Un om fantastic (160)
3.
“… si in fata caseiastepta un tip de la servciile secrete ale francezilor”, explica Thomas, intr-o incapere a hotelului Lutetia, a doua zi, colonelului Werthe si maiorului Brenner. Inca nu-I trecuse furia.
“De fapt ce rol joaca printesa dumitale?”
“Inca nu stiu, dar o voi afla in curand … Domnule colonel, va jur ca il voi termina pe tip, ca voi …”
Werthe il intrerupse:
“Lieven, gata cu Lakuleit. Azi am incasat un perdaf de numai-numai. De a Speer, Statul-Major. Lakuleit rebuie lasat IMEDIAT in pace. Omul este sufletul Zidului Atlantic. Livreaza toate marfurile deficitare. OT-ul si OKW-ul ar fi in aer fara el. Cablu telefonic, de pilda … OT-ul nu mai gasea nicaieri. Lakuleit l-a livrat. 120.000 de metri.”
Thomas ofta:
“Ei bine, domnule colonel, v-ati primit perdaful. Va ineleg proasta dispozitie. Dar dumneavoastra, domnule maior Brenner, de ce faceti o figura asa de trista?”
Maiorul dadu din mana a lehamite.
“Numai necazuri. Am primit o scrisoare de acasa. Sotia bolnava. Baiatul, mai mult ca sigur, corijent la fizica si latina. Si pe deasupra si fiscul acesta afurisit..”
Thomas se interesa fara prea mult elan:
“Care-i treaba cu fiscul?”
“Am scris, acum cativa ani, cateva articole pentru o editura politica. Si eu, idiotul, am uitat sa declar asta la impozitare. La editura s-a facut un control financiar. Iar un rahat de contabil mi-a pronuntat numele.”
Pe fata lui Thomas aparu expresia unui cretin iremediabil:
“Un contabil …?”
“Da, doar am spus-o clar !”
Thomas se ridica brusc, scoase un chiot ragusit, il lua pe Brenner in brate si-l saruta pe frunte.
Brenner se facu de culoarea sfeclei; niciun barbat nu-l mai sarutase pana acum. Isi sterse fruntea, apoi spuse consternat:
“A innebunit. Sonderfuehrer Lieven a innebunit !”
(va urma)
Dan Bota
