Un om fantastic (165)

Un om fantastic (165)

0 61

Cartierul general al SD Marsilia se afla pe Rue de Paradis la numarul 426. Aceasta lunga strada facea legatura intre Cannebiere si Prado. Gestapoul rechizitionase toate cladirile din dreapta si stanga celei principale. Toate casele rechizitionate aveau acuma o singura intrare: Rue de Paradis, 426.

Prin aceasta intrare pasi, in dimineata zilei de 8 iunie 1944, un barbat imbracat intr-un impecabil costum de vara gri si ceru santinelei sa fie anuntat comandantului SD Marsilia, Hauptsturmfuehrer Heinrich Rahl.

Rahl, un tip inalt si solid, cu nasul turtit, isi primi imediat vizitatorul.

“Sonderfuehrer, am primit deja telexul de la Berlin. Misiune secreta. Imi este clar totul. Cu ce va pot fi de folos?”

Thomas raspunse cumpanit:

“Dupa cum stiti, am misiunea de a trece o personalitate extrem de importanta peste granita.”

“Mi-e clar totul”, spuse Rahl. Se pare ca ii placea enorm aceasta expresie.

“Asa ceva cere pregatiri minutioase. Pentru inceput am nevoie de o masina de comando.”

“La dispozitia dumneavoastra, Sonderfuehrer.”

Asa o masina era o chestie pe cinste. Greutatea: doua tone si jumatate. Roti duble. Masina de teren. Echipata cu emitator radio si aparatura goniometrica. Nu degeaba fusese Thomas Lieven scolit candva, la n curs de agenti secreti in Franta, in manuirea unor asemenea aparate, in tehnica de codificare si decodificare. Acum, ca debarcarea pe coasta Atlanticului avusese loc cu doua zile in urma, Thomas intentiona sa-si puna in practica dobanditele cunostinte.

Il privi semnificativ pe Hauptsturmfuehrer:

“Locuiesc cu … hm, insotitorul meu la ‘Hotel de noailles’.”

Isi aminti: aici a locuit candva Josephine Baker. Aici am fost candva cu Debras si Simeon, dupa ce s-au facut ca ma impusca. Acuma sunt iar aici. Si-mi pregatesc – oare pentru a cata oara? – din nou fuga. De data aceasta cu ajutorul lui Herr Himmler si a Gestapoului.

“Voi avea nevoie de ajutor la indeplinirea misiunii. Si de ajutor francez. De aceea va rog, Hauptsturmfuehrer, sa-mi gasiti adresa unui anume Bastian Fabre. Ultima data se afla la Montpellier. La o anume mademoiselle Duval. Pe bulevardul Napoleon.”

Trei zile mai tarziu …

“Pierre, mai omule, pai ai si tu niste glume in fizic …”, spuse Bastian Fabre. Uriasul plin de muschi avea, ca intotdeauna, chica sa roscata ciufulita. Se aplecase asupra cuptorului in care se frigea un purcel de lapte. Spargea, inarmat cu un ac, basicutele aparute in soricul purcelului. Asa il invatase Thomas Lieven, pe care Bastian il cunostea sub numele de Pierre Hunebelle si pe care il indragise ca bun prieten.

Meniu Marsilia, 11 iunie 1944

Cocteil de crabi

Purcel de lapte la tava

Welsh Rarebits (toasturi galeze)

Lieven se hotaraste, langa un purcel de lapte, sa “taie” un porc mare …

COCTEIL DE CRABI: Se separa, dintr-o conserva de crabi (raci de mare), in vase diferite, carnea si lichidul. Carnea se stropeste cu putin coniac si zeama de lamaie. Lichidul se bate bine cu smantana, hrean ras, praf de mustar, putin ketchup. Se pune carnea. In castronase largi se pun de jur imprejur foi de salata, se toarna cocteilul si se da la rece.

PURCEL DE LAPTE LA TAVA: Se indeparteaza purcelului ochii si labele. Se freaca interiorul cu sare si piper.Se pune purcelul intr-o tava cu putina apa fierbinte si se da la cuptor. Basicile ce apar pe soric se inteapa cu un ac, iar lichidul care iese se se sterge imediat pentru a evita aparitia petelor. Nu se stropeste, ca alte fripturi, cu sosul, ci se unge cu unt sau ulei. Se sareaza in exterior abia dupa ce s-a rumenit. Se serveste fierbinte, cu o lamaie in rat.

WELSH RAREBITS: Se ia branza (de preferinta Chester) si se taie in cubulete mici. Se pun la foc, intr-o tigaie cu unt, un pahar cu bere si piper, de preferinta pe o spirtiera. Cand branza incepe sa se topeasca se unge gros pe toasturi (felii de paine) dinainte pregatite si se serveste pe farfurii incalzite.

In bucatarie se mai aflau doi domni: Thomas si locotenent-colonelul Booth. Bucataria se afla in noua locuinta a lui Bastian, situata pe Rue Clary, din apropierea bulevardului de Dunkerque. Bastian locuia aici fara viza. Si totusi fusese cautat si gasit, la solicitarea expresa a Sonderfuehrerului Lieven, de catre zelosul SD.

“Am crezut ca lesin cand m-am pomenit cu presarii la usa, zau”, recunoscu Bastian in timp ce se ocupa de purcel.

Presarii de la SD aparusera la Bastian pe 10 iunie. Dupa care, in aceeasi zi, avu loc o revedere furtunoasa. Bastian isi tot imbratisa la nesfarsit vechiul prieten, pe care il crezuse mort. Si Bastian se porni deodata pe plans, ca un copil.

“Bucurie, omule – ma bucur atat de mult …”

Dupa aceea Thomas expuse situatia. Bastian suferi un acces de ras cu lacrimi. Apoi hotarara ca a doua zi sa organizeze ceea ce Bastian numi ‘un mic festin dragalas’.

Asa ca acum se aflau toti trei in bucatarie: Bastian, Thomas si cu locotenent-colonelul Booth. Bastian se ocupa de purcel. Thomas pregatea cocteilul de crabi. Englezul taia branza pentru desert.

Thomas spuse:

“Am nevoie de nepretuitele tale servicii, Bastian. Te mai descurci la fel de bine la granita spaniola?”

“Pierre, omule, si in somn ! Nu exista granicer spaniol pe care sa nu-l cunosc si pe care sa nu-l fi uns.”

E-n regula, vei fi calauza noastra. Trebuie sa-l ducem pe acest domn la Lisabona. Taiati branza in cubulete mai mici, daca imi permiteti, mister Booth. Ca tot veni vorba: puteti sa ne lamuriti cumva asupra stravechii dispute dintre gurmanzii de pe Continent in legatura cu denumirea exacta a acestui fel de mancare? Cum se spune corect: ‘Welsh Rabbits’ sau ‘Welsh Rarebits’?”

Locotenent-colonelul raspunse sec:

“Disputa nu se duce numai pe Continent. Acelasi lucru se petrece si in patria mea. Nici eu nu stiu care este denumirea corecta.”

“Foarte linistitor. Mai ai putin ketchup, Bastian?”

Uriasul deschise dulapul si scoase o sticla.Din dulap mai cazu un obiect – o mica locomotiva. Bastian o ridica.

“Priveste, Pierre – mai stii? De la trenuletul meu electric. Asta a mai ramas. Cu ea ai servit atunci zapaceala aia de haleala, cand vroiau sa te termine. De atunci o car cu mine peste tot, ca talisman. Si in amintirea …”

“Stiu”, spuse Thomas incet. Mesteca in sos si se gandea la Chantal Tessier, si inca isi simtea inima durandu-l. Ah, Chantal, daca ai mai trai – de ai putea merge acuma cu noi … Il auzi pe Bastian spunand:

“Pentru cultura ta generala: Chelul e tot aici.”

Thomas tresari evident:

“Chelul in Marsilia?”

Bastian confirma indarjit,

“Scroafa asta si-a dizolvat banda si este, in principal, iscoada SD. Toata Marsilia tremura in fata lui. Acum, e drept, au inceput sa-I bataie si lui oasele – dar totusi …”

Thomas simti nevoia sa se aseze. Il cuprinse un val de manie salbateca. Chelul traia ! Omul care o ucisese pe Chantal traia in Marsilia ! Intr-un cerc – totul se invartea intr-un cerc …

Thomas spuse:

“Mister Booth, va trebui sa mergeti doar cu prietenul meu peste granita, voi singuri. Eu am de rezolvat o treaba aici.”

Englezul vru sa protesteze, dar Thomas il opri cu un gest energic al capului:

“Nu va impacientati. Eu raman aici. Am de incheiat niste socoteli cu o canalie. Si daca este ultimul lucru pe care mai apuc sa il fac. Si daca crap cu ocazia asta …”

(va urma)

Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.