Un om fantastic (177)
10.
Un Pontiac negru opri, la doua zile dupa acest pranz, in fata Ministerului Comertului, in cadrul caruia se afla Departamentul Monopolului Alcool-Tutun. Soferul, imbracat intr-o manta neagra de piele si cu o caciula de blana acoperindu-i parul rosu, sari si deschise portiera din spate. Cobori un domn in manta neagra de piele si cu caciula de blana. Acest domn i8ntra in cladirea cea mare si cenusie, lua liftul pana la etajul trei si patrunse in biroul unui anume Hippolyte Lassandre, care-l intampina cu bratele larg deschise.
„Dragul si mult stimatul meu domn Kutuzov, eu am fost cel cu care ati vorbit ieri la telefon. Scoteti-va mantaua. Luati loc.”
Domnul Kutuzov, care purta un costum albastru de serie, cam sifonat, si bocanci, se arata foarte suparat:
„Vad in atitudinea ministerului dumneavoastra un act dusmanos si il voi raporta la Moscova…”
„Va rog, va implor, draga domnule Kutuzov … draga comisare Kutuzov, sa nu faceti asa ceva. Imi pun pe cap tot comitetul central !”
„Ce fel de comitet?”
„Comitetul Central al Partidului Comunist Francez, tovarase comisar. Sunt membru de partid. Va asigur ca nu a fost decat o eroare,”
„Eroare ca au fost omisi cinci mii de cetateni sovietici de la ratia de alcool?
Asa-zisul comisar rase ironic:
„O eroare, nu? Ciudat – cetatenii britanici si americani aflati in Franta i-au primit ratia. Dar bravii MEI concetateni, cei care au contribuit cel mai mult la starpirea fascismului …”
„Va rog, tovarase comisar, incetati ! Aveti perfecta dreptate. E de neiertat. Dar vom remedia situatia urgent.”
Comisarul Kutuzov declara:
„Bineinteles ca solicit, in numele guvernului sovietic, si livrarea ratiilor din lunile trecute.”
„Bineinteles, tovarase comisar, bineinteles …”
Thomas Lieven aflase ca cetatenii sovietici rezidenti in Franta nu-si primeau ratia de alcool, de la Zizi. Zizi era o blond-roscata zvelta care lucra la o firma prospera. Thomas o cunoscuse in timpul razboiului. Zizi il iubea pe Thomas. In timpul razboiului, Thomas ii salvase prietenul de la deportare. Zizi ii povesti ca o duce excelent, mai ales dupa sosirea rusilor in oras. Acestia erau, ca sa zicem asa, de-ai casei in stabiliment.
„Ce fel de rusi?”, dori Thomas sa stie.
„Ei, comisia asta care locuieste la ‚Crillon’. Cinci tipi. Ca ursii. ASTIA DA, barbati !”
Zizi relata despre entuziasmul celor cinci sovietici fata de fenomenul decadentei din vestul capitalist. Cu aceasta ocazie isi neglijasera serviciul in mod sistematic. De fapt ei trebuiau sa se ocupe de soarta celor cinci mii de compatrioti aflati in Franta si sa-i anime la repatriere. Dar asta o faceau foarte rar. De obicei isi faceau veacul la Zizi. Si prin alte asemenea locuri …
„Imagineaza-ti, nici macar de ratia de alcool nu se ocupa”, ii spuae Zizi lui Thomas.
„Ce fel de ratie de alcool?”,
se interesa Thomas si afla despre ce fel de ratie era vorba.
Zizi continua sa povesteasca. Dar Thomas nu mai asculta. I se ivise o idee. Apoi un micut plan. Ei, si acuma, ca sosisera la Paris Bastian si Kutuzov, se porni sa il puna in practica …
Kutuzov lua in primire, in baza unor acte false care il identificau drept inalt functionar sovietic, alcoolul. Nu mai putin de trei mii de hectolitri luara drumul spre o distilerie pe jumatate naruita, situata in apropierea aeroportului Orly.
Thomas descoperise distileria intamplator. Fusese proprietatea unui colaborationist care spalase putina in 1945. Iar in februarie 1946 – fapt de netagaduit – bantuiau prin majoritatea tarilor europene debandada si haosul. Si in Franta.
Opt domni se apucara de treaba in fabricuta aceea. Se producea zi si noapte. Domnii produceau, sub conducerea lui monsieur Hauser, binecunoscutul si indragitul rachiu de anason, stiut si sub numele de pastis. Reteta ii fusese destainuita lui Thomas de o dama de culoare din stabilimentul lui Zizi. Iar reteta se baza pe melisa, coreandru, molura, salvie seminte de ochiul boului, seminte verzi de anason, toate in gramaj infim per litru de alcool.
Totul, in proportiile dorite, se tinea la macerat, pe intuneric, opt zile. Inainte de filtrare se adaugau zece picaturi de esenta de anason la litru. Dupa care se dilua la patruzecisipatru de procente…
Alcoolul fu platit de Kutuzov cu banii obtinuti pe cocoseii adusi de Bastian. Pe sticle fura lipite etichete tiparite, la comanda lui Thomas, intr-o mica si discreta tipografie.
Monsieur Hauser vizita, in timp ce productia mergea in plin, pe un functionar al armatei franceze, intendent la manutanta, cu sediul in cartierul parizian Latour-Maubourg, cartier ocupat in totalitate de armata. Un fel de orasel in oras.
Monsieur Hauser ii propuse intendentului Villard o afacere la negru cu rachiu:
„Am materie prima si pot produce pastis.Stiu ca prin cazinourile armatei lipseste bautura asta. Marfa mea este ieftina si de calitate.”
„Ieftina si de calitate?”
Ei bine, pentru acele timpuri postbelice sarace in alcool, da, marfa era ieftina. Astazi am socoti pretul cerut de Thomas Lieven, alias monsieur Hauser, putin cam exagerat.
Intendentul se arunca in afacere de parca ar fi fost vorba de apa vie a vietii sale. De fapt si era afacerea vietii sale, avand in vedere ca pe piata neagra se oferea dublul pretului platit de el lui Thomas.
Afacerea prospera.
Afacerea se derula in cea mai mare viteza. Intendentul nu-si aproviziona cu pastis numai cazinoul SAU, ci ii vesti si pe prietenii sai de la cazinourile din tara. Asa ca masini ale armatei incepura sa vina si sa plece, din si in toate directiile, cu marfa atat de cautata prin cazinourile din provincie.
Se poate spune cu mana pe inima: Thomas Lieven aproviziona cu pastis armata franceza. Iar armata platea pe loc. Si totul merse bine pana pe 7 mai 1946. Atunci se ivi o mica pana …
Pe 7 mai 1946, pe la orele 19, isi facu aparitia in apartamentul de la hotelul Crillon ocupat de falsul comisar Kutuzov, vanjosul sef al delegatiei sovietice, domnul Andrei S.Senkov, care, rosu la fata ca racul fiert, ii ceru ‚comisarului’ explicatii. Caci domnul Sencov se hotarase, cu cateva zile in urma, sa-si faca putin si datoria fata de cei 5.000 de concetateni ai sai din Franta si sa-i aprovizioneze cu ratia de alcool. Dar la departamentul respectiv din Ministerul Comertului afla ca ratia de alcool fusese de mult ridicata de un anume comisar Kutuzov, care locuia la hotelul Crillon.
Senkov racni intr-o frantuzeasca plina de accent rusesc:
„Cer o explicatie. Domnule, cine suteti dumneavoastra? Nu va cunosc. Nu v-am vazut niciodata. Pun sa va aresteze. Eu …”
„Tine-ti pliscul !”, i-o reteza Kutuzov pe acelasi ton, dar in stravechea limba ruseasca. Si apoi il prelucra timp de o jumatate de ora pe tovarasul Senkov asa cum il invatase Thomas, care prevazuse si luase in calcul acest mic incident.
Tovarasul Andrei S.Senkov se intoarse, dupa o jumatate de ora, palid, tulburat si leoarca de sudoare, in camera sa. Aici il asteptau prietenii si colegii sai Tusin, Bolkonski, Balasev si Apalaci, membrii delegatiei.
Senkov gemu si se prabusi pe un scaun.
„Tovarasi, suntem pierduti.”
„Pierduti?”
„Practic ne aflam deja in Siberia. E de groaza. E inspaimantator. Stiti cine e Kutuzov? E comisarul trimis sa ne supravegheze. Are toate imputernicirile. Stie totul despre noi.”
„Totul?”, se agita Bolkonski.
Senkov raspunse infundat:
„Totul. Cum ne desfasuram aici activitatea. Ce am facut si ce am invartit pe aici.”
Spaima se asternu pe chipurile celorlalti patru.
„Nu exista decat o singura varianta: sa ni-l facem prieten. Si sa tragem ca vita, zi si noapte. Gata cu Zizi ! Gata cu nailonurile si conservele si tigarile americane ! Doar asa S-AR PUTEA ca tovarasulKutuzov sa puna mila inaintea legii …”
Si astfel, gratie previziunii lui Thomas, fu apelat incidentul, iar afacerea ‚Pastis’ putu fi continuata in liniste si pace.
(va urma)
Dan Bota
