Unde au ajuns cei cu # in inimă? Un academician, prof. dr....

Unde au ajuns cei cu # in inimă? Un academician, prof. dr. Ilie Bădescu, contestat pe motiv de naționalist!

3 484

De altfel, semnatarii provin doar din trei Universități: Universitatea București, SNSPA și Babeș-Bolyai.
„Problema pe care dorim să o semnalăm nu este legată de convingerile teologice ale domnului prof.univ.dr. Ilie Bădescu: orice cercetător în științele sociale este indreptățit la a avea o anumită concepție despre lume și viață (religioasă sau seculară). În schimb, problema constă în modalitatea în care acestea se transpun, în cadrul operelor sale, în afirmații metafizice pe care științele sociale nu le pot infirma sau confirma prin intermediul metodelor de cercetare consacrate. În special subsumarea sociologiei unui tip de discurs religios, așa cum este cazul seriei de lucrări sub egida sociologiei noologice elaborate dedomnul prof.univ.dr. Ilie Bădescu, este contrară eticii cercetării științifice”.
Redăm mai jos câteva citate ilustrative în acest sens:
„A croi politici în conformitate cu finalitatea spirituală a unui popor, iată garanția duratei, calea prin care poți face din actul politic un cadru de actualizare, de propagare a factorilor asincroni, a unei rânduieli croite după dreptarul divin. Aici, în acest punct, se poate zări despărțirea noastră de teoria compozitului spiritual. În accepțiunea lui Fauconnier, de pildă, orice amestec spiritual induce spații mentale eficiente. În lumina teoriei spațiilor dense, numai acele amestecuri topite de flacăra experierii lui Dumnezeu induce spații dense” (Ilie Bădescu, 2009, Teoria spațiului dens în sociologia și antropologia istorică, Revista Română de Sociologie, serie nouă, anul XX, nr. 1-2, pp. 61-81).Profesorul Ilie Bădescu, ales membru al Academiei Române. 30 de profesori și lectori protestează împotriva deciziei Academiei, pe motiv că Ilie Bădescu e naționalist și credincios

„Căderea de la treapta cunoașterii relevate, la cea a cunoașterii rațional-imanentiste (care își face temei din categoriile rațiunii închise asupra ei însăși și deci dintr-o memorie imanentă, în care lipsește amintirea de Dumnezeu) și, de aici, la cea a cunoașterii simțuale (și deci a unui mod de viață bazat pe exclusivitatea simțualității, a simțurilor și deci a plăcerilor) aduce după sine o mutilare a realului, o deficitare ontologică” (Ilie Bădescu, 2017, Noopolitica războiului nevăzut. Prelegeri emausine, București, Ed. Mica Valahie, p.96).
De asemenea, profesorul Bădescu este acuzat că „promovează un tip de naționalism inspirat de discursurile cele mai retrograde ale perioadei interbelice, ce  pune în pericol mecanismele democratice ale participării sociale egale indiferent de etnie, gen, origine socială, orientare sexuală, apartenență religioasă și alte criterii cuprinse în Declarația Fundamentală a Drepturilor Omului, precum precizează Articolul 20 al Constituției României”. În realitate, nici în Declarația Fundamentală a Drepturilor Omului și nici în Constituția României nu se menționează nimic despre „orientarea sexuală”. Cu alte cuvinte, Ilie Bădescu este acuzat că nu este corect din punct de vedere ideologic.
Iată cine sunt semnatarii scrisorii:
  • Ana Maria Bărbulescu, conferențiar univ.dr., Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București
  • Claudia Câmpeanu, lector univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea din București
  • Liviu Chelcea, profesor univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea din București
  • Mircea Comșa, profesor univ.dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea Babeș-Bolyai
  • Magdalena Crăciun, lector univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea din București
  • Zsombor Csata, conferențiar univ dr., Departamentul de Sociologie și Asistență Socială în Limba Maghiară, Universitatea Babeș-Bolyai
  • Alexandru Florian, profesor univ.dr., director general al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România”Elie Wiesel” și profesor universitar la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”
  • Réka Geambașu,lector univ. dr., Departamentul de Sociologieși Asistență Socială în Limba Maghiară, Universitatea Babeș-Bolyai
  • Mihai Dinu Gheorghiu, profesor univ.dr., Universitatea Al.I. Cuza, Iași
  • Sorin Gog, lector univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea Babeș-Bolyai
  • Călin Goina, lector univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea Babeș-Bolyai
  • Laura Grunberg, conferentiar univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea din București
  • Iulia Hașdeu, adjointe scientifique, Haute école de travail social, Genève
  • Gabriel Hâncean, conferentiar univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea din București
  • Bogdan Iancu, lector univ. dr., Departamentul de Sociologie, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), București
  • Gabriel Jderu, profesor univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea din București
  • Vintilă Mihăilescu, profesor univ.dr., Departamentul de Sociologie, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), București
  • Marius Lazăr, conferențiar univ dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea Babeș-Bolyai
  • Gyöngyi Pásztor, lector univ. dr., Departamentul de Sociologie și Asistență Socială în Limba Maghiară, Universitatea Babeș-Bolyai
  • László Péter, lector univ. dr., Departamentul de Sociologie și Asistență Socială în Limba Maghiară, Universitatea Babeș-Bolyai
  • Norbert Petrovici, conferențiar univ.dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea Babeș-Bolyai
  • Cristian Pop, lector univ.dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea Babeș-Bolyai
  • Cristina Raț, lector univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea Babeș-Bolyai
  • Maria Roth, profesor univ.dr., Departamentul de Asistență Socială, Universitatea Babeș-Bolyai
  • Cosima Rughiniș, profesor univ. dr., Departamentul de Sociologie, Universitatea din București
  • Cătălin Augustin Stoica, conferențiar univ. dr. Departamentul de Sociologie, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), București
  • Monica Stroe, lector univ. dr., Departamentul de Sociologie, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), București
  • Cătălina Tesăr, cercetător științific gr. III dr., Muzeul Național al Țăranului Român, București
  • Valér Veres, conferențiar univ. dr., Departamentul de Sociologie și Asistență Socială în Limba Maghiară, Universitatea Babeș-Bolyai
  • Enikő Vincze, profesor univ.dr., Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai

COMENTARII

  1. Domnilor,la mijloc este o „mincatorie” a unor sociologi – fosti simpatizanti sau „excutanti stiintifici”
    comunisti,care la batranete se vroiau in Academia Romana! Unul de la Bucuresti si unul
    de la Babes-Bolyai!
    Mizerabili sunt cei din „comandoul clujean” , sustinatori ai unora care la Cluj au putut infiintza un „departament” de sociologie in Limba Maghiara!?! Adica ei scriu si… cerceteaza
    in limba materna numai pentru cei 6,5 % maghiari din populatia Romaniei,
    dar vor sa impuna un om al lor in Academia Romana?
    Exista o sociologie „ungureasca” si una romaneasca? In curand vor oficializa un „Stat” in Stat
    si vor vorbi cu noi,cei peste 90% romani prin translator?!!

  2. Sa facem precizarea ca autorul opiniei de mai sus
    nu are nimic comun cu Prof,univ,dr.Ion Coja,fiind poate o nefericita
    ‘tangenta”cu numele cunoscutului scriitor si filolog ION COJA ,
    care isi are bunicii din partea mamei,originari din Sacele-Brasov.
    Iar profesorul,chiar nu este antisemit,cum inceraca unii sa-l
    „parcheze”intr-o zona de care s-a dezis intodeauna!

  3. Ce cauta „președintele Institutului Wiesel” in Academia Romana?
    JIDANUL de la Wiesel cu siguranta nu intelege nimic din teoria academicianului, prof. dr. Ilie Bădescu dar ca si jigodia Wiesel – care a fost si a scapat din 4 lagare naziste fara sa aiba numarul lagarului tatuat – poate sa minta orice ce fiindca daca il acuzi de minciuna esti arestat pentru antisemitism. Academia Romana este arestata de Mafia Jidaneasca.
    Eu sant TZIGAN si nu vreau sa mi se spuna ROM fiindca nu vreau ca romanii sa fie asociati cu tiganii dupa cum vor jidanii. Respect poporul si sufar alaturi de ramani desi sant TZIGAN.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.