Un om fantastic (139)

Un om fantastic (139)

0 63

14.

De fapt ce se petrece in casa asta?
Thomas nu gasi raspunsul nici in uriasa bucatarie faiantata.
Cu un sort legat peste smoching, Thomas indeparta cu eleganta catastrofa culinara cauzata de salaul scapat pe plita. Urmatoarele persoane ii urmareau miscarile cu admiratie: batrana si mioapa bucatareasa, palida doamna a casei, palidul ei consort. Ciudata pereche Ferroud uita – cel putin pe moment – de starea psihica incordata in carese afla.
Thomas, privindu-i, medita: am timp berechet. Circul poate continua si pana maine. Odata si odata tot va veti da drumul la gura.
Scoase oasele din nefericitul peste, ii indeparta pielita si-l taie felii. Lua o inghititura de Martini si spuse:
“Vremuri grele, doamnele mele, m-au invatat ca viata iti mai da intotdeauna o sansaUn peste, chiar faramitat, este intotdeauna de preferat decat lipsei lui. Acuma vom prepara un sosisor cat se poate de frumusel. Therese, aveti cumva parmezan?”
Batrana bucatareasasopti:
“Cat doriti, domnule. Ah, sunt asa de disperata pentru ce mi s-a intamplat !”
“Linistiti-va. Beti un paharel, asta va ajuta. Va rog sa-mi dati vin alb, smantana si unt.”
Primi cele cerute. Cu totii il priveau cum prepara sosul, incantati.
Din casa razbatu deodata galagie. Se auzi o voce inalta de femeie, apoi o voce inalta de barbat. Doamna casei pali. Domnul casei se repezi spre usa. Acolo se ciocni de servitorul chinez. Acesta avu o metoda simpla de a nu divulga tuturor urachilor cele ce-i tasneau din gura: vorbi pe chinezeste.
Mainile sale gesticulauspre zona de dincolo de usa. Doamna casei, vadit cunoscatoare a limbii chineze, scoase un tipat. Domnul casei o apostrofa in chineza. Ea se prabusi pe un taburet de bucatarie. Domnul il urma pe Shen-Tai fara sa se scuze. Usa fu trantita in clanta.
Pai da, isi spuse Thomas, va sa zica asa se petrec lucrurile in bunele famili franceze. Ce sa-i faci? Apoi se decise sa nu se mai lase impresionat de nimic.
“Avem capere, Therese?”
“O sfanta fecioara, sarmana conita …”
“THERESE !”
“Capere – da, avem.”
“Si ciuperci?”
“D-da…madame, va pot ajuta cu ceva?”
Doamna isi venise intre timp in fire. Ridica privirea:
“Va rog sa ne scuzati pentru toate acestea, domnule Lieven. Shen-Tai este de zece ani in serviciul nostru. Fata de el nu avem secrete. A fost angajat de noi pe vremea in care stateam la Shanghai… Am locuit mult timp acolo…”
Din casa se auzeau voci agitate. Ceva cazu. Thomas isi zise: deloc de ignorat, cum ar spune prietenul meu, fruntasul Karli Schlumberger.
“Si acum la cuptor cu astea, Therese.”
“Am necazuri cu verisoara mea, domnule Lieven.”
“Imi pare rau, madame. Therese, sa stea la foc mic.”
“Stiti, ar fitrebuit sa ia masa cu noi. Dar tocmai a incercat sa paraseasca casa in fuga. Shen-Tai a oprit-o in ultima clipa.”
“O seara emotionanta, intr-adevar. De ce a vrut sa o stearga stimata dumneavoastra verisoara?”
“Din cauza dumneavoastra.”
“Hr-rm. Din cauza mea?”
Doamna se ridica, spunand:
“Da, n-a vrut sa va intalneasca. Sotul meu este acuma cu ea in salon. Veniti, va rog. Sunt sigura ca Therese se poate descurca si singura.”
“Thereze, sa presari ca lumea capere, parmezan si ciuperci.”
Thomas isi lua paharul si shakerul.
“Madame, abia astept sa va cunosc ruda – o dama care fuge de mine chiar inainte de a ma cunoaste. Ce compliment !”
O urma pe doamna. Intrand in salon i se intampla ceva ce nu mai patise pana atunci: scapa paharul din mana. Covorul absorbi lichidul.
Thomas ramase ca traznit.Se holba la tanara si zvelta femeie care sedea pe un scaun antic. Ferroud, ca un paznic, se afla alaturi. Dar prietenul nostru n-o vedea decat pe aceasta tanara si zvelta si palida femeie, cu buzele ei stranse, cu ochii ei verzi si putin oblici, cu parul blond pieptanat sever, cu pometii proeminenti.
Femeia I se adresa cu voce ragusita:
“Buna seara, Herr Sonderfuehrer.”
Thomas articula cu truda:
“Buna seara, mademoiselle Dechamps.”
Apoi se inclina in fata fostei asistente a profesorului Debouche, a fostei combatante din ‘Maquis Crozant’, in fata acestei femei care ura nemtii cu patima, care-l scuipase in fata la Clermont-Ferrand si care-I dorise moartea, o moarte inceata, plina de chinuri…
Jean-Paul Ferroud ridica paharul scapat de Thomas si spuse:
“Nu i-am spus Yvonnei cine este invitatul nostru din seara aceasta. Dar ea … ea v-a auzit vocea cand ne-am dus in bucatarie – si v-a recunoscut – si a vrut sa fuga …Va imaginati de ce.”
“Imi imaginez.”
“Ei bine, acuma ne aflam la cheremul dumneavoastra, domnule Lieven. Yvonne este in primejdie de moarte. Gestapoul o vaneaza. Da ca nu va fi ajutata, este pierduta.”
Ochii Yvonnei se ingustara cand il privi pe Thomas. Pe frumoasa ei fata se puteau citi: rusine si manie, deruta si ura, frica si dorinta.
Thomas Lieven medita:
Am tradat-o de doua ori. Odata pentru ca sunt neamt si inca odata ca barbat. Si chestia asta a doua nu mi-o va putea nicicum ierta. De aceea si ura asta. Daca as fi ramas atunci, la moara din Gargilesse, in camera ei…
Il auzi pe Ferroud spunand:
“Sunteti bancher ca si mine. Asa ca nu vorbesc de sentimentalisme. Vorbesc de afaceri. Dumneavoastra doriti informatii despre piata neagra. Eu doresc sa nu I se intample nimic verisoarei sotiei mele. E clar?”
“Clar”, spuse Thomas.
Isi simti deodata buzele uscate ca pergamentul. O intreba pe Yvonne:
“De ce sunteti cautata de Gestapo?”
Ea dadu capul pe spate si privi intr-o parte.
“Yvonne !”, striga madame Ferroud furioasa.
Thomas dadu din umeri.
“Verisoara dumneavoastra si cu mine suntem vechi si buni dusmani. Nu-mi poate ierta ca atunci, la Clermont-Ferrand, am facut-o scapata. I-am mai dat si adresa unui vechi prieten, Bastian Fabre. Ar fi ascuns-o. Din pacate se pare ca nu l-a cautat.”
“I-a cautat pe sefii maquis din Limoges pentru a lupta mai departe in rezistenta”, spuse Ferroud.
“Mica noastra patrioata, muierea-erou”, spuse Thomas oftand.
Yvonne isi indrepta deodata privirea spre el, acuma deschisa si linistita si pentru prima data fara ura.Intreba simplu:
“Este tara mea, domnule Lieven. Am vrut sa lupt mai departe pentru tara mea. Dumneavoastra, in locul meu, ce ati fi fcut?”
“Nu stiu. Poate acelasi lucru. Siu ce s-a intamplat?”
Yvonne pleca capul.
Ferroud spuse:
“In grup era un tradator. Radistul. Gestapoul a arestat 55 de maquisarzi. Mai cauta inca sase. Unul dintre cei sase este aici de fata.”
Interveni madame Ferroud:
“Yvonne are rude la Lisabona. Daca ajunge acolo este salvata.”
Cei doi barbati se privira in tacere. Thomas intelesese: acesta era inceputul unei colaborari fructuoase. Dar, medita el, numai cerul stie cum o voi scoate la capat cu colonelul meu.
Aparu servitorul chinez, cu plecaciuni.
“Masa este servita”, spuse doamna Ferroud.
O porni spre sufragerie, urmata de ceilalti. Thomas atinse fara sa vrea bratul Yvonnei. Aceasta tresari, ca supusa unui soc electric.Thomas o privi. Ochii ei se intunecara deodata. Sangele I se urca la cap.
“Trebuie sa va dezobisnuiti de asemenea reactii, cat mai repede.”
“C-ce?”
“Tresaritul acesta. Inrositul acesta al fetei. Ca agenta a Abwehrului trebuie sa va stapaniti mai bine reactiile.”
“Ca – ca ce?”
Thomas replica:
“Ca agenta germana a Abwehrului. Ce e? Ati crezut cumva ca va pot duce la Lisabona in calitate de vajnica luptatoare in Rezistenta?”

(va urma)

Dan Bota

COMENTARII

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.