Un om fantastic (141)

Un om fantastic (141)

0 58

16.

Dupa prima sticla de sampanie Yvonnei ii pieri frica. Spasmul isteric se topi aproape complet. Conversatia deveni lejera, aproape vesela. Radeau amandoi – cand deodata Yvonne inceta sa mai rada, se indeparta intr-o parte, se ridica si-si intoarse privirea de la Thomas. Acesta intelese. Candva ii dispretuise dragostea. Nicio femeie nu uita asa ceva. Nicio femeie nu vrea sa mai treaca prin asa ceva.
Asa ca pe la orele 23,30 isi spusera noapte buna. E mai bine asa, isi zise Thomas … Chiar e mai bine? Era putin ciupit si Yvonne I se parea tare frumoasa. Cand, la despartire, ii saruta mana, ea se trase inapoi, zambi fortat, deveni iarasi rigida.
Thomas trecu in compartimentul sau, se dezbraca si se spala. Tocmai isi pusese pantalonii de la pijama cand trenul frana brusc si se lansa intr-o curba stransa. Thomas isi pierdu echilibrul, se clatina prin compartiment si zbura in usa de legatura care se deschise. Mai mult pravalindu-se ateriza in compartimentul Yvonnei. Aceasta se ridica speriata.
“Pentru numele lui Dumnezeu !”
Thomas isi recapata echilibrul.
“Scuzati-ma. N-am facut-o intentionat – sigur ca nu … Eu … Noapte buna.”
Se indrepta spre usa deschisa. In aceeasi clipa auzi vocea precipitata a Yvonnei.
“Stati putin !”
Se intoarse. Ochii Yvonnei erau pe jumatate inchisi si foarte intunecati. Vocea ei abia sopti:
“Cicatricele astea …”
Privirea ei ii tintuia torsul gol. De-a lungul partii stangi se vedeau trei vargaturi de un anumit fel, provenind prin lovirea cu un instrument special – un arc spiralat invelit in cauciuc.
“Asta – asta mi s-a intamplat candva. Un accident…”
Thomas intoarse capul. Fara sa vrea ridica bratul spre piept.
“Mintiti…”
“Poftim?”
“Am avut un frate. A fost de doua ori arestat de Gestapo. A doua oara a fost spanzurat. Prima data a fost numai schingiuit.”
Vocea i se franse.
“Cand a … cand s-a intors din spital avea … avea – acelasi fel de cicatrice … Si pe DUMNEATA te-am blestemat – te-am suspectat… pe DUMNEATA …”
“Yvonne …”
Se apropie de ea. Buzele unei femei frumoase atinsera cicatricele unei rani provocate de un om brutal. Apoi se regasira in contopire. Tandretea goni sfiala si amintirile. Locomotiva fluiera. Rotile isi tacaneau melodia. Vaza cu garoafe rosii zangani usor.

17.

Avionul curier prinse din ce in e viteza pe pista aeroportului din Marsilia. Purta insemnele germane. Dimineata era mohorata. Burnita.
La o fereastra a cladirii aeroportului statea un barbat posesor al multor nume false. Numele sau adevarat era Thomas Lieven. Mainile din buzunarele lodenului stateau stranse pumn.
In avion se afla Yvonne Dechamps. Zbura spre Madrid si, mai departe, spre Lisabona.
Se iubisera o singura noapte – si cu toate astea Thomas se simtea singur, parasit, imbatranit, acum ca avionul disparuse in nori.
Se infiora. Cu bine, Yvonne, spuse el in gand. Dupa luni si luni de zile, in bratele tale, am uitat sa ma mai gandesc la Chantal. Dar nu ne-a fost dat sa ramanem impreuna. Traim timpuri ce nu sunt propice iubirii. Vremurile astea ii smulg pe cei ce se iubesc unul de langa celalalt sau ii omoara. Bafta, Yvonne, nu cred ca vom mai auzi unul de celalalt vreodata.
Dar in privinta asta Thomas se insela.
Pe 22 septembrie 1943 Thomas se afla din nou la Paris. Nanette, sarmanta si bruneta sa servitoare, cea care-l diviniza, il informa:
“Monsieur Ferroud sunat deja patru ori. Spus, vorbiti la el neaparat.”
“Veniti astazi pe la patru la mine acasa”, il ruga Ferroud,dupa ce Thomas il sunase la banca.
Caruntul si elegantul om de afaceri il imbratisa pe prietenul nostru cu lacrimi in ochi.
Thomas isi drese glasul.
“Monsieur Ferroud, Yvonne este in siguranta. DUMNEAVOASTRA nu sunteti. DUMNEAVOASTRA sunteti, mai putin ca oricand, in siguranta.”
“Poftim?”
“Inainte de a ajunge la problemele noastre – eu mi-am indeplinit partea mea din angajament, acum este randul dumneavoastra – vreau sa va povestesc pe scurt ce am constatat verificand tranzactiile dumneavoastra.”
Thomas descoperise intre timp ca Jean-Paul Ferroud era de fapt un delicvent de un soi aparte: specula, ca toti ceilalti traficanti de pe piata neagra, cantitati uriase de materiale necesare armatei – dar nu pentru a le vinde nemtilor, ci pentru a le ascunde de ei si pentru a face ca aceste materiale sa nu ajunga la ei. Era contrariul afaceristilor obisnuiti, cei care-si vindeau tara. El cauta sa salveze bunurile franceze. In acest scop falsificase bilanturi, daduse date false asupra productiei intreprinderilor aflate sub administratia bancii sale, vanzand de forma uriase cantitati de marfuri nemtilor.
Thomas incheie:
“… ce ati facut se poate numi, pur si simplu, idiotenie, monsieur. Care vor fi, in curand, urmarile? Vi se vor confisca fabricile. Si dupa aceea? Va inteleg, din punct de vedere al francezilor, actiunile. De aceea, in particular, acceptati un sfat: solicitati urgent agenti fiduciari germani. Si atunci nimeni nu se va mai amesteca in treburile dumneavoastra … Ei, si ca sa-i pacaliti pe agenti cred ca nu va va fi greu – sau da?”
Ferroud se intoarse catre Thomas. Dadu din cap. Inghiti de doua ori in sec. Apoi spuse:
“Multumesc.”
“Pentru putin. Asa. Si acum sa trecem la ale noastre. Dar va avertizez, Ferroud. Daca informatiile dumneavoastra sunt fara valoare, va fac sa sariti in aer. Chestia e ca ma pot pune nu numai in pielea francezilor, ci si a nemtilor. In definitiv, Yvonne a fost salvata cu ajutor german.”
Ferroud se apropie.
“Asta o stiu. Si o recunosc. Si ce va voi spune va va ajuta sa distrugeti una dintre cele mai mari retele subterane ale pietei negre. O organizatie care a adus deja mari pagube nu numai tarii mele, ci si tarii dumneavoastra. In ultimul timp au aparut in Franta, in cantitati uriase, carti de credit ale Reichului. Stiti ce sunt aceste bonuri de credit?”
Thomas stia. Aceste bonuri erau un fel de bani de ocupatie. Existau in toate tarile ocupate de nemti sau aliate lor. Cu ajutorul acestor bonuri trebuia sa se evite ca bancnotele germane sa paraseasca tara in cantitati prea mari.
Ferroud continua:
“Aceste bonuri au serii curente. Doua din cifrele seriei – se gasesc intotdeauna in acelasi loc – indica specialistului initiat tara de destinatie. Ei bine, scumpe prietene, cu asemenea bonuri au fost cumparate de pe piata neagra marfuri frantuzesti in valoare de aproape doua miliarde. Dar bonuri in valoare de peste un miliard nu prezentau cifrele de recunoastere frantuzesti, ci cifre de recunoastere din Romania.”
Thomas se ridica.
“Cifre romanesti? Cum pot sa ajunga asemenea cantitati de bonuri romanesti in Franta?”
“Asta nu stiu.”
Ferroud se duse la biroul sau si scoase dintr-un sertar doua pachete groase de carti de credit in valoare de 10.000 de marci bucata:
“Stiu doar ca exista aici. Uitati, va rog, priviti cifrele de recunoastere romanesti. Si, monsieur, nu-mi vine sa cred ca FRANCEZII au fost in stare sa deturneze spre tara lor acest potop de gunoaie destinat Romaniei …”

(va urma)

Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.