Un om fantastic (185)
4.
“Acesta e”, spuse trista si mahnita Elsa Lippert. Statea langa Thomas Lieven la fereastra camerei de zi a apartamentului in care locuia, aratand spre strada principala a micului oras.
“Uite-l cum trece, nemernicul. Cu ea … cu Lucie cea Neagra.”
Thomas privi cu interes perechea: pe zveltul ofiter blond, pe femeia imbracata intr-un pretios mantou de castor. Thomas tresari. Capitanul Wallas avea pe obrazul stang o cicatrice. Asta nu putea fi cicatricea vreunei operatii sau a unui accident, nu, asta era urma unei mensure. Curios. Oare de cand se duelau americanii in mensura?
Thomas o studie pe dama care pasea pe langa ciudatul capitan. Aceasta semana cu un animal de prada, un animal de prada gata oricand de atac.
“Deci dama asta este acuma stapana la ‘Bristol’?”
“Da, domnule Scheuner”, spuse doamna Lippert.
Thomas se prezentase aici drept Peter Scheuner. Pe acest nume avea acte exceptional falsificate, productie proprie. Si Bastian purta un nume nou: Jean Lequoc …
Thomas spuse:
“Doamna Lippert, voi incerca sa-l ajut pe sotul dumneavoastra. Dar trebuie sa cunosc toate amanuntele. Spuneti ca ‘Bristol’ a apartinut unui nazist care a fugit?”
“Da.”
“Asta inseamna ca hotelul trebuie sa se afle sub controlul lui ‘Property Control Office’. Cine este seful oficiului?”
“Este un anume Hornblow.”
“Prieten cu capitanul Wallace?”
“Si inca cum !”
Micul oras era suprapopulat cu militari, refugiati si ‘Displaced Persons’. Exista o acuta lipsa de locuinte. Hotelurile si hanurile erau supraaglomerate.
Thomas si Bastian gasira doua linistite camere la un taran dintr-un sat din preajma orasului. Aici se instalara sub noile nume in seara zilei de 20 februarie 1947, si aici ramasera timp de trei luni. Un timp destul de indelungat, dar celor doi nu li se putu reprosa trandavie.
Pentru inceput vizitara cateva zile si nopti la rand Bristolul. Aici domnea o mare animatie la orice ora. Se dansa si se bea, se flirta si se incheiau tranzactii, se soptea, se tocmea, se telefona. La Bristol gaseai stoluri de fetite, militari care-si papau solda, polonezi dubiosi, cehi fiorosi, cativa aristocrati unguri, cativa rusi de-ai lui Wlasov, si, bineinteles, nemti.
Si intotdeauna, zi si noapte, putea fi vazuta pe acolo Lucie cea Neagra, bine machiata, decoltata si atenta la bunul mers al afacerii. Si aproape in fiecare seara aparea capitanul Wallace – inalt, zvelt si blond. Cu o cicatrice pe obrazul stang …
Dupa o saptamana de cercetare a starilor de fapt, Thomas si Bastian tinura un consiliu de razboi intr-un han rural pe tri sferturi acoperit de zapada.
Thomas spuse:
“Pe aici misuna domnisoare, misuna militari, misuna ‘Displaced Persons’, alte figuri. Dr in primul rand misuna pe aici o gramada de nazisti. Veniti de aiurea sau localnici, asta o stiu acuma. Americanii insa se pare ca nu o stiu. Dar noi doi, tu si cu mine, nu trebuie sa o uitam, caci telul nostru este: uraniu si schite.”
“Nu zici rau, numai sa mai fie chestiile astea pe aici.”
“Dupa toate probabilitatile mai sunt inca. Si cred ca am descoperit o metoda excelenta pentru a le gasi.”
“Hai, da-i drumul, zi-i !”
Thomas ii dadu drumul. Planul sau era pe cat de simplu, pe atat de genial. Pe 28 februarie il expuse pentru prima data. Pe 19 aprilie erau in posesia a:
28 pastile de uraniu 238, de cate 5 cm.lungime a muchiei, in greutate totala de 2,2 kg., poansonate, fara exceptie, cu insemnele institutului ‘Kaiser Wilhelm’ din Berlin:
un exemplar al aparatului de ochire MKO si schitele si proiectele de fabricare ale acestui aparat, secret al celui de al Treilea Reich, aparat confectionat in cateva exemplare si nepus in functiune pe avioanele de vanatoare carora le era destinat, aparat ce dadea posibilitatea ca arma sa se declanseze automatin momentul in care dusmanul era luat in reticul, fara ca ochitorul sa procedeze la antecalcule …
Cum a reusit Thomas Lieven sa faca aceasta captura?
Cum a reusit acest pretins Peter Scheuner sa puna mana pe ele, se intrebau, pe buna dreptate, pe la mijlocul lui aprilie, agenti francezi, americani, englezi si altii, agenti care se zbenguiau in carduri, in acele timpuri, prin sudul Germaniei, si care incercasera, la fel ca Thomas Lieven, alias Peter Scheuner, sa gaseasca aparatele si schitele disparute?
De fapt am sarit, prin ultimele noastre randuri, peste cateva saptamani bune. Sa ne intorcem, deci, la acel 28 februarie. Si de aceea ne vom abtine – doar pentru foarte scurt timp – sa destainuim smecheria folosita de Thomas pentru gasirea multcautatelor obiecte si vom povesti in cateva cuvinte ce s-a mai intamplat in cele trei luni cu misterioasa Lucie cea Neagra. Si cu Thomas Lieven.
(va urma)
Dan Bota
