Valoarea proprietatilor din Romania in scadere

Valoarea proprietatilor din Romania in scadere

0 230

Pietele imobiliare din Romania si din Bulgaria vor continua sa scada, ducand la o ieftinire a proprietatilor cu pana la 20%, arata un raport publicat de consultantul imobiliar international Jones Lang LaSelle.
Sectorul imobiliar din Bulgaria a inregistrat o crestere continua timp de sapte ani, insa acum, pentru prima oara de la aderarea Bulgariei si Romaniei, ambele tari se confrunta cu o stagnare semnificativa a pietei. Astfel, expertii prevad ca 2009 va fi un an extrem de dificil pentru sectorul rezidential din Bulgaria si Romania, informeaza NewsIn.
Situatia este agravata si de faptul ca mai multe proiecte nu au fost finalizate la timp, in timp ce altele au fost abandonate. In contextul celor mai recente evolutii ale pietei, „multe oferte rezidentiale din Romania si din Bulgaria nu intrunesc criteriile locale si cererea”, arata raportul.
Potrivit datelor Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Romania (UNNPR), tranzactiile imobiliare inregistrate in primele doua luni ale anului au scazut cu 37,43% comparativ cu perioada similara a anului trecut.
Astfel, in perioada ianuarie – februarie 2009 au fost inregistrate 48.610 de tranzactii imobiliare, in scadere cu aproximativ 29.000 fata de perioada ianuarie – februarie 2008, cand au fost inregistrate 77.695 de tranzactii imobiliare.
Compania de consultanta imobiliara Jones Lang LaSalle are aproximativ 150 de birouri, fiind activa in 450 de orase din peste 50 de tari din toata lumea.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.