Vai de CET-ul nostru

Vai de CET-ul nostru

0 139

Piatra de moara care atarna de gatul orasului nostru, CET Brasov a reusit inca o data sa-si merite numele de parazit al statului roman. Desi Guvernul a reusit performanta de a pompa bani grei pentru stergerea datoriilor, centrala brasoveana nu se lasa si continua sa fie un adevarat sac fara fund, “sac” la care finantele inchid ochii fata de debitul colosal de 90 de milioane de lei pe care il are Centrala Electrica de Termoficare Brasov.
Suparator este faptul ca pentru a “n”-a oara guvernantii au creat un artificiu pentru a salva muribundele sisteme centralizate de termoficare din tara. In acest sens, “alesii” au emis legea pentru acordarea unor ajutoare de stat in vederea supravietuirii CET-urilor. Avand de ales intre a sterge datoriile la bugetul de stat, cat si cele la diferiti furnizori, ca de fiecare data, iscusitii politicieni care conduc Romania au ales sa “se scarpine pe dupa cap” alegand sa aprobe un ajutor financiar care va fi destinat in exclusivitate achitarii sumelor restante la gaz, carbune si transport. Tragand linie aflam ca CET Brasov a ramas cu o datorie de aproximativ 90 de milioane de lei catre Stat si astfel sansele ca datoria sa fie achitata tind spre un mare 0.
“Era vorba de doua surse diferite de finantare pentru achitarea datoriilor. Masura prin care urmau sa fie sterse si restantele la bugetul de stat nu a mai fost aprobata pana in prezent”, a explicat in presa brasoveana Florin Cutitei, directorul CET Brasov.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.