Un om fantastic (156)
Dupa cina se retrasera in biblioteca. Abia aici, in compania cafelei si a coniacului frantuzesc, ii dadu drumul si Lakuleit:
“Fii atent, Lieven. Esti berlinez. Si eu sunt berlinez. Ai o banca. Eu am o afacere imensa. Vremurile sunt cacacioase. Nu trebuie sa ne facem iluzii: sandramaua este in rahat. Nu mai tine mult. Trebuie sa ne gandim la viitor N-am dreptate?”
“Nu inteleg ce vreti sa spuneti” replicaThomas rece.
Grasanul necheza voios:
“Ba stiti prea bine. Care altul decat dumneavoastra sa o stie? Sunt sigur ca v-ati plasat deja banii in Elvetia.”
Apoi Lakuleit dadu cartile pe fata: el si prietenii sai posedau sume uriase in Franta. Thomas ar fi avut doar de casigat in cazul ca ar fi gasit, gratie relatiilor sale, modalitatea de a transfera aceste valori in Elvetia.
“Vei avea o portie consistenta din tortul acesta, Lieven.”
Lui Thomas i se facu greata.Se ridica:
“Mi- teama ca nu v-ati adresat omului potrivit, domnule Lakueit. Eu nu fac asa ceva.”
Se baga pe fir printesa. O facu in apararea lui Lakuleit. Asta umplu paharul. Acestei printese nu-i era rusine? Amanta unui barbat casatorit – si inca a unui asemenea om ! La naiba !
“Domnule Lieven, poate ca va va tenta afacerea daca veti afla cine sunt rietenii domnului Lakuleit …”
Grasanu grohai in completare:
“Ai auzit ceva e Goering? De Bormann? Himmler? Rosenberg? Iti spn, chestie de milioane – si pentru dumneata.”
“Nu sunt de vanzare.”
“Pe naiba! Orice om este de vanzare, e doar chestie de suma.”
Asta puse capac. Thomas se ridica, saluta scurt si pleca. In el clocotea mania. Porcul asta gras ! Las’ ca-l iau eu la radiografiat. Tipul e murdar pana in utimul colt al sufletului…
Printesa aparu cand Thomas tocmai isi imbraca pardesiul.
“Si eu plec. Puteti sa ma conduceti Stau prin apropiere.”
Thmas se inclina fara a spune ceva. De furios ce era ii pierise graiul. O conduse in tacere pe tanara dmnapana la usa casei ei. Ea descuie, apoi se sprijini alene de zid
“Deci, ce e, Tommy?”, intreba aceasta ciudata reprezentanta a vechii nobilimi germane iar vocea ii suna acum altfel, ragusit-ademenitoare.
Thmas se holba la ea.
“Po – poftim?”
“Hai odata, saruta-ma … Ce mai astepti?”
Il trase de maneca, il cuprinse cu bratele si il saruta salbatic.
“Vreau sa ma iubesti”, sopti ea.
Il saruta din nou si scoase niste expresii pe care hartia nu le suporta.
Ah, voi Hohenzollerni, voi Windsori, Auersbergi, Colonnas ! Stimate conte de Paris ! Din respect pentru maretia numelor si neamurilor dumneavoastra vom trece sub tacere cele spuse de aristocrata gura a blondei doamne – gatie voua si tinand cont de cenzura.
In clipele in care o asculta pe printesa debitand diferitele porcarii , un traznet ii lovi lui Thomas creierul.
Lakuleit !!!
In clipa aceasta isi aminti de unde ii suna cunosct numele. Numele aparea in agenda cu coperti negre ale lui Petersen, Untersturmfuehrerul impuscat. In agenda se gaseau multe nume, notate de pedantul afacerist. Numele celor cu care avusese de a face cel ucis in timpul desfasurarii afacerilor sae murdare.
Lakuleit .. Thomas vazu in fata ochilor memoriei numele notat. Dupa care urmau trei semne ale exclamarii. Iar dedesubt, prescurtat, ‘V.v.C’, urmat de semnul inrebarii …
(va urma)
Dan Bota
