Uzina din Codlea transformata in supermarket

Uzina din Codlea transformata in supermarket

0 201

Locul unde odata, candva, codlenii mergeau la serviciu pentru a sustine productia unei fabrici de renume pentru societatea romaneasca va fi valorificat cum ii place mai mult romanului din ziua de azi: loc de shopping.
Pe terenul de 46,4 de hectare, unde pana mai acum 4 ani a existat societatea Colorom Codlea, sunt momentan in faza de proiect construirea unui hypermarket, dar si a doua microhidrocentrale.
Pana acum au fost demolate o parte din cladiri, rezultand circa 22 000 mc beton, circa 10 000 mc caramizi, tigle si materiale ceramice si deseuri din lemn, potrivit codlea-info.ro. Pentru ecologizarea zonei, firma care detine momentan terenul, a investit 2,4 milioane de dolari.
„Am fost contactati doar de reprezentantii unui hypermarket si vom face o dezvoltare pe o mica suprafata de teren pentru acestia”, a declarat Iosif Kovacs, Administratorul companiei Avasca Real Estate.
Asadar, investitiile de la noi sunt de doua feluri – complex rezidential, apartamente mai mult sau mai putin de lux, sau market cu diferite prefixoide inainte: super- si hyper-, in functie de suprafata, pentru a desemna vechile magazine alimentare extrapolate la puterea de cumparare a romanului secolului 21.
Ceea ce fac „original” investitorii de la Codlea este sa bage banii in vederea construirii a doua microhidrocentrale in zona, potrivit aceleiasi surse.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.