Un om fantastic (148)
7.
Thomas Lieven ajunsese la Paris in jurul orelor 22,10. La hotel Lutetia i se comunica agitat ca maiorul Brenner il asteapta, de urgenta si de ore intregi, pe Avenue Mozart, 28. Maiorul se afla acolo cu un intreg comando.
“Hm”, spuse Thomas zicandu-si in sinea sa: ce naiba face Brenner, de ore intregi, in cuibusorul secret al lui Petersen?
In holul hotelului ii intalni pe cei doi vechi prieteni ai sai, cei doi smecherasi obositi de razboi, radistii Raddatz si Schlumberger, pe care ii cunoscuse si ii apreciase in timpul aventurii sale cu ‘Maquis Crozant’ . Berlinezul si vienezul il salutara radiind de bucurie. Tocmai iesisera din serviciu.
Berlinezul cel desirat, cel cu preferinte pentru revistele sexi frantuzesti, saluta bucuros:
“Mai omule, mai Karli, ia priveste, uite-l pe Sonderfuehrerului nostru !”
Durduliul vienez intreba:
“Veniti cu noi, Sonderfuehrer? Noi vrem sa dam o raita prin Rue Pigalle ca sa agatam ceva pisicute simpatice.”
Thomas raspunse:
Ia ascultati, camarazi. Ia amanati voi onorabilele voastre intentii pe altadata si veniti cu mine. S-ar putea sa am nevoie de voi.”
Si asa ajunsera cei trei sa se afle, pe la orele 23, in fata usii apartamentului din Avenue Mozart,28, etajul doi. Thomas apasa pe butonul soneriei. Se auzira mai intai voci. Apoi oarece larma. Pe urma se auzira pasi. Usa se deschise brusc. In cadrul ei aparu maiorul Brenner, cu fata ca racul fiert, gafaind, cu parul valvoi si cu urme de ruj pe la gat. Thomas si prietenii sai zarira in spatele maiorului o dama imbracata intr-un vis de camasuta de noapte – si altceva nimic.
Maiorul Brenner prezenta situatia generala, raporta ce gasise, din pacate, in aceasta locuinta, si ce nu gasise, tot din pacate. Incheie amintind de prizonierul sau.
“Prosper este iubitul meu”, spuse Lilly Page, care, intre timp, isi aruncase pe umeri un capod. Il privi pe Thomas adanc in ochi.
“Prosper nu stie nimic despre afacerile lui Petersen.”
Thomas corecta:
“Fostele afaceri. Erich Petersen a fost impuscat. La Toulouse, de unul dintre partenerii de afaceri …”
Frumoasele buze ale lui Lilly formara un dulce suras. Spuse cu o nepamanteana expresie de fericire:
“In sfarsit l-a ajuns si pe el, canalia ticaloasa.”
“Nu va lasati coplesita de durere, madame”, o ruga Thomas.
Micutul maior nu mai intelegea nimic.
“Dar …dar am crezut ca …”
Fu intrerupt de vocea sonora a lui Raddatz:
“Meier, mai omule, e o chestie aici, ce sa mai zic …”
“Cum iti permiti sa ma intrerupi”, striga maiorul Brenner, intorcandu-se spre el. Il vazu pe uscativul caporal in fata casetei din mahon, aceea pe care o deschisese si el cu cateva ore mai inainte, dar pe care o inchisese imediat, plin de dezgust.
Caporalul Raddatz deschisese si el caseta, dar nu o inchisese imediat, plin de dezgust. Din contra, incepu sa scoata cu ambele maini ce se afla inauntru, privi, se mira. Trase, in cele din urma, toate sertarasele si le goli pe dusumea. Radea plin de buna dispozitie. Deodata inceta sa mai rada. Exclama uluit:
Sa ma ia naiba. Ce cauta cartile astea de credit in compania unor obiecte frivole?”
In salon se asternu o liniste deplina.
Apoi Thomas se inclina in fata lui Lilly Page si spuse incet:
“Ei bine. Permiteti sa incepem din nou perchezitia?”
Frumoasa dama zambi obosit.
“Cu placere. Si cu placere va voi arata unde sa cautati. Cautati peste tot pe acolo pe unde domnul maior le-a interzis oamenilor sai sa umble …”
Se gasira carti de credit editia Romania in valoare de cinci milioane de marci. Ele fura gasite in casete de trandafir continand obiecte originare din inventivul Orient, fura gasite in spatele cartilor deocheate din biblioteca, pe sub inefabilele cilectii, in spatele necuviincioaselor tablouri din salon.
Thomas o trimise pe stapana casei in camera ei si se apuca sa se ocupe de lividul si speriatul Prosper Longtemps. Dupa zece minute intra in camera doamnei.
Aceasta statea intinsa pe pat. Ochii ii ardeau. Thomas se aseza pe marginea patului. Ea sopti:
“Spun doar adevarul…Prosper este dragostea mea. Doar de dragul lui am rezistat aici, la Erich – la porcul asta…Dar stiu ca nu ma credeti.”
Thomas spuse:
“Va cred. Am vorbit cu iubitul dumneavoastra Prosper. Mi-a spus ca va cunoasteti de doi ani. Acum un an a fost arestat de SD…”
O gramada de afaceri invartise acest Prosper Longtemps, aceasta secatura care le facea pe femei atat de fericite. Cand a fost arestat de SD a nimerit pe mainile unui anume Untersturmfuehrer Petersen. La acesta aparu o anume Lilly Page, intervenind pentru Prosper. Dama ii placu lui Petersen. El promise clementa daca…Asa ca Lilly Page deveni, fortata de imprejurari, amanta lui Petersen. Acesta ii dadu drumul lui Prosper.
Thomas spuse:
“Asculta, doamna, sunt gata sa il iau pe Prosper sub aripa mea ocrotitoare. Insa cu o conditie …”
“Inteleg”, spuse ea cu un zambet fortat si se misca alene in pat.
Thomas replica prietenos:
“Nu cred ca ma intelegi. Petersen era bagat intr-o afacere cu carti de credit. Trebuie sa aflu cum au ajuns acestea in Franta. Daca ma ajuti, il fac scapat pe Prosper.”
Lilly se indrepta pe pat. E foarte frumoasa, gandi Thomas, si uite ca iubeste asa o secatura – si mai e in stare sa faca si totul pentru el…Ciudata mai este viata !
Lilly Page arata spre un perete:
“Tabloul de acolo, Leda cu lebada. Dati-l la o parte.”
Thomas il dadu la o parte. In spatele lui se afla un mic seif de perete cu cifru.
“Formati 47132”, spuse dama de pe pat.
Thomas forma 47132. Usita se deschise. Inauntru se afla un notes imbracat in piele neagra. Altceva nimic.
Dama de pe pat spuse:
“Petersen era un tip dezgustator de pedant. Isi nota totul. Despre barbati, despre femei, despre bani. Cititi-o. Veti afla tot ce va intereseaza.”
Thomas Lieven nu prea avu timp sa doarma in noaptea aceea pentru ca se ocupa cu cititul agendei lui Erich Petersen. La mijitul zorilor era lamurit si avea toate datele asupra uneia dintre cele mai mari manopere frauduloase din timpul razboiului.
A doua zi de dimineata, cu fata ravasita de nesomn, raporta colonelului Werthe, care sosise intre timp la Paris, urmatoarele:
In afacerea aceasta gasim, pur si simplu, DE TOATE. Functionari din cei mai inalti ai RSHA. Oameni cu cel mai inalt rang din SD-Romania. Probabil chiar Manfred von Killinger, ambasadorul german la Bucuresti. Iar aici, la Paris, Obersturmfuehrerul Redecker, cumnatul lui Heinrich Himmler.”
“Doamne Atotputernice”, exclama colonelul Werthe cu glas stins, in timp ce maiorul Brenner se agita pe scaunul sau, nelinistit, plin de nerabdare, incordat.
Thomas continua:
“De fapt totul a inceput cu Redecker. In 1942 a lucrat la SD bucuresti…”
Romanii trebuiau sa accepte, in acea perioada, carti de credit ca mijloc de plata, dar erau fericiti daca, in schimbul cartilor de credit, se gasea cineva care sa le ofere dolari, lire sau aur. La orice curs, chiar si la cel mai scazut, totuna. Totalmente egal. Numai sa scape de rahaturile alea de hartii.
Redecker fu transferat mai apoi la Paris. Aici il cunoscu pe Untersturmfuehrerul Petersen. Isi descoperira reciproc o mare afinitate sufleteasca. Redecker povesti despre experientele sale din Romania. Dupa care se pusera amandoi pe infiriparea afacerii.
Petersen incepu sa bata Franta in lung si in lat. Cumpara, fura, extorca si rechizitiona aur. Aurul era trimis cu avioane-curier ale SD-ului la Berlin. Aici se aflau ‘colaboratori’ de incredere din cadrul RSHA. Acestia expediau aurul mai departe, tot cu ajutorul avioanelor-curier ale SD-ului, la Bucuresti. Acolo se aflau deasemenea ‘colaboratori’ de incredere.
Oamenii din SD-Bucuresti cumparau cu aurul frantuzesc, la cele mai mici cursuri, carti de credit seria Romania. Acestea erau ambalate si declarate ‘GEKADOS’ si expediate la Paris, via Berlin.
“…totul se prezinta asa cum banuia bancherul Ferroud”, sfarsi Thomas raportul.
“Numai nemtii puteau pune la cale aceasta afacere uriasa. In liniste si nederanjati. Redecker si Petersen usurau Franta de valorile ei cu ajutorul cartilor astea de credit obtinute atat de usor si ieftin.Dar Petersen nu avea deplina incredere in Redecker. Asta mi-a spus-o Lilly Page. De aceea si-a si luat o locuinta secreta. De aceea si notitele din agenda in care insemna toate operatiunile la care lua parte si Redecker. Vroia sa-l aiba la mana.”
Thomas scoase agenda.
“Nu numai numele lui Redecker apare in paginile astea. Apar multe nume. Cu ajutorul acestei agende, domnii mei, vom face sa sara in aer toata gasca.”
Werthe mormai iritat:
“Stai putin, Lieven. Esti constient de cine ne legam in chestia asta? De cumnatul lui Himmler. De un ambasador. De inalti demnitari SD. Ai spus-o cu gura ta.”
“De aceea trebuie sa planuim foarte bine urmatorii pasi, domnule colonel. Si cand se poate face asa ceva mai lesne decat la o cina cu mancaruri alese. Am dat dispozitiile necesare acasa. Va astept peste o ora la mine.”
Ehe, dar cate nu se pot intampla intr-o ora…
(va urma)
Dan Bota
.
`
