Un om fantastic (197)

Un om fantastic (197)

0 66

16.

Pe 10 septembrie 1948 il gasim pe Thomas in carciuma dubiosului Luigi din Napoli. In fata sa, pe masa, se gaseau un castron cu pasta asciutta si o sticla cu vin rosu.Thomas il cunoscuse si il apreciase pe Luigi, cel care semana cu actorul Orson Welles, imediat dupa sfarsitul razboiului, cand fusese pe aici din ordinul Serviciului Francez de Urmarire a Criminalilor de Razboi pentru a aresta un general italian.
Thomas se gasea la Napoli de vreo trei saptamani si-l rugase pe Luigi sa traga un pic cu urechea primprejur si sa afle cine vindea vin prin nordul Italiei si in ce cantitati – si anume vin destinat Germaniei.
Luigi il informa:
“Amicii mei au umblat prin Bolzano, prin Merano si prin Piave de Cadere, prin Sarentino si prin Bresanzone. De vreun an de zile se vinde vin intr-o veselie pe acolo prin nord – sute de mii de litri. Dar pe sest, cat mai pe sestache.”
“Si tot asa e dus in Germania?”
“Da’ de unde, baiete ! Oficial declarat si transportat cu trenul !”
“Cum naiba, ca doar nu e voie sa se vanda in Germania vin importat !”
“Vinul asta nici nu e de vanzare in Germania – chipurile.”
Luigi isi freca mainile, se lovi cu ele peste burta si urla de atata ras:
“Asta-I vin pentru impartasanie !”
“Vin pentru impartasanie?”
“Da, puisor, da. Vin pentru impartasanie. Un cadou al cetatenilor italieni de rit catolic facut bisericilor catolice din Germania. CADOU ! Iti dai seama ce smecherie geniala?”
Luigi nu reusea sa se linisteasca.
“Stii, cadourile nu cad sub incidenta restrictiilor americane la importuri. Cu asemenea cadouri nu se fac, chipurile, afaceri. Pentru Cadouri JEIA elibereaza licente.”
Pe Thomas il lua cu frig. Intreba incet:
“Si cine este destinatarul in Germania?”
Luigi se ineca de atata ras:
“Vinul se duce pe adresa a trei manastiri din Bavaria. Dar locul propriuzis de destinatie si destinatarul este, in orice caz, staretul unei manastiri, si el se numeste …”
“Waldemar Langauer”, continua Thomas cu glas inabusit.
“Da, de unde stii?”
Abatele Waldemar Langauer – implicat in aceasta afacere murdara cu vinuri? Thomas nu putea concepe asa ceva. Doar il cunoscuse pe abate, statuse de vorba cu el. Nu se putea insela. Abatele nu era omul care sa se ocupe cu treburi murdare !
De fapt ce se intampla aici? Cine abuza de numele prelatului in modul acesta rusinos?
Thomas se duse in nordul italiei. Zile la rand hoinari incoace si incolo, mitui feroviari, vamesi, oameni din transporturi, vazu licentele de import eliberate de JEIA.
Thomas constata ca toate transporturile de vin treceau prin statia Rosenheim, la sud de Muenchen. Purta cateva lungi convorbiri telefonice. Drept care aparu, pe 28 septembrie, in statia Rosenheim, un flacau prietenos, cu parul rosu si ca peria si cu muschii de urs. Se numea Gustave Aubert, fapt dovedit de actele sale. Ii semana lui Bastian Fabre ca un frate geaman, dar asta nu era de mirare …
Acest francez, gata oricand sa puna umarul la treaba – “Io eate fost muncitor cu munca fortata si vreau ramane la Germania, pentru ca place aici la Bavaria !” – castiga pe data simpatia muncitorilor autohtoni.
Incarca autocamioane. Cu butoaie pline cu vin italienesc. Ii cunoscu pe soferii acestor autocamioane. Veneau noaptea. Luau vinul italienesc. Chipurile pentru trei manastiri din Bavaria. Erau foarte zgarciti la vorba. Si o data il si batura pe francez, cand acesta deveni prea curios. Francezul se lasa batut – pentru prima data in viata sa. Se gandise la maxima invatata de la prietenul sau Thomas Lieven: ‘Curajul nu se dovedeste numai cu pumnul, trebuie sa folosesti si capul.’
Astfel descoperi ceva mult mai pretios decat o victorie asupra unor soferi nemti, obtinuta dupa regulile clasice ale KO-ului tehnic. Reusi sa vada ordinele de deplasare si foile de parcurs ale soferilor. Stia acuma cine este proprietarul fiecarui camion care transporta vin. Stia acuma cine este mandatarul.

(va urma)

Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.