Un ziarist bun e unul inchis
Cu vreo doua saptamani in urma, intr-un material difuzat la o televiziune, am vazut jurnalistul perfect. Dar impecabil, ma-ntelegeti? Fara cusur.
Intr-una din puscariile celebre ale patriei – se poate sa fi fost Rahova, dar nu bag mana-n foc – autoritatile permiteau tot soiul de reportaje in interior. Un reporter bagaret, insotit de colegul sau cameraman, dadea iama in toate celulele. Statea de vorba cu puscariasii, ii iscodea despre viata din parnaie, despre fapta lor, despre remuscari. Nimeni nu se codea sa raspunda. Amanuntele picante din biografia lor infractionala ieseau la iveala la fel de repede ca tatuajele si muschii nodurosi, tinuti in frau de maiouri dubioase. Ocnasii povesteau fara fereala despre tot ceea ce erau intrebati, fara sa se fandoseasca sau sa devina irascibili, cum li se intampla de cele mai multe ori interlopilor la vederea camerei.
Explicatia este mai simpla decat credeti. Reporterul caruia nu i se refuza nici o confesiune se gasea la randul lui in spatele gratiilor. Guralivul intervievator ispasea si el o pedeapsa, la fel ca cei in intimitatea carora patrundea cu camera si microfonul. Familiaritatea cu care intra in celule era, de faptul, sentimentul de a fi acasa, cel putin pe perioada condamnarii.
La un moment dat al carierei sale de martor ce consemna constiincios pe pelicula mersul vietii in puscarie, o institutie cu raspundere in audiovizual s-a gandit sa-l premieze pentru ce facea el acolo. Se pare ca prestatia lui convinsese „factorii de decizie” pe ramura de televiziune. Omul daduse un nou inteles conceptului de informatie din interior. Se misca natural cu tehnica si avea certe calitati de lucrator media.
I s-a dat o permisie – sau invoire – ca sa se intoarca in lumea civilizata si sa-si incaseze premiul pentru reportaj in puscarie. Infractorul televiziv se ferchezuise si era mai emotionat decat atunci cand se gasea in preajma brutelor condamnate de justitie. Avea o tinuta corecta si ar fi putut fi confundat cu un reporter sadea, daca nu i-ar fi lipsit vreo doi peste cei doi dinti din fata, de care vorbea dentistul Marin Sorescu. Dar stirbeala era si ea parte din sarmul omului.
Normal ca a fost atractia evenimentului. Reporterii „clasici” s-au inghesuit sa-i ia interviuri, blitzurile n-au contenit sa clipeasca in jurul lui. A raspuns la intrebari, a zambit defrisat, a primit incurajari, strangeri de mana si batai pe umar. Intr-un final, si-a luat premiul si s-a intors la inchisoare.
Daca si Traian Basescu, alaturi de sutele de politicieni carora ziaristii le stau in gat, a urmarit transmisia cu pricina, ar putea sa-i vina o idee nastrusnica vizazi de breasla jurnalistilor. E clar ca exemplarul pe care l-a vazut la televizor este de departe ziaristul perfect. Cel care, indiferent ce filmeaza sau scrie in timpul zilei, se intoarce seara in celula.
Daca toti oamenii de presa din Romania ar fi semanat cu amicul nostru, astazi n-ati fi stiut ce inseamna epitete de genul „gaozar” sau „pasarica”. Si daca l-ati fi auzit pe presedinte referindu-se la o „tiganca imputita” ati fi putut crede ca e vorba de o cetateana foarte rroma si foarte nespalata.
S-a brevetat, deci, modelul ziaristului perfect. Cel care stie ca, la capatul materialului pe care il scrie sau il inregistreaza, il asteapta intotdeauna un pat stramt. Intr-o celula imputita, unde niste gaozari de-adevaratelea abia-l asteapta sa se aplece dupa sapun la dus. Si unde mai vede pasarica doar daca si-a adus de-acasa postere cu Daniela Gyorfi.
Stimati ziaristi, nu ratati urmatoarea ocazie cand penitenciarul din orasul vostru organizeaza „Ziua Portilor Deschise”. N-ar fi rau sa va familiarizati cu interiorul. Sa n-aveti un soc mai tarziu.
Vifor Rotar
