Un sabrer si doi schiori vor purta torta FOTE la Brasov

Un sabrer si doi schiori vor purta torta FOTE la Brasov

0 262
Sabrerul Rares Dumitrescu si saritorii cu schiurile Iulian Patea si Dana Haralambie vor purta torta FOTE la Brasov. O delegatie din care face parte George Scripcaru, presedintele Comitelui de Organizare a Festivalului Olimpic al Tineretului European, pleaca astazi la Atena, pe stadionul Panathenaic, pentru a aduce la Bucuresti flacara olimpica, cea care va aprinde torta FOTE. Simbolul Festivalului va ajunge la Brasov dupa ce va trece prin toate localitatile in care va avea loc competitia programata pentru perioada 17-22 februarie.
Delegatia este compusa din presedintele Comitetului Olimpic si Sportiv Roman, Octavian Morariu, ministrul Tineretului si Sportului, Nicolae Banicioiu, si primarul Brasovului, care este si presedintele Comitelui de Organizare a Festivalului Olimpic al Tineretului European.
Flacara va aprinde torta olimpica a FOTE, care, timp de o saptamana, pana pe 9 februarie, va fi expusa intr-un loc special amenajat pe esplanada din fata sediului comitetului olimpic. Pe 9 februarie, torta va face un tur de o jumatate de zi pe strazile Capitalei, aproximativ 100 de oameni vor face parte din stafeta care va parcurge un traseu de 16 km. Dintre cei 100 de purtatori ai tortei, 20 vor fi cetateni obisnuiti. Torta va ajunge apoi la Brasov, dupa ce va urma un traseu prin toate localitatile unde se vor desfasura probele festivalului olimpic penrtru tineret. Echipa de purtatori ai tortei FOTE la Brasov a si fost desemnata: Sabrerul Rares Dumitrescu si saritorii cu schiurile Iulian Patea si Dana Haralambie. Rares Dumitrescu, care este si cetatean de onoare al Brasovului, este mandru de desemnarea sa ca purtator al tortei FOTE:
Competitiile sportive din cadrul FOTE au loc in intervalul 17-22 februarie la bazele sportive din Rasnov – sariturile cu schiurile, la Predeal, unde se vor desfasura intrecerile la schi fond si snowboard, in Poiana Brasov, care va gazdui concursurile de patinaj artistic, short-track si schi alpin, la Brasov, pe Patinoarul Olimpic de hochei, si la Cheile Gradistei, competitiile de biatlon.
 
Vifor Rotar

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.