Ursii ataca din nou in Bucegi

Ursii ataca din nou in Bucegi

0 223

Doi turisti francezi se afla in stare grava la spital dupa ce au fost atacati de urs in zona Busteni.
Un barbat de 32 de ani si sotia acestuia, in varsta de 31 de ani, se afla internati la Spitalul Judetean din Ploiesti, el in stare mai grava, deoarece ursul i-a infipt ghearele in ceafa, aproape rupandu-i gatul.
„Barbatul a fost internat la Sectia de Terapie Intensiva cu un hematom voluminos, iar femeia a fost operata din cauza unui traumatism toracic si pneumotor. Amandoi au ramas sub supraveghere medicala”, a declarat purtatorul de cuvant al Spitalul Judeþean Prahova, Andrei Ilinca.
Potrivit informatiilor furnizate de ei, francezii se aflau in zona de campare de pe Valea Cerbului, intr-un loc mai retras, unde nu se mai afla nici un alt cort, ursul simtind ceva miros de mancare pe acolo. Dupa ce i-a ranit pe cei doi, ursul s-a speriat probabil de strigatele disperate ale celor doi si a plecat.
In cazul in care salbaticiunea se dovedeste a fi prea agresiva si ataca din nou, aceasta ar putea fi impuscata, pentru ca, din cate se vede, s-a obisnuit sa atace prin zona respectiva. In Muntii Bucegi, mai ales in Valea Cerbului, se pare ca acelasi urs a mai atacat, de la inceputul sezonului, inca alti cinci turisti, toti straini.
Din care se poate trage concluzia ca ursul este xenofob, rasist si de extrema dreapta.

Dan Bota

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.