Un om fntastic (137)

Un om fntastic (137)

0 62

12.

Thomas tocmai se lungise pe o canapea din vila sa de pe Square du Bois de Boulogne, cand telefonul incepu sa sune. Ceasul indica orele 13,46 ale zilei de 13 septembrie 1943 – un moment istoric. Pentru ca acest apel telefonic urma sa declanseze, intr-o perspectiva mai indelungata, o avalansa de evenimente. Ii va da lui Thomas ocazia revederii cu o anume dama, revedere care il va duce, dupa cateva scurte clipe de fericire, la doi pasi de moarte.
Ii va oferi lui Thomas prietenia unui om care, cateva luni mai tarziu, ii va salva viata.
Il va plasa pe Thomas in situatia de a dezlega misterul unei crime pe cat de abjecte, pe atat de asteptate si de inteles. Iar in legatura cu aceasta, ii va inlesni descoperirea celei mai mari afaceri a anului de pe piata neagra.
Ii va aduce prietenului nostru vesnica recunostinta din partea unei gospodine disperate si a unei batrane bucatarese pe care le-a scos,la momentul potrivit, dintr-o situatie infioratoare pentru ele.
Un program amalgamat, dupa cum se vede. Puncte pozitive si puncte negative.
Insa: daca Thomas ar fi banuit ce ii pregateste viitorul, ar fi lasat telefonul sa sune pana in ziua de apoi. Dar, nebanuind ceva rau, ridica receptorul.
“Da?”
“Monsieur Lieven?”
Thomas recunoscu vocea. Ii apartinea lui Jean-Paul Ferroud.
Thomas se interesa amabil de sanatatea bancherului.
Ferroud spuse ca o duce bine.
“Si stimata doamna?”
“Deasemenea, multumesc. Domnule Lieven, regret atitudinea mea – hm, rece si agresiva din seara in care am fost invitatul dumneavoastra …”
“Dar va rog !”
“Nu, nu, nu. Tinand cont si de acea sunca … Doresc sa indrept raul.”
Ia te uita, isi zise Thomas.
“V-as ruga sa fiti atat de amabil sa prilejuiti sotiei mele si mie bucuria de a va avea deseara la cina alaturi de noi.”
Tunete si traznete, gandi Thomas.
Bancherul adauga cu o ironie indulgenta:
“Presupun ca, in calitatea dumneavoastra de agent al Abwehrului, stit unde locuiesc, nu?”
Asemenea nevinovate spirite de gluma nu-l mai descumpaneau de mult timppe Thomas. Replica sa fu prompta:
“Desigur, monsieur, locuiti pe Avenue Malakoff la numarul 24, la doi pasi de mine. Aveti o sotie extraordinar de frumoasa. Prenumele ei: Marie-Louise. Numele de fata:Kleber. Este posesoarea celei mai pretioase colectii de bijuterii din Paris. Aveti un servitor chinez cu numele de Shen-Tai, pe bucatareasa o cheama Therese, mai aveti o camerista, Suzette, si doi buldogi: Cicero si Cezar.”
Il auzi pe Ferroud razand:
“Sa spunem pe la opt?”
“La opt, monsieur.”
Thomas inchise telefonul.
Pana sa apuce sa mediteze asupra acestei ciudate invitatii se auzi o bataie in usa. In cameranavali, gafaind, frumoasa camerista Nanette. Nanette I se adresa in germana. Ea vorbea intotdeauna nemteste cand era agitata.
“Monsieur…monsieur…radio tocmai anuntat ca dat drumu lu’ Mussolini. Duce este la drum la Berlin – la ‘itleer – pentru sa lupte mai departe cu el…”
“Benito trebuie ca este tare fericit”, comenta Thomas.
Nanette rase. Se apropie mult, foarte mult.
“Oh, monsieur…Sunteti atat de simpatic…Sunt atat de fericita ca am voiesa fiu aici …”
“Nanette, gandeste-tela Pierre al dumitale.”
Nanette stramba mutrisoara.
“Oh, Pierre – e atat de plictisitor.”
“E un baiatfoartesimpatic”, spuse Thomas pedagogic si se ridica pentru ca fata se apropiase cam prea multisor de el.
“Tai-o la bucatarie, Nanette !”
O lovi usor cu palma. Ea rase, ca si cum ar fi fost placut gadilata. Apoi pleca oarecum dezamagita.
Lui Thomas nu-I iesea din cap intrebarea: ce vrea bancherul?

(va urma)

Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.