Un om fantastic (158)
CAPITOLUL 3
1.
“Acest Lakuleit este, dupa parerea mea, unul dintre cei mai mari porci pe care ii poti intalni in Franta”, spuse Thomas Lieven intr-una din camerele hotelului Lutetia din Paris
Audioriul sau era format din colonelul Werthe si maiorul Brenner. Acestia schimbara priviri pline de subintelesuri.
“Domnii mei, de ce schmbati asemenea priviri pline de subintelesuri?”
Werthe ofta:
“Ah, Lieven, ne-am privit in felul acesta pentr ca banuim motivul indignarii dumitale. Nu spun decat: Vera.”
Micutul Brenner chicoti infundat:
“Prinesa Vera. Nu te uita asa de urat. De cand SD-ul te fileaza, ne-am permis sa avem si noi putina grija de dumneata …”
Lui Thomas ii sari tandara:
“Nu-mi pasa de printesa. Mi-e totalmente indierenta.”
Brenner chicoti di nou.
“Nu mai chicoti ! Va spun: acest Lakuleit pute pana la Dumnezeu. Iar printesa ii este complice. Si serviciul francez secret ii urmareste.”
“Probabil am cere prea mult cu rugamintea de a ne spune cine anume de la francezi?”
Thoms confirma.
“Afirmi ca Lakuleit vrea sa transefere in Elvetia averile lui Bormann, Himmler si Rosenberg. Mai omule, nu-ti ajung toate cele de pana acum? Vrei sa te dai, personal, si la Adolf Hitler?”
“Domnule Lieven, ma gandesc totusi ca -?”, incepu micutul Brenner.
Insa Thomas il intrerupse brutal:
“Dumitale ar trebui sa-ti fie penibil sa ma contrazici, Brenner. M-ai contrazis in povestea cu partizanii si ai fost avansat maior. La povestea cu RKKS-urile ai devenit mai intelept si m-ai ajutat. Si acuma, cand esti la un pas de a ajunge locotenent-colonel, ma contrazici, nebunule?”
Asta avu efect. Micutul Brenner, rosu ca sfecla, afirma sus si tare:
“Nici vorba, Herr Lieven. Gasesc – gasesc ca … Ma alatur categoric si intru totul planurilor dumitale.Hrm !”
Colonelul Werthe gemu:
“Asta imi mai lipsea – sa-mi corupi oamenii, Lieven”
Abwehr Paris il trecu pe domnul Lakuleit, fost proprietar de garaj in Berlin N, actualmente multimilionar, unic asociat al ‘Intercomerciale SA’ si achizitor de mijloace de transport auto al Wehrmachtului, prin ciur si darmon, cu toate mijloacele posibile ce ii stateau la dispozitie. Sa vedem ce iesi la iveala.
Oscar Lakuleit se purta mizerabil cu sarmana sa sotie. Dupa toate aparentele o insela in mod evident cu printesa Vera von C. In relatiile de afaceri folosea metode brutale, manierele sale in societate erau desgustatoare si mitocanesti, era orgolios si ingamfat si un tipic parvenit.
Werthe comenta:
“Ei si? Doar pentru chestiile astea nu poti baga pe cineva in puscarie. Caci atunci ar trebui sa fie inchisi trei sferturi dintre barbati.”
“Si totusi, in cazul acesta, ceva pute. Pute si pute. Dar ce?”
Oscar Lakuleit achizitiona, din ordin superior, de ani de zile masini din toata Franta. Intreprinderea sa platea annual impozite de ordinul milioanelor. Wehrmachtul ii oferea, pentru acoperirea cheltuielilor si altecomisioane, 10% din valoarea achizitiilor.
Cu totii erau multumiti.Imputernicitul cu problema transporturilor, fiind intervievat de Thomas, izbucni indignat:
“Sonderfuehrer, binevoiti, va rog, sa-l lasati pe Lakuleit in pace. Este omul nostru cel mai apabil.”
“Si totusi …”, mormai Thomas in seara zilei de 7 aprilie 1944 in biblioteca micii sale vile in timp ce se afla, impreuna cu maiorul Brenner, la un pahar de coniac.
“Da, si totusi acest Lakuleit este ub criminal … Niciodata nu m-am inselat in aprecierea unui om …”
Se porni sa sune telefonul.
Thomas ridica receptorul.
“Alo?”
Se auzi o voce cunoscuta.
“Ei, Tommy, cum o mai duce baietasul cel rau?”
Asta-i culmea, isi zise Thomas, oare de ce rosesc acuma ca o fecioara?
Spuse cu voce ragusita:
“Excelent, stimata printesa. Si dumneavoastra?”
“Mi-e dor – de dumneata. Nu vrei sa vii maine seara la mine?”
“Nu.”
“Servitoarea are liber. Sa zicem ca vii dupa cina?”
“Mi-e teama ca nu se poate.”
“Am cateva placi noi, minunate. Contrabanda din Portugalia. Gershwin si Glenn Miller. Benny Goodmann si Stan Kenton. Ar fi placut sa le ascultam impreuna … Deci la noua !”
Thomas o auzi razand, apoi ea inchise fara sa mai astepte vreo confirmare.
“Nerusinare”, spuse Thomas Lieve,
(va urma)
Dan Bota
