Ungaria continua abuzurile fata de soferii de tir !

Ungaria continua abuzurile fata de soferii de tir !

0 240

Ministrul Transporturilor, Ludovic Orban, a declarat, duminica, in judetul Arad, ca Romania si Bulgaria au reclamat Comisiei Europene abuzurile la care sunt supusi soferii de tir pe teritoriul Ungariei, prin amendarea excesiva a transportatorilor.
Orban s-a aflat in vama aradeana Varsand pentru a verifica stadiul lucrarilor la drumul care leaga localitatea de orasul Chisineu-Cris, iar cativa soferi de tir care stationau pentru a intra in Ungaria i s-au plans ca primesc amenzi maxime pe teritoriul Ungariei. Ministrul le-a raspuns ca a sesizat deja acest lucru la Comisia Europeana.
„Am ridicat problema si la sedinta comuna a guvernelor Romaniei si Ungariei. In plus, impreuna cu ministrul bulgar, am facut o scrisoare la Comisia Europeana, in care am reclamat abuzurile facute de unguri, iar la ultima discutie cu ei am spus asa: daca nu schimbati nimic din tratamentul la care ii supuneti pe soferii romani, de acum toti soferii maghiari vor beneficia pe principiul «ochi pentru ochi, dinte pentru dinte», pana va linistiti si o sa suportati si voi presiunea lor (soferilor – n.r.)”, le-a spus ministrul soferilor.
Continuand sa dezbata problema cu cei cativa soferi, ministrul a adaugat ca autoritatile ungare „in mod evident au dat comanda sa fie amendati la maximum numai romanii, bulgarii si turcii, pentru ca au interesul ca pe piata transporturilor sa ocupe un segment cat mai mare”.
Transportatorii aradeni au acuzat, de mai multe ori, autoritatile ungare ca „ii vaneaza” pe soferii romani de automarfare imediat ce trec frontiera si ca le aplica sanctiuni pentru orice, amendandu-i cu sumele maxime prevazute de legislatie, iar dovada sunt statisticile oferite chiar de autoritatile ungare.
Conducerea Asociatiei Patronale a Transportatorilor Europa 2002 (APTE 2002), care are sediul in Arad si reprezinta 190 de firme care detin cinci mii de camioane, declara, la jumatatea lunii octombrie, ca soferii romani sunt discriminati fata de cei maghiari, pe teritoriul Ungariei, primind amenzile maxime pentru aceleasi nereguli pentru care maghiarii primesc amenzi minime.
Ultimul protest al soferilor de tir a avut loc lunea trecuta, cand sute de camioane au asteptat, intr-o coloana lunga de aproximativ cinci kilometri, sa tranziteze vama aradeana Nadlac, unde a izbucnit un protest spontan, mai multi soferi acuzand autoritatile ungare ca aplica amenzi prea mari si fac exces de zel.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.