Uniunea Europeană de azi nu are nimic de-a face cu Imperiul Roman?

Uniunea Europeană de azi nu are nimic de-a face cu Imperiul Roman?

0 790
Avem ultima civilizație rurală din Europa și această civilizație rurală ar trebui s-o protejăm. În România vin mai degrabă străinii să ne atenționeze asupra faptului că ne moare satul, că moare o civilizație. (…) E o chestiune de cultură care ne lipsește, dimensiunea culturii care ne lipsește nouă — aceea de a ne putea autoorganiza și de a ne dezvolta singuri. (…) Cred că în primul rând trebuie să ne pese nouă înșine de țara noastră. Acesta este cel mai important lucru și nu e un slogan”, a afirmat prof. Dîncu, în cadrul unei dezbateri despre dezvoltarea integrată a mediului rural în România, organizată de Reprezentanța CE în România”, (Prof. Vasile Dincu, viceprim-ministru al Guvernului Ciolos)

Având în vedere evenimentele actuale și desele comparații cu prăbușirea marii civilizații romane apusene, m-am gândit să vă supun atenției o analiză complexă din acest punct de vedere făcută de prestigioasa revistă franceză l’Histoire.  Deci, voi privilegia părerile unor oameni care și-au petrecut ani, poate zeci de ani în biblioteci pentru a înțelege, motivele dispariției de pe harta lumii a unei creații care părea a fi perfectă și eternă.  Probabil, par a fi și poate chiar sunt niște erori umane, dar tot cauze obiective pot fi. Și asta din două motive: omul este supus greșelii, o dată. Pe urmă, tot omul are tendința de a repeta greșelile din trecut. Chiar și așa, tot nu este suficient. A fost nevoie ca marile erori comise de liderii romani să se încadreze într-un factor de timp care, pur și simplu, începuse să curgă în sens invers pentru Roma. Dar, era ceasul nașterii Imperiului Bizantin, care avea să supraviețuiască încă 1000 ani. Să vedem, punctual, despre ce a fost vorba.

1. Decadența moravurilor.
Deci, imaginați-vă că nici măcar istoricii nu sunt de acord asupra unei teorii oarecare…adica paralela cu „democratia”din U.S.A. Deci, din punct de vedere al comportamentului patricienilor se poate spune că orgiile la care participau erau imorale din punctul nostru de vedere, dar nu erau cu nimic mai prejos decât cele practicate de romani în vremea lui Cezar sau a Republicii. Deci, NU, spun istoricii.casa alba
Prezentarea unei Rome decadente și nedemne de valorile spirituale ale înaintașilor este absolut falsă. Dimpotrivă, dacă ne referim la artefactele care au fost regăsite în secolele III și IV, comerțul și artele sunt la momentul lor de maxim. Ca si la americani!
2. Politica externă duplicitară.
Aici ar fi de discutat. Dar, Roma, ca si Casa Alba a fost dintotdeauna duplicitară și nici nu-și putea permite să se comporte alfel. Cum ar fi putut oare să guverneze peste un imperiu imens, cu populații atât de diferite și în care se vorbeau mai bine de 800 limbi și dialecte? În mod paradoxal, marele ghinion a fost tocmai înfrângerea lui Attila și, ulterior, moartea acestuia. Pericolul hun, ca si Rusia azi, îi ținuse aliați pe romani și pe germani, dar dispariția pericolului comun i-a făcut pe teutoni…ca si azi, să nu mai vadă în Roma un protector, ci un concurent. De aici până la invaziile din Italia nu a fost decât un pas. Și poate nu moartea lui Attila neapărat, cât faptul că niciun dușman extern nu i-a luat locul. Oricât ar părea de ciudat, așa-zișii barbari care s-au revoltat și au provocat haos în Imperiu erau popoare care trăiau deja în mod sedentar pe pământurile imperiale cucerite..
3. Năvălirile barbare propriu-zise și trădătorii din armată
Am stabilit deja că invaziile goților lui Alaric, spre exemplu, nu erau externe, ci interne. Asasinarea la Roma a generalului Aetius, învingătorul lui Attila, a provocat stupoare și frisoane în tot imperiul. Deși „barbar” de origine, Aetius luptase cu arma în mână în zeci de războaie și avusese mereu în minte ideea de Roma eternă. Problema este mult mai complexă. Roma permisese multor popoare să se așeze în Imperiu, dar îi ținea deoparte atunci când venea vorba de împărțit beneficii sau scutiri de impozite. Poate, cu excepția germanilor, ca si azi! Dar, asasinarea lui Aetius a fost urmată de un val de crime antigermanice în toată Italia, deși oamenii aceia, care primiseră slujbe importante în armată sau în administrație, se dovediseră fideli Romei. Nu generalii sau soldații de rând au trădat Roma, ci Roma i-a trădat pe ei. Ca să vă imaginați cât de importanți erau soldații germani pentru Roma,principalii aliati in cucerirea Daciei,pentru aurul ei –  închipuiți-vă că erau mai mulți germani care luptau pentru Roma decât germanii care o asediau!
4. Corupția funcționarilor de stat.
Da, se poate spune că necinstea celor puși să strângă impozite sau să împartă legea în cele patru colțuri ale Imperiului era proverbială. Dar, aceștia fuseseră dintotdeauna puși pe căpătuială și chiar Roma închidea ochii, atâta timp cât impozitele veneau regulat, iar oamenii ei din teren păstrau o limită a bunului simț. Nici acesta nu poate fi considerat un motiv, chiar dacă se poate accepta că sumele care ajungeau la Roma erau mult diminuate, inclusiv din cauza atacurilor banditești pe drumurile din ce în ce mai nesigure din Imperiu. Au fost suficienți doi ani de secetă, încă unul de ciumă, pe urmă invazia vandalilor în nordul Africii și uite-așa, într-un termen foarte scurt, problemele sociale au explodat.Caci asa...coruptia ucide  !
comisia-europeana-plen
5. Sistemul sclavagist era o problemă?
Nimic mai fals, ca dovadă că sclavagismul nu a dispărut complet nici astăzi. Dar alta e buba: …coruptia ucide in continuare ! Asta, ca să nu mai spunem că erau mulți sclavi romani care aveau un nivel de trai mai ridicat decât mulți oameni așa-ziși liberi din zilele noastre,care muncesc in Brazilia, sau India si pentru doi lei (!) nu ca romanii. Reformele lui Traian ( nu Baselu, ci al’ de-a cucerit Dacia) ajunseseră până la interzicerea uciderii sclavilor după bunul plac al stăpânilor. Vina acestora trebuia dovedită în fața unui tribunal. Ca la noi in Parlament În plus, din ce în ce mai mulți sclavi erau eliberați după câțiva ani și rămâneau în slujba patricianului ca liberți. De altfel, în întreaga istorie milenară a Romei nu a existat decât o singură revoltă a sclavilor, și aceea a fost a gladiatorilor conduși de viteazul Spartacus din Tracia.(sau poate din Dacia! ca prea era destept)…
6. Creștinismul a fost de vină?
Total fals…zic unii. Deși creștinii erau, în principiu, împotriva violenței și a războiului, nu a existat niciun caz în care să se fi păstrat în memorie sau documente o atitudine defetistă a acestora. Atunci, când a fost vorba să-și apere teritoriile, creștinii au luptat cu eroism, iar ultimii mari generali ai Romei erau, cu toții, creștini. Mai mult decât atât, ultimii împărați romani erau și ei creștini, iar religia oficială a imperiului era, evident, creștinismul. Adică, acceptând că această religie ar fi îngropat Imperiul Roman de Apus, cum se face că l-a salvat pe cel de Răsărit? Mai mult decât atât, Alaric, cuceritorul Romei, era tot creștin, chiar dacă de rit arian. El acceptă chiar ca toți cei care se vor fi pus la adăpostul Bazilicii Sfântul Petru să fie cruțați de oamenii săi. Mai mult, cu ocazia unei invazii a unui urmaș al lui Alaric, Sfântul Părinte Leon îi cere acestuia, în numele Crucii, să cruțe Cetatea Eternă. Istoria nu spune dacă rugămintea a fost sau nu dublată de vreo compensație financiară, dar ostrogoții ridică asediul și se întorc în Lombardia, unde se așezaseră de câteva zeci de ani.
7. Lideri slabi în vremuri de restriște
merkel-sarkozy-basescu-bruxellesDa, aici este clar că răspunsul nu poate fi decât pozitiv. Dar, nu problema slăbiciunii liderilor a fost cea primordială, ci metoda alegerii acestora. Din motive rămase necunoscute, ultimii împărați ai Romei au fost cel puțin mediocri și chiar lași, preferând să-și execute oamenii capabili, de care Roma nu a dus lipsă niciodată, și să negocieze cu dușmanii. Evident, după pătrunderea acestora în Italia de nord, era clar că zilele Imperiului sunt numărate. Mai mult decât atât, aceștia erau conștienți de slăbiciunea militară a Romei. Și totuși, au fost oameni care au crezut și au luptat până la capăt pentru Roma.
8. Galla Placidia, o femeie excepțională rămasă o mare necunoscută
Ca să vă fie mai clar, să precizăm ceva ce ar fi trebuit spus mai devreme. De fapt, Roma nici măcar nu prea mai era capitala Imperiului, care își mutase instituțiile la Milano și, în final, la Ravenna.  Roma este cucerită pentru că era un simbol, dar adevărul e că orașul nu mai conta din punct de vedere militar. Curtea Imperială trădează Roma și pe locuitorii ei și se refugiază la Ravenna. De ce? Pentru a putea fugi pe mare în caz de pericol. Dar, să revenim la Galla Placidia. Aceasta, o patriciană de viță nobilă și cu strămoși care, se spune, ajungeau până la primii regi ai Romei, fusese expediată la pachet lui Athaulf, urmașul lui Alaric și întemeietorul regatului vizigot al Spaniei. Evident, în gaj, ca ostatecă dacă vreți sau chiar sclavă sexuală în schimbul jurământului barbarului Athaulf că va rămâne fidel Imperiului și nu va ataca niciodată Italia. Oricum, Athaulf moare asasinat la Barcelona, dar barbarii păstrează un dram de onoare și o trimit pe văduva acestuia, Galla Placida, înapoi la Ravenna vie și nevătămată.
Galla Placida este fiica împăratului Teodosie și sora vitregă a împăratului Bizanțului, Honorius. Înainte de căsătoria cu Athaulf, ea îl cunoscuse bine și pe tatăl acestuia, Alaric și înțelesese deja că supraviețuirea Romei este în mâinile barbarilor. Ea parcursese întregul periplu vizigot, de la Roma până la Narbonne și mai departe, la Barcelona. Ajunsă regină a goților, ea încercă mai întâi să creeze o dinastie comună, dar moartea unicului ei fiu pe care-l avea de la Athaulf o determină să renunțe.
Revine la Ravenna în anul 417 și se recăsătorește cu Constanțiu, efemerul împărat al părții occidentale a imperiului. I se acordă titlul de Augusta, dar după asasinarea celui de-al doilea soț, ars de viu împreună cu fratele acestuia, își dă seama că luptă pentru o cauză pierdută. Fuge la Constantinopole cu cei doi băieți pe care îi făcuse cu Constanțiu și este primită acolo cu toate onorurile. Era în anul 421. În anul 425, ea îl convinge pe celălalt frate vitreg al ei, pe Arcadius, să-l recunoască pe fiul său, Valentin al III-lea, ca Împărat al Occidentului. Susținută de un puternic corp de armată bizantin revine la Ravenna și instaureaza Regența. Va rămâne, de altfel, regentă până la moartea sa, consemnată în anul 450, atunci când fiul său urcă pe tron și își asumă titlul de Imperator. imperiul-roman
Din păcate, dragostea față de familie și față de valorile Imperiului nu au fost moștenite de fiul ei. Mai mult, acesta îl asasinează pe Aetius, salvatorul Romei și învingătorul hunilor, dar va fi ucis la rândul său de gărzile lui Petronius Maximus,  care se va declara imediat împărat. Din acest moment, imperiul nu mai există, ci doar funcțiile imperiale. Ultimul împărat, nerecunoscut de papalitate,  Odoacru, ajunge pe tron susținut de soldații săi, după care trimite semnele imperiului la Constantinopole. Era anul 476 și Imperiul Roman nu mai exista nici scriptic, nici faptic.
9. Dispariția nu a fost totală.
Din acest punct de vedere, e clar că impresia lăsată de Imperiul Roman a supraviețuit mileniilor și a provocat fantasme imperiale multora, de la Otto cel Mare pâna la Napoleon sau Hitler. A fost atât de perfect, încât pur și simplu era inimitabil.
Să nu ne facem iluzii. Uniunea Europeană de azi nu are nimic de-a face cu Imperiul Roman, chiar dacă unii pretind cu destule argumente acest lucru.  Ca să vă dați seama de înapoierea și dezastrul care a urmat, gândiți-vă că viața economică în Anglia a ajuns la nivelul celui din perioada romană abia în timpul regelui Henric al VIII-lea, mai bine de 11 secole mai târziu. Dar, din punct de vedere al naturii, a fost o binefacere. Dezvoltarea era prea rapidă. Se tăiau păduri, se vâna pâna aproape de extincția speciilor, mineritul excesiv produsese deja prăbușiri ale unor versanți întregi. Pur și simplu, lumea avea nevoie de o pauză. Atentie americani!
10. Flota romană și marile descoperiri geografice.
De fapt, barbarii au distrus Imperiul fără să fi dorit acest lucru. Sau au contribuit și ei la iminenta lui prăbușire. Pentru că, la fel ca mamuții sau ca dinozaurii, există un moment în care uriașul moare. Este o lege a evoluție. Dar, barbarii nu au putut concura niciodată cu flota imperială. Aceasta a fost salvată și a supraviețuit, iar Veneția sau condotierii genovezi își au originile în lumea romană. Din acest punct de vedere, distrugerea marelui imperiu european și terestru al romanilor s-a răzbunat, mai târziu, prin cucerirea mărilor lumii și teritoriilor necunoscute de către cei care și-au tras seva și știința tot de la maica Roma. (Octavian M)

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.