu mă aşteptam să câştig acest turneu, nici măcar să ajung în finală. Dealtfel, după meciul din sferturi, de abia am reuşit să dorm noaptea de oboseală şi de dureri musculare. Cu ajutorul experienţei, am reuşit să revin de fiecare dată şi anumite puncte importante ale fiecărei partide. Va trebui să aşteptăm câţiva ani, să vină din urmă copiii şi juniorii. Mi-ar plăcea să ne întreacă, pentru că noi, cei trecuţi acum de 30 de ani, jucăm acum din plăcere şi pentru public şi pentru noi. Voi participa acum la challengerul de la Sibiu şi apoi, mă voi relaxa”, a declarat Victor Crivoi.

Picture 059Dorin Duşa

 

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.