Săptămâna viitoare se dispută meciurile din cadrul 16-imilor de finală ale Cupei României la fotbal. FC Braşov va juca în deplasare, cu Rapid CFR Suceava, în timp ce Unirea Tărlungeni va întîlni o echipă din prima ligă, Petrolul Ploieşti. Pentru că acest din urmă meci va fi televizat de la ora 20,00, oficialii Unirii Tărlungeni au fost nevoiţi să caute soluţii, pentru ca partida să fie urmărită de spectatorii proprii. Deşi iniţial ar fi existat posibilitatea ca meciul să se joace la Ploieşti, oficialii Unirii Tîărlungeni au decis să mute partida pe Stadionul Tineretului, beneficiind de înţelegerea patronului stegarilor, Ioan Neculaie. Meciul cu Petrolul din Cupa României se va disputa aşadar miercurea viitoare, de la ora 20,00, pe Stadionul Tineretului, iar Unirea Tărlungeni va plăti toate cheltuileile legate de organizarea acestui joc. Astfel, în lipsa meciurilor din prima ligă, braşovenii vor avea ocazia să vină în număr mare la acest meci şi, de ce nu, să aştepte o surpriză

Dorin Duşa

 

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.