Un rănit în explozia de la VELPITAR este transportat în Austria

Un rănit în explozia de la VELPITAR este transportat în Austria

0 318

Un rănit în explozia produsă la o fabrică de pâine din județul Brașov este transportat miercuri cu un avion SMURD Piper Cheyenne III în Austria, anunță Ministerul Afacerilor Interne într-un comunicat transmis AGERPRES.
Pacientul a fost dus cu un elicopter SMURD de la Brașov la Târgu Mureș, de unde a fost preluat de echipajul avionului.
Explozia produsă joia trecută la o fabrică de pâine din Brașov s-a soldat cu un mort și cinci răniți.
Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență, dr. Daniela Neculoiu, a declarat că doi răniți — o femeie de 51 de ani și un bărbat de 46 de ani — vor fi transferați în unități spitalicești din afara țării. Ceilalți trei se află în stare mult mai bună și vor mai rămâne câteva zile în spital.

MAI adaugă că, tot miercuri, aeronava Cessna Citation care transporta o persoană rănită în incendiul de la clubul Colectiv a aterizat pe un aeroport din Franța, țară în care urmează să primească îngrijiri medicale.
Acest pacient a fost internat până acum la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, fiind asistat pe timpul zborului de o echipă mixtă de cadre medicale organizată de SMURD.

Acordarea unui ajutor de urgență de 5.000 lei
Guvernul a decis, miercuri, acordarea unui ajutor de urgență de 5.000 lei pentru familia persoanei care și-a pierdut viața în urma exploziei de la fabrica de pâine ”Șapte Spice” din Brașov.
‘Explozia din data de 5 noiembrie 2015 a afectat alte 5 persoane, care au fost transportate de urgentă la Spitalul Județean Brașov, la secția de Chirurgie plastică. Două dintre acestea se află în stare gravă, după ce au suferit arsuri ale căilor respiratorii”, informează un comunicat al Guvernului remis AGERPRES.
Va reamintim ca la societatea de morărit ”Șapte Spice” Râmnicu Vâlcea — Punct de lucru Brașov a avut loc joia trecută o explozie urmată de un incendiu. Șase dintre angajați au fost răniți, unul dintre ei decedând.

 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.