Un om fantastic (195)
14.
Presedintele ceh Mazarik se sinucise pe 10 martie 1948, iar Benes fu arestat.
Pe 18 martie se facura cunoscute noile ratii de alimente in cele trei zone de vest, reunite, ale Germaniei. Consumatorul german de rand primea pe luna: 400 grame grasimi, 100 grame carne, 62,5 grame praf de ou, 1475 grame alte alimente de baza.
Pe 21 iulie avu loc, in incinta ‘I.G.Earben’ din Ludwigshaven o groaznica explozie. Bilantul: 124 victime.
Thomas Lieven si prietenul sau Bastian Fabre ajunsera pe la inceputul lui august intr-un orasel din Franconia. Thomas il lamuri pe Bastian:
“La inceput am vrut sa plec spre America de Sud. Dar m-am intalnit nu de mult, in Wiesbaden, cu un vechi prieten, pe numele sau Erich Werthe. La el ne-am putea da mai usor la fund decat in alta parte. La el nu ne gaseste nici dracu. Cat mai merge treaba cu automobilele prefer sa raman in Germania. Mai ales ca am cumparat niste actiuni mai vechi. Sa vedem, poate o sa urce …”
Capriciul intamplarii ii sortise lui Thomas, la Wiesbaden, revederea cu lungnul si zveltul ex-colonel Werthe, fost la Abwehr Paris..
Se ciocnisera literalmente pe strada. Batranului, caruntului ofiter de cariera I se umezisera ochii:
“Lieven, mai omule, ce bucurie !”
“Ssst, mai incet, Herr Werthe. Aici tocmai ma numesc Heller.”
Pe Werthe il pufni rasul.
“Tot cu chestii din alea dubioase umbli?”
“Ce inseamna: tot cu din alea? De cate ori incerc sa fac ceva cinstit ma pomenesc cu una peste bot. M-am saturat. Si dumneavoastra? Ce mai faceti?”
“Eh, de fapt nimic. Stau la podgoria mea din Franconia. De fapt e a nevesti-mi. Trebuie sa ne vizitati. Insist. Veniti cand doriti. Si stati cat doriti. Nu am scapat din lagarul acela nenorocit numai datorita dumneavoastra?”
Mda, asa ca acuma domnii Thomas Lieven si Bastian Fabre se aflau in drum spre Werthe. Se lasau leganati, intr-o masina modesta si de tip antebelic, in jos spre frumoasa Franconie, inspre o podgorie – si spreo noua aventura …
Podgoria lui Erich Werthe se intindea pe niste coline insorite si blande, deasupra unui orasel care isi dobandise faima in calitate de loc de pelerinaj. Un rau cu aspect idilic traversa binecuvantata zona viticola. In fata orasului se inalta o mareata stanca de granit. In varful ei fusese ridicat un schit care adapostea o fecioara facatoare de minuni.
Unul dintre primii oameni pe care Thomas ii cunoscu in acest orasel fu chiar staretul acestui schit, Waldemar Langauer, un intr-adevar impoznt slujitor al celor sfinte, cu parul ca neaua, bronzat si cu ochi scanteietori.
Erich Werthe le facuse cunostinta. Cei doi barbati se intelesera din prima clipa. Walter Langauer ii arata lui Thomas minunata biblioteca a schitului.Dupa care incepu sa-si spuna si necazurile.
Oraselul era plin cu refugiati care aveau nevoie de hrana si imbracaminte, un acoperis deasupra capului. Dar de unde sa iei toate astea? Predominau lipsurile. Un suras innobila fata staretului:
“In asemenea timpuri poti cunoaste adevaratii oameni, domnule Lieven. Sunt unii care isi depasesc, in sensul bun, conditia … Iar noi avem aici, in oras, un asemenea om.”
“Chiar asa?”
”Se numeste Herbert Rebhahn. Comerciant de vinuri. Candva se spuneau anumite lucruri despre el, ei bine, lucruri foarte lumesti, intelegeti … dar omul acesta s-a schimbat complet de la sfarsitul razboiului. Nu exista duminica sa lipseasca de la biserica. Nu exista opera de binefacere la care sa nu-si aduca obolul. Ne-a pus la dispozitie mii si mii de marci pentru a-I ajuta pe refugiati …”
Astea si alte asemenea auzi Thomas imediat dupa sosirea sa la Werthe despre comerciantul de vinuri si filantropul Herbert Rebhahn. In aceeasi zi ii fu dat sa auda vorbindu-se din nou despre el: in casa lui erich Werthe, la cina servita de frumusica, dar subtirica si palida sotie a ex-ofiterului.
Werthe spuse:
“Ia asculta-ma, Lieven, mi-ai facut candva, la Paris, o grozava placinta cu ceapa.. Mi-ai mai face asa ceva maine? Vom avea oaspeti.”
“Cu placere”, raspunse Thomas.
“E vorba de cativa prieteni care vor veni. Le sunt dator cu o invitatie – dupa toate cate au facut pentru mine. Mai ales Herbert Rebhahn.”
Herbert Rebhahn – iarasi numele acesta !
“Se pare ca acest domn se ocupa mai tot timpul cu infaptuirea de opere de binefacere”, spuse Thomas.
Werthe interveni foarte serios.
“Te rog, fara glume. Fara domnul Rebhahn, fara prefectul de politie Katting si fara printul von Welkow ar fi trebuit de mult sa-mi pun streangul de gat.”
Thomas intreba cam speriat si vorbind rar, accentuat:
“Nu va merge prea bine, domnule colonel?”
“Nu prea bine? Iarta-mi expresia, Luise – o ducem ca-n rahat ! Uite, am o vie si o afacere cu vinuri. Si nu-mi pot vinde vinurile. Iar americanii nu vor sa-mi elibereze licenta de import. Asa ca s-a dus naibii si rentabila afacere cu vinuri din import. Sunt ruinat …”
Bastian isi scarpina crestetul capului si spuse in germana sa cu accent frantuzesc:
“Eu nu inteleg. Gandeste, in Germania nu este nimic de cumparat. Aveti bun vin nemtesc. De ce nu scapat de el?”
“Nu stiu, intr-adevar nu stiu…”
Meniu Franken, 14 august 1948
Placinta bavareza cu ceapa
Vrabioare de vitel cu piure de cartofi
Mere umplute
Trei ticalosi se ineaca cu placinta lui Thomas Lieven.
PLACINTA BAVAREZA CU CEAPA: Se face un aluat simplu si se imbraca cu el o tava. Se taie rondele 1 kg. de ceapa si se lasa sa se inmoaie in 150g.unt. Dupa ca s-a racit se amesteca cu 3-4 oua, o lingura smantana, o lingurita chimion si sare. Se pune in tava si se acopera cu aluat. Se tine la cuptor pana se rumeneste. Se serveste fierbinte.
VRABIOARE DE VITEL: Se bat felii de carne de vitel ca pentru snitele.Se sareaza si se pipereaza pe o parte, pe care se pune slanina, ceapa si patrunjel verde, toate taiate marunt, se ruleaza si se leaga cu ata. Se prajesc in unt, se adauga smantana, sare, piper, si se da intr-un clocot infundat. Se servesc cu piure de cartofi si salata verde.
MERE UMPLUTE: Se iau mere ceva mai malaiete si mai acrute, se cojesc, se scoate mijlocul cu samburi, lasand capac partea cu codita. Se umplu cu cate o lingurita de zahar, putina scortisoara si gem de coacaze si se aseaza intr-o forma bine unsa cu unt, cu partea scobita in sus. Se pun capacele, se presara cu fulgi de unt si se tin la cuptor pana se inmoaie merele.
(va urma)
Dan Bota
