Un pui de capra neagra a fost salvat la Busteni

Un pui de capra neagra a fost salvat la Busteni

0 324

Speciile rare de animale care inca supravietuiesc pe teritoriul Romaniei au iesit de mult din vizorul oamenilor de rand. Aceste specii protejate traiesc undeva departe de ochiul iscoditor al oamenilor, iar despre existenta loc aflam doar din carti.
Insa, acum cateva zile, la Busteni, s-a intamplat un lucru neobisnuit: un pui de capra neagra ranit s-a ratacit in apropiere de oras. Salvamontistii din Busteni au avut una dintre cele mai dificile misiuni din viata lor: sa salveze puiul pierdut.
Dar prinderea lui a fost una dintre etapele mai usoare ale salvarii lui, acum acestia trebuind sa aiba grija sa-l hraneasca cu biberonul si sa plece in cautarea familiei sale.
Puiul de capra neagra a fost descoperit de doi turisti in zona Valea Spumoasa, la poalele muntilor Bucegi. Oamenii, care si-au prelungit minivacanta de 1 mai pana la sfarsitul acestei saptamani, spun ca au fost uimiti sa-l vada pe micut cum vine spre ei. „Eram in drumetie cu un prieten spre captarea de apa din Valea Spumoasa, cand, la un moment dat, am vazut un ghemotoc de blana maroniu care s-a bagat intre piciorele noastre. Atunci ne-am dat seama ca este un pui de capra neagra ratacit. Pentru ca nu avea sanse de suprvietuire, ne-am gandit sa-l dam salvamontistilor din Busteni”, povesteste turistul Bogdan Trica.
Puiul a fost dus la Busteni unde a avut parte de un regim special: salvatorii montani i-au cumparat un biberon, au cautat lapte proaspat de capra, iar dupa ce l-au hranit, l-au lasat sa se odihneasca in mijlocul patului.
„Este o situatie delicata, puiul are doar cateva zile si nu stim exact cum sa procedam. Solutia viabila ar fi ca acesta sa fie gasit de mama lui in locul de unde a fost luat de turisti, dar, daca mama nu apare, vom fi nevoiti sa-l tinem la sediul nostru, in speranta ca ne-ar putea ajuta niste specialisti care vor afla de acest caz din mass-media”, spune Gheorghe Haiduc, sef al Salvamont Busteni, citat de ziarul Adevarul.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.