Val de seisme? Un nou cutremur în Gorj – nu sunt victime!...

Val de seisme?
Un nou cutremur în Gorj – nu sunt victime!
ACTUALIZĂRI!

0 203

​​ACTUALIZARE 15 februarie ora 20:00 Un număr de 200 de replici au urmat cutremurului de magnitudine 5,7 produs marţi în judeţul Gorj, cel mai mare în această zona seismică, potrivit datelor publicate de Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

​​ACTUALIZARE 15 februarie ora 10:00 Cutremurul cu magnitudinea de 5,7 grade produs marți în județul Gorj a fost urmat până acum de 94 de replici, iar în localități din zona epicentrală intensitatea a fost de peste 7 grade, au anunțat miercuri reprezentanții Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP)
Directorul INFP, Constantin Ionescu, a afirmat că seismul s-a simțit pe o arie mare, până în Serbia și Ungaria, iar în zona epicentrală au fost localități în care intensitatea a depășit 7 grade.
Cei de la INFP spun că zona seismică este una cunoscută, dar este una cu activitate slabă, dar în aceste zile a fost cea mai intensă activitate seismică înregistrată în ultimii 200 de ani în zona Gorj.
S-a depășit această magnitudine calculată, de 5,5 grade și, practic, a fost un dublu șoc, au fost două cutremure mari, cu magnitudine de peste 5 grade.
S-a mai întâmplat asta o singură dată în istorie, acum 80 de ani, când s-a înregistrat un cutremur de 5,2 grade. În perioada următoare sunt așteptate în continuare replici în zona Gorj, dar de o intensitate mai mică.
„Deja sistemul este într-un proces de reechilibrare, energia a fost eliberată și aceste replici care vor apărea, este de așteptat să fie din ce în ce mai mici” mai spun specialiștii.

* * *

ACTUALIZARE ORA 21:00. Cutremurul cu magnitudinea 5,7 pe Richter, produs marţi în judeţul Gorj, a fost urmat, până la ora 20:42, de 13 replici cu magnitudini între 2,4 şi 4,1, potrivit datelor afişate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Seismul cu magnitudinea de 5,7, care a avut loc la ora locală 15:16, este al doilea din zonă într-un interval de 24 de ore. Primul cutremur, de 5,2 pe Richter, s-a produs luni la o adâncime de 16,5 kilometri.

* * *

Un nou cutremur – urmat de mai multe replicis-a produs marți după-amiază în județul Gorj, fiind cel mai puternic din ultimii cinci ani.
Seismul, cu magnitudinea revizuită la 5,7, s-a simțit și la București.
Seismul de marţi a fost urmat, până acum, de șase replici (ora 18:05) cu magnitudini între 2,8 şi 4,1 grade.
Cea mai puternică dintre replici, un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,1, s-a produs la o adâncime de numai 3,6 kilometri, conform datelor INCDFP.
Seismul s-a înregistrat la o adâncime de 40 de kilometri şi a fost localizat la 102 km nord de Craiova, 120 km sud-vest de Sibiu şi 146 km vest de Piteşti.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, marţi seara.
„După cum deja cunoaşteţi, astăzi la ora 15,16 s-a produs în Oltenia, judeţul Gorj, un cutremur semnificativ, cu magnitudine de 5,7 la o adâncime corectată de 6,3 kilometri, urmat până acum de cinci replici produse în aceeaşi zonă, cu efecte diferite în diferite judeţe. Cel mai important lucru – până acum nu avem victime şi nu avem efecte grave”, a spus Raed Arafat, într-o conferinţă la sediul Ministerului Afacerilor Interne

Pompierii din Gorj au primit până la această oră 20 de apeluri la 112 de la persoane carte semnalau probleme provocate de cutremur. „Până în acest moment, în dispeceratul ISU Gorj s-au înregistrat aproximativ 20 de apeluri care semnalează fisuri apărute la anumite construcţii, elemente de construcţie de la faţada mai multor clădiri care s-au desprins, dar, din fericire, până în acest moment nu au fost înregistrate victime”, a transmis ISU Gorj.
Autoritățile promit ca toate podurile de pe drumurile naţionale din zonele afectate de cutremurul care a avut loc marţi în Gorj vor fi verificate. „Directorul Regional al DRDP Craiova, Calin Cosmin Petruţ, a dispus verificări imediate la toate podurile de pe drumurile naţionale din zonele afectate de cutremur”, a anunţat Direcția Regională de Drumuri şi Poduri Craiova.Câte cutremure de peste 5,5 grade pe scara Richter s-au produs în România după Revoluție

Vă reamintim, cel mai puternic seism produs în România după Revoluție a fost pe 30 mai 1990, cu o magnitudine de 6,9 grade pe scara Richter, iar de atunci s-au mai produs alte zece cutremure de 5,5 grade sau mai intense. Cel mai puternic cutremur din ultimii 20 de ani s-a produs în 2004.

Vlad T.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.