Un om fantastic (173)

Un om fantastic (173)

0 67

6.

Un anume capitan Clairmont, de la Serviciul de Urmarire a Criminalilor de Razboi Baden-Baden, se prezenta, doua zile mai tarziu, la Cartierul General al Serviciului Secret Britanic din Hanovra. Aici se interesa de existenta unei zvelte frumuseti blonde care,in cocheta uniforma a unui locotenent feminin, isi avea biroul la etajul doi al unei imense cladiri rechizitionate.
Dama admira tocmai, cu ochi lucitori, printr-o lupa, o bratara.. Se auzira batai in usa. Lupa si bratara disparura fulgerator in sertarul biroului.
“Intra !”, spuse dama.
Intra barbatul care tocmai se numea capitain Clairmont. Dama din spatele biroului scoase un strigat si sari in picioare. Palise. Isi duse palmele la obraji. Sopti naucita:
“Imposibil … Tommy … Tu – ?”
Thomas, cu buzele stranse, o fixa cu privirea pe aceasta frumoasa printesa fara scrupule, pe nume Vera von C., pe care o cunoscuse cu ceva timp in urma la Paris in calitate de amanta a traficantului nazist Lakuleit; printesa sa Vera, dulcea sa iubita, strengarita asta depravata, aceasta persoana total irationala si amorala, care a fost gata sa faca, la Paris, orice contra bani.
“Tommy – ce bucurie ! – Ai trecut cu bine peste toate – esti la francezi”, balbai ea si ii cazu in brate.
Thomas o impinse intr-o parte.
“Ticaloasa nenorocita, de cand te-ai combinat cu porcul asta de Valentine?”
“Habar n-am despre ce vorbesti, dragoste”, raspunse printesa zambind.
“Mai spune-o o data si te pocnesc”, o preveni Thomas.
Vera o mai spuse o data.
Thomas o pocni. Dupa care se porni, in biroul Serviciului Secret Britanic din Hanovra, o crunta paruiala, ca intre mate.
Dupa alte cinci minute Vera sedea, restaurata, pe un scaun. Thomas, de asemenea restaurat, marsaluia prin fata ei si-si incerca talentele pedagogice vizavi de acest ciudat membru al stravechii nobilimi germane.
“Esti o nenorocire asociala. Ordinara si setoasa de bani.”
Ea se intinse ca o pisica:
“Prostii, Tommy. Hai la micuta ta Vera. Mai strange-ma un pic asa ca adineauri.”
El o ameninta:
“Iar te pocnesc. Ce ai facut tu este cea mai josnica, cea mai murdara… E sau nu e ruda cu tine contele Waldau?”
”A, ala? Sontorogul ala nazist!”, incepu ea sa eada.
“Clanta ! Scumpul tau prieten Valentine a facut acum doua zile o perchezitie la conte. Mai precis: a perchezitionat florile. Pentru ca tot ce l-a interesat in casa aia uriasa au fost ghivecele cu flori. Si termina cu rasul asta ! Asa o porcarie ! A cui a fost ideea? A ta? A lui?”
“Stai asa ! A mea,normal. Pierre e prea nerod pentru o combinatie asa de fina !”
Thomas se opri in fata ei si-si puse mainile in solduri:
“Combinatie fina ! Nici tu nu esti mai breaza decat o nazista scarboasa.”
“Mai termina odata ! Ce-nseamna in cazul asta morala? Si tocmai cand e vorba de porcul asta nazist Waldau ! Toate bijuteriile le-a cotcarit acum, pe timpul celui de al Treilea Reich !”
“S-ar putea, dar daca Waldau a sterpelit bijuteriile, atuncea ele trebuie sa revina vechilor proprietari, in masura in care acestia mai pot fi gasiti – sau statului, dar in niciun caz voua.”
“Doamne, ce dulce esti … asa manios … si idealist … Stii ceva, Tommy? Hai sa mergem la mine. Am un apartament dragut aici. Candva a locuit acolo tot un babalac nazist.”
“Doar nu-ti inchipui ca voi mai calca vreodata in viata mea in vreo locuinta de a ta”, spuse Thomas.

(va urma)

Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.