Un om fantastic (184)
3.
Cand drumul lui Thomas Lieven se incrucisa , intr-o celula de arest, cu cel al lui Walter Lippert, acesta din urma arata cat se poate de amarat, palid si prapadit. Walter Lippert era un om cu inteligenta mult peste medie. Un caracter integru. De meserie scriitor. Antifascist din convingere. Petrecuse ani buni la Dachau. Facuse fomea si frigul. Fusese torturat. Nu lipsise mult sa se curete. Fusese eliberat in 1945 de americani. Iar acuma fusese inchis tot de americani.
“Din cauza lui ‘Lucie cea Neagra’, ii spuse Walter Lippert lui Thomas.
“Cine e Lucie cea Neagra?”
“Este cea mai mare contrabandista si traficanta la negru din sudul Germaniei”, raspunse Walter Lippert.
Si relata: pana la arestarea sa de catre CID traise intr-un oras din sudul Germaniei. Tot acolo isi facea veacul si Lucie cea Neagra, o femeie frumoasa si patimasa, dupa care ofiterii americani umblau in carduri.
Thomas il intreba pe scriitor:
“Cum o cheama de fapt pe tipa?”
“Lucie Maria Wallner. E divortata. Numele ei de fata este Felt.”
Dama aceasta era stapana unui local numit ‘Goldener Hahn. Stabilimentul fusese cumparat si aranjat pentru ea de un mare mahar, Gauleiter in timpul razboiului. Lucie cea Neagra fusese amica lui, pe cat de focoasa, pe atat de infidela. Gauleiterul muri inca inainte de sfarsitul razboiului. Iar lucie cea Neagra deveni pe cat de focoasa, pe atat de infidela iubita a unui anume capitan William Wallace.
“Cine este acest capitan Wallace?”, isi intreba Thomas tovarasul de celula.
Lippert relata: capitanul Wallace era comandantul unui lagar de internare de la marginea orasului. Aici erau inchisi o gramada de lideri nazisti capturati prin ultimele trenuri de refugiati care se indreptau spre Austria la sfarsitul razboiului.
Aceste trenuri care, la sfarsitul lui aprilie 1945, rulau de zor spre sud, erau intesate cu functionari superiori ai SA si SD, cu diplomati si varfuri din ministere. Acestia carau cu ei aur si bijuterii, schitele si proiectele unor arme secrete inca in stare de proiect, cantitati imense de morfina, cocaina si alte stupefiante provenind din stocul Wehrmachtului, si pastile de uraniu de la Kaiser Wilhelm Institut din Berlin. Cu putin inainte de granita incepu sa bantuie printre ei frica, cel putin in ceea ce priveste uraniul. Asa ca aruncara pretioasele pastile de uraniu pe ferestrele vagoanelor.
Lippert continua:
“… la granita americanii ii inhatara si ii bagara in lagarul condus de capitanul Wallace. Parte din ei mai sunt si acum acolo. Aurul, stupefiantele si bijuteriile au disparut. Afirm sus si tare ca astea si le-a insusit capitanul Wallace.”
“Si uraniul?”, intreba Thomas.
“A ramas disparut. La fel si schitele si planurile armelor-minune. S-ar putea sa zaca pe undeva printr-un colt de padure, pe sub zapada. Se poate sa le fi gasit vreun taran, ce stiu eu …”
“Si ce ati patit cu Lucie cea Neagra?”, il intreba Thomas pe amaratul si deznadajduitul scriitor.
Lippert raspunse cu amaraciune:
“Americanii m-au angajat, dupa eliberarea mea din lagar, in asa-numitul lor ‘Special Branch’. “
Scriitorul rase acru.
“Pentru ca eram un antinazist convins. Un om cu mainile curate. Si mi-au trasat sarcina sa trec populatia orasiului prin ciur si darmon. Acum circa un an a aparut la mine in birou si Lucie cea Neagra. Impreuna cu capitanul Wallace …”
Inalta si planturoasa, frumoasa si aroganta, asa se prezenta Lucie cea Neagra in biroul lui Lippert. Blond si zvelt, cu ochi albastri si buze subtiri, asa se prezenta capitanul Wallace alaturi de Lucie.
Lucie cea Neagra se aseza direct pe biroul lui Walter Lippert, ii tranti in fata trei cartuse de Chesterfield, incrucisa picioarele si spuse:
“Domnule Lippert, sau cum va numiti, cat naiba trebuie sa mai astept autorizatia?”
Lippert raspunse prompt:
“Nu veti primi nicio autorizatie. Si luati-va IMEDIAT fizicul de pe biroul meu, inclusiv tigarile. Luati loc, va rog, pe un scaun.”
Capitanul Wallace se inrosi de furie. Vorbea germana aproape cursiv:
“Asculta-ma, lippert, dama de fata este logodnica mea. Vrem sa ne casatorim. Astept sa-mi eliberati de urgenta autorizatia. S-a-nteles?”
Lippert pali:
“Nu va voi elibera nici o autorizatie, capitane Wallace.”
“Si de ce nu?”
“Pentru ca dama de fata este compromisa grav. Ani de zile a fost amanta unui Gauleiter. A denuntat oameni care au ajuns in lagare de concentrare, si-n timpul acesta ea s-a imbogatit. Se stie ca autorizatia ii trebuie pentru preluarea hotelului Bristol. Iar aceasta adeverinta ‘Screening’ trebuie sa demonstreze ca a fost verificata si gasita curata …”
Bristol era un hotel al carui proprietar,un nazist compromis, spalase putina.
Capitanul Wallace se puse pe zbierat:
“Ei si? Ce va intereseaza asta? Ne dati autorizatia – da sau nu?”
“O sa va para rau”, striga capitanul Wallace. Apoi parasi in forta biroul. Unduindu-si soldurile si mestecand guma il urma Lucie cea Neagra.
Lippert, manios pana la ceruri, il suna pe subprefectul sau, un anume dr. Werner, care trebuia sa parafeze si el fiecare autorizatie. Lippert ii relata intamplarea. Dr. Werner se dezlantui:
“Asta-i culmea ! Al naibii rahat nazist ! Fii fara grija, Lippert, vei avea tot sprijinul meu. Nu vom ceda. Asta ne-ar mai lipsi !”
Si nu au cedat, subprefectul dr.Werner si fostul detinut in lagarul de concentrare Walter Lippert. Dar nu a cedat nici capitanul Wallace.
“ … si a obtinut arestarea mea”, relata Walter Lippert tovarasului sau de celula, Thomas Lieven, in ianuarie 1947.
“Zac aici de 82 de zile. Pana acuma nu mi s-a luat niciun interogatoriu. Nevasta-mea e innebunita de groaza si griji. I-a scris pana si presedintelui Truman. Degeaba, nimic. Ba nu, mint: Lucie cea Neagra si-a capatat autorizatia.”
“Cinei-a dat-o?”
Lippert ridica scarbit din umeri:
“Cine mai stie cine. Doar are atatia prieteni. Acuma ea gestioneaza Bristolul. Mai nou se trateaza acolo cele mai mari manopere frauduloase.Mda, domnuleLieven, asa stau lucrurile.Pentru asa ceva m-am lasat snopit in bataie si pe jumatate omorat in lagar. Asa ca: traiasca democratia si dreptatea !”
Astfel de lucruri afla Thomas pe 26 ianuarie 1947 intr-o celula de inchisoare. Iar acuma, pe 29 ianuarie 1947, in fata caminului in care ardea un foc linistit, in vila sa de la marginea orasului Muenchen, I se adresa prietenului sau Bastian:
“Asa, acuma stii totul. Pentru o bucata de vreme sunt satul pana-n gat de fapte cinstite si de treburi legale.”
“Multumescu0ti, Doamne, in sfarsit !”
“O luam spre sud. La Lucie, aia neagra. Cautam uraniu. Cautam proiectele si schitele alea disparute. Si cu aceasta ocazie ma voi ocupa si de soarta acestui sarman Walter Lippert.”
( va urma )
Dan Bota
