Urna bate tabela de marcaj

Urna bate tabela de marcaj

0 141

Odata cu fluierul inaugural al Campionatelor Europene de Fotbal Euro 2008 s-a intrat in zodia scurta a barbatului. Cele aproape 30 de zile de fotbal pe care ni-l va servi televiziunea nationala sunt dedicate aproape in exclusivitate sexului tare. Pe Internet circula deja o serie de liste de sfaturi si recomandari pentru consoartele sau partenerele microbistilor. Adevarate reguli de comportament pentru neveste sau prietene de impatimiti ai fotbalului, demne de afisat in locuinte. Si mai ales de respectat. A inceput tirania ecranului populat cu terenuri verzi si echipamente fistichii. Potrivit decalogului microbist, sexul slab este acceptat prin preajma doar daca indeplineste cateva mici corvezi casnice, gen aprovizionarea cu seminte si aducerea berii la fotoliu, plus alte cateva indeletniciri minuscule pana la zece.
Patronii de terase si baruri mai incapatoare au inteles in aceste zile un detaliu tehnic din arta mobilatului urban: n-ai plasma, nu existi. Asa ca au purces la cumpararea de ecrane, mai mari sau mai mici, dupa cum i-au lasat buzunarul si previziunile de amortizare a investitiei din vanzarea berii. Practic, orice locatie cu vad mai acatarii si-a montat o astfel de facilitate, tragand cu ochiul la concurenta.
Dintr-un motiv sau altul, se pare ca romanii prefera sa-si traiasca frenezia fotbalistica la ei in apartamente. Nici chiar meciul de aseara dintre Romania si Franta nu a scos in oras multimile pe care le asteptau scaunele goale si plasmele nou-noute. E adevarat ca nu prea merge berea dupa o supita rece de cocos galic, dar parca altadata bucuria – fie si a unui egal – cu niste adversari precum francezii se traia la comun.
Refuz sa cred ca toti microbistii brasoveni sunt acum in Elvetia si Austria, sa urmareasca pe viu Euro 2008-ul. N-or fi avut toti bani sa-si plateasca o excursie pana acolo. Or mai fi ramas si pe-acasa, sa vizioneze partidele macar la o terasa de cartier, unde patronul si-a pus la bataie televizorul din sufragerie.
Chiar atat de tare sa se fi cheltuit umorile brasovene in campania electorala? Scorul de la urne sa-l fi eclipsat in asa hal pe cel de pe tabela de marcaj?

Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.