Un om fantastic IX
Castelul Montenac era asezat intr-un parc urias,in partea de sud a muntelui care poarta numele orasului de la poalele sale. Un drum in serpentine, asternut cu pietris, ducea la micul castel zugravit in galben si cu ferestrele verzui. Thomas isi parka masina in fata unei ferestre monumentale.
Un servitor cu infatisare nespus de aroganta aparu in fata sa:
“ Domnul Ott ? Va rog sa ma urmati. “
Il conduse prin mai multe incaperi somptuoase, ajungand, in sfarsit, intr-un birou somptuos.
Din spatele mesei de lucru se ridica o tanara si eleganta doamna de circa 28 de ani, de o finite sobra. Parul castaniu ii cadea in valuri line pe umeri. Gura mare stralucea intr-un roz deschis. Ochii caprui strajuiau, putin oblici, o fata ovala, cu pometi marcanti. Dama avea gene lungi, matasoase, iar pielea batea in auriu. Thomas simti un fior. Dame cu o asemenea fizionomie facusera ravagii in viata sa. Acest tip de femeie are vesnic acelasi comportament. Respingator. Rece. Orgolios. Dar cand ajungi sa te apropii de ele – atunci nu se mai pot stapani. Un adevarat vulcan !
Tanara doamna il cerceta cu seriozitate:
“ Buna ziua, domnule Ott. Am comunicat impreuna telephonic. Va rog sa luati loc. “
Se aseza picior peste picior. Rochia aluneca putin in sus. Sip e deasupra si picioare lungi, frumoase, gandi Thomas.
“ Domnule Ott, cautati o participatie. Spuneati in anunt de garantii de prima clasa. Pot sti despre ce e vorba ? “
Se depasesc anumite limite, gandi Thomas. Spuse cu raceala:
Cred ca nu este necesar sa va inoportunez cu doleantele mele. Fiti, va rog, atat de amabila si anuntati-I domnului de Couville prezenta mea. M-a apelat printr-o scrisoare. “
“ Eu v-am scris. Ma numesc Helene de Couville. Ma ocup de afacerile unchiului meu “, explica tanara extreme de rece.
“ Asadar, domnule Ott, ce numiti dumneavoastra garantii de prim rang ?”
Thomas se inclina zambind:
“ Actiuni DESU, de curand lansate, depuse intr-un deposit la Banca Centrala a Elvetiei. Valoarea nominala: un million. Cursul vechilor actiuni: douasutesaptesprezece … “
“ Ce dobanda oferiti ?”
“ Opt procente.”
“ Si la ce suma va ganditi ?”
Dumnezeule, gandi el, acesti ochi reci ! Si spuse:
“ Saptesutecincizecidemii franci elvetieni.”
“ Ma rog ?”
Thomas observa, spre mirarea sa, ca doamna incepe sad ea semen de nervozitate. Varful limbii aluneca peste buzele roz-deschis. Genele fluturara.
“ Aceasta nu este o suma … hm, cam mare, domnule Ott ?”
“ Cum, ma rog ? La acest curs al actiunilor ?”
“ Desigur … da … dar … Regret, dar cred ca trebuie totusi sa-l chem pe unchiul meu. Scuzati-mi, un moment, absenta.”
( va urma )
( traducere si adaptare dupa “ Es muss nicht immer Kaviar sein “ )
Dan Bota
