Unitățile de ATI, sufocate : numărul bolnavilor de Covid 19, care au...

Unitățile de ATI, sufocate : numărul bolnavilor de Covid 19, care au nevoie de tratament intensiv, în România, se apropie de 1000

1 34

Până sâmbătă, 31 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 241.339 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.753 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. La Brașov au fost înregistrate 162 de noi cazuri. 172.513 pacienți au fost declarați vindecați.

Până sâmbătă, 6.968 de  persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 30.10.2020 (10:00) – 31.10.2020 (10:00) au fost raportate 101 decese (63 bărbați și 38 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Prahova, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiș,  Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Municipiul București. Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani,  4 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 10 decese  la categoria de vârstă 50-59 de ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 31 decese la categoria de peste 80 de ani.

92 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 9 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

 În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.254. Dintre acestea, 923 sunt internate la ATI.

 Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.242.748 de teste. Dintre acestea, 36.181 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 20.708 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 15.473 la cerere.

 Pe teritoriul României, 28.797 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 10.860 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 54.373 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 15 persoane.

 În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.957 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 857 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

 Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 6.286 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 942.740 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 8 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.852  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 1.934 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 3.018 în Germania, 159 în Marea Britanie, 36 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  123 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 8 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 93 în Grecia, 9 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina, 7 în Emiratele Arabe Unite și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Qatar, Vatican și Portugalia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 797 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

D.D.

COMENTARII

  1. Minciuni sdruntate. Sunt sufocate unitățile ATI din spitalele făcute de comuniști dar se rezolvă situația când vor fi puse în funcțiune spitalele regionale făcute de Draknea și ciuma roșie!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.