Vești bune pentru iubitorii de schi: sâmbătă se deschid pârtiile Drumul Roșu,...

Vești bune pentru iubitorii de schi: sâmbătă se deschid pârtiile Drumul Roșu, partea inferioară, și Sulinar

0 493

Având în vedere temperaturile coborâte din ultima perioadă, perioadă în care au fost înregistrate temperaturi și de – 17 grade pe vârful Postăvarul, în ultimele zile au funcționat, în continuu, instalațiile de producere a zăpezii artificiale, în special pe pârtiile din partea inferioară a masivului, astfel că, la sfârșitul acestei săptămâni, vor fi deschise pârtiile Sulinar, Drumul Roșu și breteaua de legătură care leagă Drumul Roșu cu pârtia Bradul, toate în partea inferioară a masivului. Stratul de zăpadă bătută de pe pârtie este de aproximativ 30 de cm.

Pârtiile din partea superioară a muntelui, unde, de asemenea, s-a produs zăpadă artificială, sunt în condiții foarte bune, stratul de zăpadă bătută de pe pârtie are aproximativ 50 de cm. Astăzi se schiază în condiții bune în zona superioară a pârtiilor Lupului și Drumul Roșu, cu ieșire spre stația telescaunului Ruia (telescaunul de 6 locuri), precum și pe pârtiile Kanzel, Doamnei și Ruia, cu ieșire în Drumul Roșu, apoi către telescaunul Ruia. Și pârtiile pentru începători, Bradul și Stadion, sunt deschise pentru cei care vor să învețe să schieze. Până sâmbătă, coborârea din masiv în Poiana Brașov se va face tot cu telegondola.

Instalațiile de transport pe cablu care funcționează astăzi sunt telecabina Capra Neagră, telegondola, telescaunul Ruia și teleschiurile Bradul și Stadion.

Având în vedere incidentul de ieri, când un copil a căzut din telescaun, între pilonii 1 și 2, de la o înălțime de aproximativ 5 m, Serviciul Salvamont face următoarele recomandări la folosirea instalațiilor de transport pe cablu, în special la folosirea telescaunului:

– Reduceți semnificativ viteza în zona cozilor de la îmbarcare;

– Respectați instrucțiunile personalului ce deservește instalația;

– Nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în zona telescaunului. Este recomandat ca în permanență un adult, aparținător, să se afle în același scaun cu ei;

– După trecerea de ultimele porți, înainte de îmbarcare, păstrați trasa și așezați-vă pe scaunul aferent porții;

– Nu așteptați scaunul înaintea zonei de îmbarcare semnalizate și îmbarcați-vă doar în această zonă;

– Urmăriți permanent apropierea scaunului, pentru ca acesta să nu vă ia prin surprindere;

– Nu trageți bara de protecție imediat ce v-ați așezat. Asigurați-vă că toată lumea este atentă când faceți acest lucru, pentru a nu-i lovi sau a le prinde schiurile între zăpadă și suportul pentru picioare;

– Odată îmbarcați, nu mai coborați sub nicio formă, până la stația de sosire. Acest lucru poate cauza accidentări grave, deoarece, după coborâre, telescaunul vă poate lovi. Totodată, acesta ia înălțime foarte rapid, găsindu-vă în situația de a atârna la o distanță mare de sol;

– Puneți întotdeauna bara de protecție la ieșirea din stație și țineți schiurile, pe toată durata transportului, pe suportul pentru sprijinirea picioarelor, pentru a nu lovi persoanele de dedesubt, în cazul desprinderii accidentale a unei legături;

– Nu ridicați bara de protecție, decât în zona special semnalizată, de la intrarea în stația de debarcare;

– Debarcați-vă doar în zona semnalizată și nu mai repede;

– După debarcare, păstrați din nou trasa, și nu deschideți plugul până nu creați o distanță față de ceilalți. Deschizând plugul prea repede, riscați să agățați schiurile celor din lateral, făcându-le imposibil de controlat;

– Nu staționați în zona de debarcare și eliberați-o cât mai rapid, pentru a da posibilitatea și celorlalți schiori să coboare în condiții de siguranță;

– În cazul în care ați pierdut echipamentul la îmbarcare așteptați sus. De regulă, acesta este trimis prin alte persoane (monitori, salvamontiști etc.), într-un timp destul de scurt.

De la începutul sezonului, salvatorii montani din Poiana Brașov au intervenit în 95 de cazuri, totalizând 102 persoane care s-au accidentat, rătăcit sau a trebuit să fie evacuate. Numai în cursul zilei de ieri, 12.01.2022, Serviciul Public Local Salvamont Brașov a fost solicitat să intervină în 2 cazuri, în care persoanele care practicau schiul în Masivul Postăvarul s-au accidentat. Una dintre aceste persoane a fost predată unui echipaj SMURD, în vederea transportului către unitatea spitalicească.

Conform Serviciului Salvamont, în Postăvaru, temperatura este extrem de scăzută, iar vântul și umezeala fac să resimțim un efect al frigului mai puternic. Este recomandat să purtați echipament adecvat și acordați o atenție deosebita extremităților, capului și gâtului, pe unde se pierde cea mai mare parte a căldurii. Deoarece copiii fac față frigului și mai greu, opriți-vă cu ei periodic la cabane pentru a se încălzi și dați-le să bea lichide calde.

Dacă sunteți implicați sau martorii unui accident pe pârtie, puteți alerta echipa Salvamont la numărul unic de urgență 112 sau sunând direct la Dispeceratul Național Salvamont 0-SALVAMONT (0725826668).

Ski-pass-uri

Pentru achiziționarea ski-pass-urilor, există în total 3 puncte de vânzare (casieriile de la telegondolă, de la telecabina Kanzel și de la telecabina Capra Neagră) și două automate amplasate în parcarea multietajată din Poiana de Jos. În plus, pentru recuperarea garanției de 10 lei plătite pentru ski-pass, pe lângă casierii vor funcționa și două automate, la telecabina Capra Neagră și la telegondolă. La toate casieriile este posibilă și plata cu cardul.

Tarifele pentru transportul pe cablu variază de la 50 lei o cartelă de 10 puncte pentru adulți, la 670 de lei pentru o cartelă cu 240 de puncte. Există și posibilitatea achiziționării unui ski-pass în valoare de 1.140 lei pentru acces nelimitat timp de zece zile pentru un adult. Pentru copii, o cartelă cu 10 puncte costă 25 de lei, iar una cu 240 de puncte, 365 de lei. Copiii până la 6 ani beneficiază de gratuitate la transportul pe cablu.

Ca în fiecare an, există o gamă foarte largă de variante de ski-pass-uri, de la cele cu un număr fix de puncte la cele tip abonament, cu puncte nelimitate, dar cu valabilitate pe zile sau pe ore.

Ca și în sezoanele trecute, pentru creșterea eficienței intervențiilor, Poliția Locală va avea un birou permanent în Poiana Brașov, ce va fi deschis la Vila Orizont, în același loc în care se află și sediul Serviciului Salvamont. Numărul de telefon al dispeceratului Poliției Locale rămâne 0268-954.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.