Un om fantastic (181)

Un om fantastic (181)

0 56

Cand aparu friptura, mademoiselle Daniella tocmai povestea ceva despre vestita scriere istorica ‘Cronica universala a lui Schedel’, tiparita la 1493…”si unul din oamenii nostri tocmai trecea, acum doua saptamani, prin Troibach, pe langa Kreiburg pe inn. S-a oprit la un taran sa se duca la – cum se spune? – ‘casuta’ …”
Rasete.
“Cand a vrut – pardon, sunt groaznica, stiu – cand a vrut sa se serveasca de hartie, I se parura – si aceasta, si ce si cum era scris pe ea, asa, nu stiu cum …”
Din nou rasete.
“Doamnelor, domnilor, ce sa va mai spun – era hartie taiata din vestita cronica universala aparuta in Evul Mediu, prima tiparitura laica, agatata de un cui ruginit intr-o anumita ‘casuta’ din curteaunui taran din Troibach langa Kraiburg pe Inn…”
Rasete zgomotoase.
Thomas isi zise mahnit:si nimeni nicio vorba despre friptura mea.
Si Christine sopti:
“Fantastica friptura. Sunteti un geniu. Vreo reteta speciala?”
“A mea proprie. Am botezat-o Baden-Baden in amintirea … hm … acolo am petrecut clipe placute.”
“Asta trebuie sa-mi povestiti neaparat, va rog.”
“Cu multa placere”, raspunse Thomas, tragandu-se spre ea.
Dupa sfarsitul mesei, madmoiselle Daniella canta sansonete. Se bau in continuare. Unele perechi disparura. Aparura noi invitati. Un patefon canta intr-una. Thomas ciocni cu toti domnii. Isi spuse ca, avand stomacul plin, nu se poate intampla nimic dezagreabil.
Apoi il cunoscu pe ‘Mister Smith’, agentul CIC iubitor de animale, cel care mergea intr-adevar cu arbaleta la vanatoare. Iesi la iveala ca Thomas fusese invitat NU NUMAI ca sa gateasca.
“Ascultati-ma putin, mister Lieven. Stiu ca nu ati fost nazist … dar ati cunoscut multi nazisti … Ne puteti ajuta …”
“Nu, multumesc.”
“Lieven, asta-I tara dumneavoastra. Eu nu voi sta aici o vesnicie. Dumneavoastra poate da. Daca acuma nu suntem atenti, s-ar putea sa inchidem pe cine nu trebuie si sa lasam liberi pe cine nu trebuie … si totul va incepe din nou.”
“Cu toate astea … nu vreau sa mai am de a face cu serviciile secrete. NICIODATA !”
Mister Smith il privi dintr-o parte si zambi …
Lumina deveni mai difuza, muzica mai sentimentala. Thomas dansa cu Christine. Thomas flirta cu Christine.
Christine povesti din viata ei:
“De fapt am studiat chimia. Parintii mei au avut o mica fabrica aici in Muenchen. Preparate cosmetice …”
“Ce inseamna: AU AVUT?”
“Ei au murit. Si fabrica a fost devastata. Eu eram plecata in zilele acelea. De-as gasi pe cineva care sa ma ajute cu ceva bani …”
Vorbea foarte serios. Thomas o gasi al naibii de simpatica.
“Ah, doar putin capital. S-ar putea castiga o gramada. Milioane de femei urla dupa cosmetice. Nu au cu ce se aranja si ele un pic …”
Thomas intelese asta. Spuse cu limba ceva cam grea:
“Trebuie sa discutam despre asta … domnisoara Christine.”
Si cu un nou elan:
“Maine va voi vizita. Eu … eu … cred ca ma intereseaza fabrica dumneavoastra …”
“Oh”, se luminara ochii ei.
Mademoiselle Daniella canta din nou. Thomas bau si dansa cu Christine. Dansa si bau. Pe urma incepu sa cante el insusi. Pe urma se trotila. Se facu crita. Deveni amabil. Prietenos. Sarmant. Insa totusi crita. Numai ca nimeni nu observa asta. Pentru ca in vila raposatei Eva Braun erau cu totii crita.
Numai Blutordenstraegerul nu. Acela zacea in camaruta lui de la mansarda, cu crampe la busta si scrasnind din dinti.

14.

Thomas se trezi in patul sau. Auzi vocea lui Bastian:
“Pierre, micul dejun. Trezeste-te. E unsprezece si jumatate.”
Thomas deschise ochii. Prin cap ii zdranganeau ciocane pneumatice. Se holba la Bastian, care astepta in fata lui cu o tava. Se ridica putin. Si inlemni. Langa el dormea o fata, adanc si pasnic. Era dulcea si bruneta Christine Troll.
Thomas inchise ochii. Thomas ii deschise din nou. Nu era o fantoma care sa-I joace vreo festa. Christine era tot acolo. Incepu sa murmure ceva sisa zambeasca prin somn. Se intinse. Doamne atotputernic ! Thomas o inveli la loc.
Il privi pe Bastian ingrozit. Acesta nu schita niciun gest.
“Ce s-a intamplat? Cum a ajuns dama aici?”
“Omule, nu ma intreba pe MINE. De unde sa stiu EU?”
“Eram … dama asta si cu mine … eram deja … hm … acasa cand te-ai intors?”
“Da. Sforaiai cat pentru o intreaga companie.”
“Pentru Dumnezeu !”
“Beat crita, nu?”
“Si inca cum ! Baiete, baiete, am vreo opt-noua ore lipsa la inventar. Nu-mi mai amintesc nimic.”
“Asta chiar ca-I pacat !”
“Tine-ti clanta ! Pune naibii undeva tava aia. Trebuie sa ma salt de aici pana nu se scoala tipa. Poata ca si ea a fost manga. Si asa trecem peste peste partea penibila.”
Dar nu putu trece. Christine Troll deschise in clipa aceea ochii ei frumosi si privi imprejur. Privi lung de tot. Pe urma descoperi ca este complet dezbracata. Se facu rosie ca sfecla. Si spuse:
“Ah, ce penibil ! Nu, nu, foarte penibil ! E chiar groaznic ! Domnul meu, de fapt cine sunteti dumneavoastra, ma rog?”
Thomas incerca sa faca o plecaciune.
“Ma numesc Lieven. Thomas Lieven.”
“Doamne, Dumnezeule. Si cine este domnul acesta?”
”Valetul meu Bastian.”
“Buna dimineata, mademoiselle”, spuse Bastian si facu o plecaciune.
Tanara incepu sa planga …
Intr-un sfarsit, Thomas si Christine luara micul dejun, apoi pornira intr-o plimbare pe valea Isarului. Incetul cu incetul disparura durerile de cap.
“Si nu va amintiti nimic?”, intreba el.
“Absolut nimic.”
“Nici eu.”
“Domnule Lieven !”
“In imprejurarile de fata imi poti spune linistita Thomas !”
“Nu doresc sa raman la formula de politete. In imprejurarile de fata, domnule Lieven, nu avem decat o singura varianta la dispozitie: ne despartim si nu ne mai vedem NICIODATA.”
“Scuzati-ma, dar de ce?”
“Domnule Lieven, eu sunt o fata CINSTITA. Asa ceva nu mi s-a mai intamplat NICIODATA.”
“Nici mie. Am insa o propuere. Nu mai discutam despre chestia asta. Si ne ocupam de fabrica dumneavoastra de cosmetice.”
“DE ASTA va mai amintiti?”
“In amanunte. Si-mi respect promisiunea. Va pun la dispozitie capitalul necesar.”
“Domnule Lieven, asa ceva nu mai pot accepta. IN NICIUN CAZ.”

(va urma)

Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.