UNGARIA NU E BURICUL EUROPEI, E GHIMPELE DIN PICIORUL EI
Ungaria nu e o țară mică. E o lecție mare.
O țară care s-a uitat în oglindă, a înțeles că nu e frumoasă, dar e liberă să-și poarte ridurile cum vrea.
Iar asta, în lumea de azi, valorează mai mult, decât un PIB crescut artificial sau o poză zâmbitoare la Bruxelles.
Ungaria e o anomalie, într-un sistem care cere uniformitate.
E un elev obraznic, care pune întrebări, într-o clasă plină de mediocrități cuminți.
În timp ce restul Europei se predă zilnic, la prima mustrare venită de la „cancelarie”, Budapesta își face temele singură și pune întrebări incomode. De-aia deranjează. Pentru că n-are complexul periferiei, nici rușinea de a-și urmări interesul.
Nu, Ungaria nu e un miracol economic, nu e o putere militară și nici un paradis social.
Dar are ceva ce noi am pierdut de mult: Consistență. Știe ce vrea.
Și știe să spună „Nu!” Aici e diferența dintre o națiune care joacă șah și una care încă se ceartă la table.
România are tot ce n-are Ungaria: resurse, poziție, populație, acces la mare. Dar nu are coloană.
Are o mie de portavoce și nici un glas.
În loc să gândească strategic, se aliniază docil la coadă, de teamă să nu fie exmatriculată din clubul bunelor maniere europene.
Ungaria nu e „modelul” Europei de Est. E avertismentul ei.
Ne arată că poți fi mic și să vorbești tare, că poți fi în Uniune, fără să te dizolvi în birocrația ei. Poți fi parte din NATO, fără să-ți pierzi dreptul de a avea o opinie. Poți negocia cu Estul, fără să trădezi Vestul, dacă știi cine ești.
În realitate, Ungaria e oglinda în care Europa se teme să se uite. Pentru că dincolo de discursurile despre unitate și valori comune, se vede clar: continentul e o împărăție de dependenți politici.
Iar singurul sobru de la petrecere e Orban, care bea apă și notează în minte cât de amețiți sau beți sunt ceilalți.
România, în schimb, nici nu mai e invitată la petrecere.
Livrăm gaz, lemn, oameni și obediență. Avem totul, dar nu știm să spunem „ajunge”.
Ne place să ne plângem că n-avem suveranitate, dar când vine momentul să ne-o cerem, ne prefacem că n-am înțeles întrebarea.
Ungaria nu e buricul Europei, e ghimpele din piciorul ei.
Un ghimpe mic, dar suficient cât să reamintească tuturor, că mersul perfect sincron e o iluzie.
Fără disonanță, nu există libertate.
Poți disprețui Ungaria cât vrei, dar într-o lume care merge în genunchi, singurii care par încă în picioare sunt cei acuzați că stau strâmb.
Autor: Dana Macsim
Sursa: facebook.com
