USR strigă mult și gîndește puțin

USR strigă mult și gîndește puțin

0 162

Dacă useriștii și necunoscuții oameni ai lui Dacian Cioloș s-ar fi pus pe treabă după rezultatul amețitor obținut la europarlamentare i-aș  fi privit cu mai multă încredere. Au obținut un rezultat cu mult peste calibrul (capul) lor, peste valoarea proiectului și chiar peste cea a oamenilor care s-au adunat sub numele de „Salvați România”. După cum se poartă, ai zice că se pregătesc nu s-o salveze, ci să o incendieze sau să o îngroape.

Campania furibundă derulată împotriva PSD și a lui Liviu Dragnea (la care și USR PLUS a făcut mai mult figurație) și-a atins scopul. Cu ce au cîștigat liberalii și useriștii? Cu promisiunea că aduc banii în plus de la Bruxelles, asta după ce, într-o perioadă cînd au încercat același lucru cu țîfnosul ministru Cristian Ghinea, n-au adus nici de-o brînză, necum de-o diurnă. În rest, înjurături, acuzații  fanteziste, slăbiciuni cumplite ale pesediștilor și o frică teribilă de a răspunde.

Singura noutate pe care USR-Plus-Minus a încercat să o aducă (de fapt, să o reintroducă) în politica românească a fost agresivitatea tip Chichirău – Ghinea – Declic-Rezist – Dide – Ceaușescu etc. Bătrînii știu de unde vine! Și trebuie să recunosc că, în parte, au reușit. Au învățat populația și poliția că scuipatul, șuturile în fund și  bolovanii în parbriz fac parte din politică și sunt  forme moderne de polemică și dialog.

Și încă un lucru. Useriștii aceștia multiplicați cu Cioloș au trecut la folosirea acuzațiilor de amorul politicii. Adică fără nici o acoperire. Unele chiar li se potrivesc în egală măsură. Înjură mereu ce văd în oglindă și zic că atacă adversarii. Ne toacă pe noi cu noul lor stil de politică și cu oamenii de valoare pe care îi aduc pe scenă. Și cu cine credeți că vin? Cu Péter Eckstein-Kovács despre care știu doar ce le-a spus probabil Monica Macovei. L-au luat în brațe pe acesta? Este treaba lor de amatori cu pretenții de profesioniști! Și ce-au făcut? Au descoperit că pe „noul politician” propus de ei nu l-au votat nici măcar  toți udemeriștii. Dacă nu erau parlamentarii liberali care să-l încurce cu Renate Weber n-ar fi luat nici atîtea voturi cîte a luat ca să se laude că a pierdut onorabil!

Ce-au aflat cei de la USR Plus-Minus? Că vor ajunge la  guvernare după ce se lungesc toți la nivelul lui Dan Barna! Și după ce Klaus Iohannis va ieși la pensie și după ce mai lipesc afișe la vreo cîteva tururi de scrutin.

Merită reținut cum au  scăldat-o juniorii de la USR după ce au  aflat că sunt mai puțini decît redactorii de la ziare.com! Cică adversarii „au ales un politruc rămas fără slujbă la Bruxelles în dauna unui om integru, profesionist și cu anvergură morală (i-au și măsurat-o! N.n.), cum este Péter Eckstein-Kovács. Românii vor avea un avocat al poporului care simpatizează cu penalii ți cu propaganda rusească. Vor avea în continuare un avocat al poporului care numai al poporului nu este”.

Care va să zică USR scuipă acuzațiile ca elevii guma de mestecat. N-au curajul s-o  acuze pe Renate Wber că-i penală (pentru că nu este) și nici că este agent rus. Au cîrîit-o că simpatizează cu penalii și trage cu ochiul la propaganda rusă, de parcă rușii ar lucra la vacile lui Cioloș și ar strînge rapoartele de la acoperitul de Prună. E ca și cum i-am zice indianului de Cioloș că l-a trimis pe Mihai Goțiu să facă o liposucție și lui Dan Barna că a primit partidul într-un colet trimis de la SRI într-o zi în care ofițerul de la poartă era beat și în loc să-l  expedieze lui Dan Nicușor a scris numele lui Dan Barna.

Nu mi-am putut imagina că politica  românească va fi invadată de o generație așa  tupeistă dar necoaptă. Și care  mai și strigă, înjură, orăcăie și se hăhăie, ba și blestemă  și țipă dar nu știe ce vorbește!
La loc comanda, băieți! Și treceți la următorul ciclu de instrucție!

Cornel Nistorescu
Sursa: Lupul Dacic

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.