Un om fantastic (157)

Un om fantastic (157)

0 65

13.

In mod normal Thomas se lasa cu foarte mare placere sedus. Dar azi? Cu toate ca, pe de o parte, acest ciuf blond de nobila vita straveche arata spendid, insa pe de alta parte printesa lasa o impresie dubioasa si dezagreabila. Si, inafara de asta,dama avea un cerc de cunostinte prea grosolane. De aceea indeparta, prietenos dar hotarat, mainile Verei de pe sine si spuse inclinanduse:
“A fost o seara fermecatoare. Dar acuma imi permiteti preascumpa printesa, sa ma retrag?”
Stimati cititori, imaginati-va o frumoasa, ispititoare si pana la culmea culmilor excitata blondina. Ati reust? Bun Atunci priviti cu ochii mintii ceea ce ii fu dat lui Thomas sa vada in natura.
Salbatica fata suiera printre dinti:
“Ai innebunit, Tommy, ce? Doar nu ma poti lasa in starea in care ma aflu, asa, singura …”
Thomas se inclina din nou.
“Banuiesc ca sunteti in relatii foarte intime cu domnul Lakuleit, stimata printesa. N-as vrea sa intinez aceasta legatura, o relatie plina de armonie si moralitate.”
Deschise usa. Ea incerca sa-l retina. El se elibera de mainile ei. Ea batu cu piciorul in podea. Striga ascutit:
“Stai cu mine, rahat ordinar !”
Si incepu sa-I care pumni in piept. El se intoarse si pleca, in jos pe bulevardul intunecos, fara sa se mai sinchiseasca de ea.
Puaaahhh ! La aer curat ! Lui asta ii trebuia acuma ! Baiete, baiete, ce seara ! Ce ti-e si cu inalta nobilime germana ! O simpla burgheza n-ar face fata.
Draguta, micuta, medita Thomas, dar cam stricata. Ciudat, as putea jura ca are un fond bun. Inteligenta. Educatie aleasa. Plina de sarm – cand vrea. Oare ce gaseste o asemenea femeie la un tip ca Lakuleit? De ce este trecut numele ei sub al lui in agenda Untersturmfuehrerului Petersen?
Thomas se opri, se holba la un copac si spuse:
“Idiotule, doar nu te-oi fi indragostit de Vera?”
Copacul nu raspunse. De fapt nu despre el era vorba.Thomas o lua din loc. Nonsens, gandi. Ce-I aia, indragostit? Intr-un asemenea rechin blond. De rasul curcilor. Dar pe domnul Lakuleit trebuie sa-l luam putin la refec. Da, da.
Camerista avea liber in seara asta de 26 martie 1944. Thomas deschise usa de la vestibul, aprinse lumina, se dezbraca de pardesiu si intra in mica sa biblioteca.
In fata caminului sedea, intr-un scaun cu speteaza inalta, un barbat. Mustata ingrijita. Nas roman. Ochi vesnic ironici. Un costum albastru, cam uzat. In mana o pipa ca a lui Sherlock Holmes. Domnul scoase un nor de fum cu iz de tutun ieftin, apoi spuse nemaipomenit de semnificativ:
“La asa ceva nu v-ati asteptat, nu-i asa, Herr Lieven?”:
“Buna seara, colonele Simeon”, spuse Thomas si ofta privindu-l pe acest agent francez si erou patentat care-i pricinuise atatea si atatea neplaceri de-a lungul timpului.
“Nu ne-am vazut cam de multisor.”
Colonelul Simeon, care inca mai arata ca actorul Adolphe Menjou in editie mai mare, se ridica si incepu patetic:
“Un speraclu mi-a permis intrarea. Domnul meu, piesa dumneavoastra a luat sfarsit.”
“Un moment, dragul meu. Tutunul dumitale, nu te supara, pute infernal. Uite, acolo in cutia aia albastra, gasesti tutun englezesc veritabil. Prada de razboi a Wehrmachtului. Lasa scrupulele patriotice si serveste-te.”
Reprezentantul acelui serviciu secret care suferea tot timpul de lipsa banilor, cel francez, ezita, pe urma isi scutura pipa si se duse la cutia albastra. In timp ce o deschidea spuse posomorat:
“Personal nu am nimic impotriva dumitale, domnule Lieven. Eu personal te-am racolat pentru ‘Deuxieme Bureau’. Dar acuma jocul dumitale s-a sfarsit.”
“Asta ai mai spus-o odata. Da’ mai asteapta o clipa si pe urma te ascult cu cea mai mare atentie …”
Simeon lasa sa-i cada pipa. In mana ii aparu un pistol.
“Lasa dulapul in pace ! Mainile sus !”
Thomas spuse, clatinand capul:
“Mai pe-ndelete, domnule colonel. La fel de circumspect ca odinioara?”
“Pe mine nu ma pacalesti. Vrei sa deschizi dulapul, nu?”
“Da, desigur.”
“Ca sa scoti un pistol si sa ma ataci.”
“N-ai nimerit-o. N-am arme in dulap.”
“Dar ce, ma rog?”
“Micul meu bar. Vreau sa prepar ceva de baut.”
Colonelul salta trei pasi uriasi, smulse usa dulapiorului si se inrosi putintel la fata. Marai:
“Un om cu meseria mea trebuie sa fie foarte vigilent.”
Thomas incepu sa prepare bauturile.
Simeon adauga:
“Mai ales cand are de a face cu un tradator ca dumneata.”
“Cu sifon sau cu apa?”
“Cu sifon. Mai ales cand e vorba de dumneata, Herr Lieven, un triplu sau cvadruplu tradator.”
“Cam prea diluat, nu? Inca un strop de whisky? Asa.”
Simeon se intoarse suparat cu spatele. Thomas il privi cu mila. In fond, acest zapacit si prostut erou de opereta nu ii era antipatic. Spuse:
“Regret, colonele.”
“Ce?”
“Ca ti-am stricat frumusetea poantei din aceasta sceneta. Spune-mi, te rog, cum o mai duce scumpa Mimi?”
“De unde sa stiu?”
“Cum se poate, colonele? Doar mi-ai smuls-o din brate ! Am vrut sa ma casatoresc cu ea, sa facem copii, micuti patrioti francezi … Si afirmi ca nu stii ce mai e cu ea?”
Colonelul raspunse infundat:
“Mimi m-a parasit. Acum un an. Iti poti imagina asa ceva?”
“Hai sa bem totusi in cinstea ei. Te poate consola ideea ca si pe mine m-a parasit?”
“Nu.”
“Foarte amabil. Si acuma explica-mi de ce jocul meu s-a terminat.”
“Nu m-ai lasat mai inainte sa termin. N-am vrut sa spun: jocul dumitale s-a terminat. Am vrut sa spun: jocul dumitale s-a terminat daca nu o lasi pe printesa in pace.”
“Ce fel de printesa?”
“Stii prea bine despre ce printesa e vorba. Ati fost impreuna toata seara.”
“Crede-ma, eu n-am atins-o !”
“Nu deveni frivol. Aici e vorba de viata si de moarte. Te previn, Lieven. Avem dosare uriase asupra faptelor dumitale …”
“Dumnezeule, care serviciu secret nu le are?”
“Te previn pentru ultima data, Lieven. Nu-ti cauta scaparea in cinismul acesta gratuit. Stii cat de puternica a ajuns sa fie intre timp Rezistenta in Franta. Zilnic am putea ucide cate unul ca dumneata – daca am vrea. Da, si pe dumneata. Dar cand e vorba de dumneata mi se inmoaie putin sufletul …”
“Nu mai spune !”
“Ba da … Amintiri … Fuga noastra din Paris … Mimi … Toulouse … Colonelul Debras … Josephine Becker … Dar acuma nu te mai pot ocroti in caz ca te vei ocupa in continuare de printesa – si de acest domn Lakuleit …”
Thomas holba ochii.
“Vrei sa spui ca Serviciul Secret Francez il tine sub aripa sa ocrotitoare pe grasanul acesta bijnitar nazist?”
“Vreau sa spun, da.”
“Si de ce?”
“Nu vreau sa spun, nu.”
Colonelul lua o atitudine hotarata si nespus de masculin martiala:
“Lieven, acesta a fost ultimul nostru avertisment. Repet: ultimul. Urmeaza cele mai drastice masuri.”
“Acuma, pe loc? Sau mai putem bea un ultim paharel al pacii?”

(va urma)

Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.