Un om fantastic (200)
19.
Acuma vom povesti despre cele mai mari si mai riscante manevre de bursa intreprinse de Thomas Lieven. Ne vom da silinta sa relatam in asa fel incat si un neinitiat sa inteleaga rafinamentul planului de razbunare.
Sa ne aruncam mai intai o privire spre Stuttgart. La portile acelui frumos oras se situau terenurile ‘Excelsior-Werke A.G.’. Societatea fabricase in timpul razboiului – angajati: 5.000 – armaturi si instrumente de bord pentru aviatia lui Goering. Activitatea incetase in 1945. Asta pentru ca nu se mai fabricau in Germania – vremelnic – avioane militare.
Asa ca ‘Excelsior-Werke’ se apuca sa fabrice, intr-un cadru restrans, diferita aparatura tehnica. Dar, in urma reformei monetare din 1948, concurenta devenise acerba. Cursul actiunilor ‘Excelsior’ scazu vertiginosla o cota de 18 pana la 25. Pentru experti, inceputul verii lui 1949 era termenul de prabusire definitiva.
Domnii din Consiliul de Administratie cunoscura pe 9 mai 1949, tocmai cand se aflau in aceasta situatie disperata, pe un anume armean, pe numele sau Roiben Ahazian, care ii vizita la Stuttgart.
Domnul Ahayian, imbracat impecabil si proprietar fiind al unui Cadillac ultimul racnet al anului 1949, se adresa adunarii:
“Domnii mei, va vizitez in numele unei societati elvetiene care vrea sa-si pastreze anonimatul. Aceasta societate are interesul sa-si transfere o parte din active in Germania…”
De ce, dorira sa stie domnii administratori.
“… pentru ca aici costurile de productie sunt mult mai mici. Domnii mei, elvetienii se gandesc la un contract pe termen lung. Ei sunt dispusi sa participe, in conditii avantajoase, la asanarea uzinelor dumneavoastra. Pentru a va convinge de seriozitatea ofertei sunt imputernicit sa va comunic urmatoarele: grupul elvetian este dispus sa preia datoriile dumneavoastra scadente pana la suma de un milion D-Mark.”
Un milion D-Mark ! Pentru o intreprindere aflata in pragul falimentului asa ceva era ca o raza de soare dupa potop. E de la sine inteles ca domnii administratori nu statura mult pe ganduri.
Contul ‘Excelsior-Werke’ se imbogati prompt, pe 25 mai 1949, cu suma de 900.000 DM. Asta insemna suma pe care Thomas era dispus sa o investeasca pentru a se razbuna. In zilele acelea avu din greu de lucru. Dupa ce se intalni cu diferiti jurnalisti si redactori economici, aparura in ziarele elvetiene articole care anuntau ca cercuri industriale din Elvetia testeaza posibilitatea de a infiinta in Germania Federala filiale. Aceste stiri si faptul ca politele ‘Excelsior-Werke’ fusesera rascumparate fere rezerve starnira senzatie la bursele vest-germane. Isi facu aparitia o acuta cerere de actiuni ‘Excelsior’. Cursurile crescura: la 40 si la 50.
Oameni de paie, manevrati de Thomas Lieven, se interesara la banca Pretorius din Hamburg daca aceasta poseda date cat mai exacte despre cele petrecute la si cu ‘Excelsior-Werke’. In acest fel fu trezit interesul nemaipomenit de lacomului Walter Pretorius…
La distanta de cateva zile aparu la banca un anume Herr Roiben Ahazian, care solicita o audienta la patron, patron pe care il vom numi, pentru a evita oarece confuzii, pe numele sau adevarat, deci, Marlock.
“In numele prietenilor mei din Elvetia vreau sa va intreb daca sunteti dispus sa participati la o actiune de sanare a uzinelor ‘Excelsior’, spuse Herr Roiben Ahazian, care aparuse in zona libera hanseatica Hamburg in Cadillac. Marlock, avand in vedere avantul cursului actiunilor, accepta pe loc. Promise, in principiu, o participare. Apoi, prin mijlocitori, achizitiona mari cantitati de actiuni ‘Excelsior’, contribuind astfel la cresterea, in continuare, a cursului lor. Marlock se vazu obligat sa le cumpere la preturi supralicitate. Dar cumpara convins fiind ca aceasta este afacerea vietii sale.
Pe 19 septembrie, la Zuerich, Thomas ii spuse lui Roiben Ahazian:
“Ei bine, am facut-o pe aceasta javra sa-si bage toti banii in afacerea asta falimentara, numita ‘Excelsior-Werke’. Acuma trebuie sa vad cum sa-mi scot cele 900.000 de marci bagate in afacere si, daca se poate, chiar mai mult.”
“Si cum veti face asta?”, intreba armeanul cel cu ochii migdalati.
“Asta se va intampla cu ajutorul unor Sperrmark (marci prohibite, n.t.), dragul meu”, raspunse Thomas bland.
Cuvantul ‘Sperrmark’ denumea averile strainilor depuse in Reichul german si care fusesera blocate in scopul consolidarii valorii monetare, iar proprietarul nu putea dispune de sumele respective decat in baza unor aprobari speciale.
Aceste ‘Sperrmaek’ s-au traficat in strainatate, pana prin 1951, doar la negru. Si asta la un curs execrabil de 100 asemenea marci in schimbul a 8-10 dolari. Deci un curs foarte scazut. Thomas descoperise in Elvetia intreprinderi industriale care mai posedau conturi in Sperrmark, din perioada 1931 – 1936. Acestea ii vandura, bucuroase si fara a mai sta pe ganduri, conturile lor in Sperrmark prietenului nostru la cursul acela mizerabil. Totuna, nu conta ! In felul acesta mai recuperau CATE CEVA din banii lor !
Asa ca Thomas detinea acuma in Germania conturi in Sperrmark. Il trimise pe domnul Ahazian din nou la Hamburg. Micutul armean ii declara lui Marlock:
“Sanarea uzinelor ‘Excelsior’ va fi finantata cu credite in Sperrmark de catre comitentii mei elvetieni. Aceasta est posibil, conform hotararilor in vigoare, cu acceptul ‘Bank Deutscher Laender’. Am imputernicirea de a transfera la banca dumneavoastra solduri creditoare in Sperrmark in valoare de douavirgulatrei milioane de marci.”
Marlock isi freca multumit mainile. Doar isi daduse seama ca aceasta este afacerea vietii sale ! Se duse la Frankfurt. Duse tratative aprige cu ‘Bank Deutscher Laender’. Isi asuma obligatia cu putere de juramant de a folosi cele 2,3 milioane EXCLUSIV pentru sanarea uzinelor ‘Excelsior’ din Stuttgart. Drept care primi acceptul sa foloseasca Sperrmark.
In aceeasi zi Thomas I se adresa, in locuinta sa din Zuerich, lui Ahazian:
“Va veti duce din nou la Marlock. Va voi da imputerniciri, documente excelent falsificate, emise, chipurile, de firmele elvetiene participante la procesul de asanare. Porcul din Hamburg va va da imediat milioanele. Doar nu sunt ale lui. Luati totul in numerar si veniti inapoi.”
Micul armean il privi pe Thomas plin de admiratie.
“As vrea sa am mintea dumneavoastra ! De fapt, cat ati dat pe cele 2,3 milioane de Sperrmark?”
“Circa 160.000 de dolari.”
Thomas zambi modest; nu putu totusi sa se abtina sa nu-si frece mainile.
“Si banii adusi cu frumosul dumneavoastra Cadillac la Zuerich nu vor mai fi Sperrmark, ci DM veritabile. Bani buni, in circulatie. Va trebui sa faceti mai multe drumuri. Banii vor fi bagati in roata de rezerva si in sasiu. Dupa care dam naibii ‘Excelsior-Werke’. Si NU le sanam.Iar porcul din Hamburg ajunge falit.”
Domnul Roiben Ahazian pleca pe 7 decembrie 1949 spre Hamburg. Urma sa fie pe 16 inapoi. Aceasta era ziua in care Germania Federala primi din partea Statelor Unite un credit de un miliard DM.
Domnul Roiben Ahazian nu se intoarse in aceasta zi istorica pentru reconstructia Germaniei. Domnul Roiben Ahazian nu se mai intoarse deloc …
Bancherul Walter Pretorius fu arestat pe 28 decembrie la Hamburg. In aceeasi zi fu arestat si Thomas Lieven la Zuerich de catre Politia Federala Elvetiana. Aceasta actiona in baza unui mandat de urmarire emis de Interpol si de Politia Federala Germana, sectia Wiesbaden. Domnii Lieven si Pretorius erau acuzati de manopera frauduloasa cu Sperrmark.
“Cine ma acuza de asemenea fapte?”, ii intreba Thomas pe politistii elvetieni.
“Un anume Roiben Ahazian a depus un denunt impotriva dumneavoastra si a prezentat autoritatilor germane o serie de documente acuzatoare. De altfel acesta a disparut intre timp.”
Si odata cu el s-au dus naibii si cele 2,3 milioane ale mele, isi zise Thomas. Hm,hm. Deci, pana la urma, tot am facut o greseala. Si cand te gandesti ce tip simpatic era armeanul acesta …
(va urma)
Dan Bota
