UN REGIM CRIMINAL
Știm, America e mereu supereroul care se apără umplând lumea cu bazele sale militare, bombardează doar în numele democrației și, evident, elimină regimurile teroriste de deasupra puțurilor cu petrol. America nu comite niciodată crime de război, ci eliberează.
America nu masacrează civilii, maxim lasă în urmă niște „casualties”(victime – n.r.).
Totuși, pentru cei care încă mai au abilitatea sau dorința de a se informa și a raționa înainte de a disemina lozincile cu care au fost intoxicați de cea mai măreață fabrică de propagandă a lumii, un pic de context ar fi necesar.
Nu de alta, dar ar fi păcat să primiți diploma de iranologi fără a cunoaște și faptele următoare:
Iran, 1953. Un prim-ministru ales democratic de iranieni, Mohammad Mosaddegh, are tupeul de a naționaliza petrolul iranian, ce se afla sub control britanic.
Ce face „lumea liberă”?
CIA și MI6 orchestrează o lovitură de stat (Operațiunea Ajax).
Mossadegh e înlăturat brutal prin ingerința anglo-americană. Regimul democratic e abolit.
La fel ca în cazul altor schimbări de regim, Occidentul civilizat instalează o fantoșă, în persoana lui Mohammad Reza Pahlavi. Un satrap prezentat ca reformator luminat, un psihopat sprijinit financiar, militar și logistic de CIA și de serviciile britanice.
Prima măsură a Șahului?
Repune petrolul iranian la picioarele Imperiului Britanic și SUA.
Aici începe povestea. Nu cu ayatollahi, nu cu „regimul criminal”, ci cu o democrație sugrumată pentru că a îndrăznit să-și apere independența, a visat să-și exploateze resursele în interesul propriu.
De aici încolo, tot ce a urmat – revoluție, resentiment, radicalizare – a fost o relație tip cauză-efect.
După instalarea Șahului, în spatele falacioasei retorici despre „modernizarea statului” și „occidentalizare”, realitatea a fost mult mai sordidă.
Poliția politică SAVAK – antrenată și consiliată de occidentali – a devenit un instrument represiv: arestări arbitrare, tortură, dispariții.
Opoziția a fost redusă la tăcere.
Presa? Cenzurată brutal.
Alegerile au mai fost doar de fațadă.
Orice critic al regimului era etichetat instant drept trădător, „dușman al statului”. Vă sună cunoscut!?
Precum în celalte state unde instalase regimuri-marionetă (Afganistan, Panama, Arabia Saudită, Siria etc.), America a închis ochii în fața încălcării drepturilor omului.
De ce?
Fiindcă, dacă la putere se află un idiot util intereselor americane, brusc nu mai e vorba de dictatură, ostracizări, cenzură, tortură, trafic de droguri. Petrolul le escamotează pe toate.
Așa s-a acumulat presiunea. Ani de umilință, frică și resentiment.
În 1979 poporul a defulat. Revoluția iraniană nu a fost o anomalie, ci consecința previzibilă a unui regim autocratic susținut din exterior.
Peste grumazul zecilor de milioane de iranieni se afla un bocanc american, altul britanic, dar și fesele Șahului.
Revoluția iraniană nu a fost doar un manifest radical-religios.
A reprezentat o răzbunare istorică împotriva unui sistem perceput drept slugarnic în fața Americii.
Din nou, vă sună cunoscut?
Mai aveți puțintică răbdare!
După Revoluția iraniană, America a constatat cu oroare cum se alege praful de influența sa în Orient.
Neprevăzutul asalt asupra ambasadei americane din Iran (4 noiembrie 1979), un moment tip black swan, a însemnat detonarea majorității operațiunilor CIA în regiune.
Toate documentele sensibile din ambasadă au ajuns pe mâna iranienilor – numele colaboraționiștilor, infiltraților din Teheran, materiale de șantaj, planuri de destabilizare etc.
Ce puteau americanii să facă pentru a întoarce situația în favoarea lor?
Au făcut ce știu cel mai bine: au orchestrat încă un joc de șah geopolitic. Divide et impera.
Destabilizează și cucerește.
Doar la asta se pricep.
Miza?
Ca de obicei: resurse prăduite și vieți omenești suprimate.
America a „sprijinit” cu arme, informații și asistență logistică războiul devastator declanșat de Saddam Hussein în 1980 împotriva Iranului…
…Da, același Saddam care atunci era „our boy”, primit cu strângeri de mână și zâmbete protocolare, pentru ca mai târziu să devină indezirabilul numărul 1, vânat, capturat și spânzurat, la fel ca alt bun prieten al celor de la Langley, Osama bin Laden, ale cărui legături din anii ’80 cu Intelligence-ul american nu constituie conspirații, ci fapte solid documentate; a cărui organizație, deși și-a manifestat fățiș antiamericănismul, nu și-a asumat niciodată pe deplin paternitatea atacurilor de la 11 septembrie, pentru simplul fapt că nu le-au săvârșit ei. Nu au avut niciodată capacitățile necesare.
Acum, aceiași moraliști de serviciu ne vorbesc doct despre „regimul criminal iranian” și victimele sale, asta la scurtă vreme după ce aruncă în aer o școală, ucigând peste 60 de eleve?
După ce aliatul lor de suflet, Israelul, abia ce a terminat de nivelat Gaza, lăsând în urmă sute de mii de morți, răniți și milioane de sinistrați?
Băi, serios?
Dacă tot vorbim despre „incidente” (frumos cuvânt, un termen edulcorat), știți că America a aruncat în aer, la propriu, un avion plin cu civili? Ah, nu știați?
Suntem în 3 iulie 1988, la finalul războiului dintre Iran și Irak. Pe cer se află un zbor Airbus A300 cu 274 de pasageri, dintre care 66 de copii și 16 membri ai echipajului. 290 de oameni în total.
Zbor COMERCIAL, rută aprobată, decolare de la Bandar Abbas.
Fără a raporta niciun incident, fără vreun „Mayday”, avionul se prăbușește.
Imediat, ancheta relevă că asupra aparatului de zbor au fost trase două rachete sol-aer lansate de pe crucișătorul american USS Vincennes.
Toți pasagerii au murit. Catastrofa e clasată pe locul 7 în topul celor mai grave dezastre aviatice din istorie.
Comisia internațională a stabilit limpede: aeronava se afla în spațiul aerian iranian, respecta traseul și toate reglementările internaționale.
În schimb, nava americană opera ilegal în apele teritoriale iraniene, acțiune beligerantă, ilegală în lipsa unei declarații de război – apropo, nu America declama adesea despre necesitatea de a proteja „ordinea internațională bazată pe reguli”?
Americanii nu au negat atacul, ci au oferit un pretext eminamente ridicol: am confundat un Airbus cu un F-14 Tomcat. Absurd. Imposibil, căci avionul comercial are de trei ori dimensiunea celui militar.
Militarii s-au apărat susținând că ar fi lansat somații prin radio, iar piloții „nu au răspuns”.
Nici nu aveau cum, fiindcă transponderele civile nu recepționează frecvențele militare.
Când scandalul a luat amploare, US Navy a invocat „scenario fulfillment”, o situație în care presiunea acumulată te determină să vezi amenințări la orice pas (un fel de „dacă tot ce ai este un ciocan, toate obiectele îți par cuie”).
Echipajul fusese antrenat să facă față la astfel de provocări psihologice, pregătit pentru a gestiona atacul simultan a peste 100 de avioane inamice.
Totuși, s-au simțit amenințați de un Airbus plin cu copii? Neplauzibil.
Stați un pic, că asta nu e tot! Partea fascinantă abia acum vine: omul responsabil pentru atentatul împotriva aeronavei civile, căpitanul Rogers, a fost anchetat? Arestat? Nu!
A fost decorat de administrația americană cu distincția Legion of Merit.
De fapt, întregul echipaj a primit decorații!
Cum pentru ce?
Pentru curajul și înțelepciunea cu care bravii americani au pulverizat 290 de civili.
Cinism? Nu, un scuipat drept peste cadavre.
SUA nu și-au recunoscut niciodată responsabilitatea pentru distrugerea zborului Iran Air 655. Totuși, au fost obligate, în urma unui proces la Curtea Internațională de Justiție, să plătească despăgubiri infime de 131,8 milioane de dolari – prețul avionului și aproximativ 200.000 $ per victimă. Ex gratia! Fără asumare juridică.
Un fel de „luați banii și ciocu’ mic”.
Spre comparație, Muammar al-Gaddafi a oferit 2,7 miliarde de dolari pentru cele 270 de victime ale atentatului de la Lockerbie, deși culpa sa nu a fost niciodată demonstrată.
Paroxismul acestei superbe lecții de marasm american:
vicepreședintele SUA de atunci, ulterior președinte, George H. W. Bush (fost șef al CIA și tatăl lui George W. Bush), a declarat senin, cu privire la atentatul comis de americani:
„Nu voi prezenta NICIODATĂ scuze nimănui în numele SUA. Indiferent ce fapte am comis noi.”
Asta e America în fața căreia unii încă se mai prosternează, AmeriCA CAre predă lecții de etică internațională, democrație, pace, drepturi, reguli, libertate.
Nu mai vorbim de Hiroshima și Nagasaki, de Bikini Atoll, de cum au cotropit lumi cu adevărat libere, au umplut planeta cu droguri, junk food, propagandă și rahat învelit în ambalaj de bomboane fondante…
Asta e superputerea care vorbește despre „regimuri criminale”?
America?
Nu a existat în istoria lumii un stat mai criminal decât statul american.
Terorism?
Adevărații teroriști ai lumi nu se adună prin peșteri și nu strigă „All@hu Akb@r” în timp ce se aruncă în aer.
Teroriștii lumii de azi poartă costume scumpe croite pe comandă și au buzunarele doldora de hârtii pe care tronează scris cu majuscule „IN GOD WE TRUST”.
Trebuie să fii ori ticălos, ori oportunist (stipendiații USAID sunt aici?), ori imbecil sadea ca să consideri că America e garantul păcii și securității cuiva.
Cu Trump sau fără Trump, America rămâne imperiul răului și absurdului (Statele Unite ale Asasinilor), nu vreun nobil partener strategic.
Peste tot pe unde trece, America nu lasă în urmă democrație și prosperitate, ci cadavre, haos și orori de neimaginat.
Si, așa cum a afirmat-o chiar Kissinger, să fii dușmanul Americii e periculos, dar să fii prietenul Americii e letal. America NU are parteneri, doar interese (meschine).
Vă mai pasă de adevăr?
Sau măcar de memoria milioanelor de victime ucise de conjuratia anglo-americano-istaeliană pe planetă în ultimele decenii?
Informați-vă!
Gândiți LIBER(i), dincolo de lozinci și etichete.
Și distribuiți adevăruri, informații, nu propagandă. Atât.
PS:
Dacă nu cu americanii, atunci cu cine ne dăm, întreabă șulfele mioritice.
Ce Înaltă Poartă mai slujim?
Un ghiul de sărutat, ceva?
Dacă nu ești cu Trump, ce, ești cu Ursula?
Ăștia care azi se declară mari proamericani or fi uitat atât de repede că, în ultimele decenii, România a fost condusă preoponderent tot de la Washington?
Revin cu întrebarea asta:
Băi, dar voi stăpâni peste țara asta nu știți a fi? 🇷🇴
Nu vreți a fi?
Nu vi se pare dezgustător să vă treziți zi de zi doar pentru a vă întreba „eu a cui slugă sunt”?
De asta vedeți „vânduți”, „trădători”, „infiltrați” și „dezbinatori” la orice pas: fiindcă oamenii văd lumea exact așa cum… sunt ei.
Autor: Dinu Popescu
Sursa: facebook.com
„All@hu Akb@r”